Marea Putoare din Londra

Jan 27, 2018

În 1858, o duhoare pestilențială a terorizat Londra timp de două luni. Acest eveniment a rămas în istorie drept Marea Putoare.

Sursa a ceea ce s-a numit mai târziu Marea Putoare a fost râul Tamisa, în care se goleau canalizările orașului. Între 1800 și 1850, cantitatea de deșeuri pe care aceste canalizări au deversat-o în fluviu a crescut exponențial. Cauza a fost dublarea populației. În acest timp, instalațiile de toalete cu apă din oraș au crescut și mai mult volumul deșeurilor aruncate în apa fluviului, scrie incredibilia.

În 1855, omul de știință Michael Faraday a observat că deșeurile din canalizări transformaseră apa Tamisei într-un „lichid opac, de culoare maro”, cu un miros neplăcut și zone dense de materii fecale.

Apoi, în vara lui 1858, un val de căldură a lovit orașul. Acesta a cauzat fermentarea cantității uriașe de deșeuri din Tamisa. Fluviul ajunsese să miroasă mai urât ca niciodată.

Ziarele britanice au numit mirosul oribil al fluviului Marea Putoare. Iată cum descria situația un articol din presa vremii: „Gentilețea vorbelor nu își are rostul. Pur și simplu pute! Cine inhalează o dată duhoarea nu o poate uita niciodată și se poate socoti norocos că a rămas în viață ca să și-o amintească.”

Un desen îl înfățișează pe Michael Faraday întâlnindu-se cu duhul murdar al Tamisei

După cum arăta și articolul, oamenii credeau că putoarea nu era numai neplăcută, ci și mortală. Aceasta, deoarece era larg răspândită credința că mirosurile urâte răspândesc bolile, inclusiv holera. Între 1831 și 1854, trei epidemii de holeră au lovit orașul. Fiecare a ucis mii de londonezi. Acum, oamenii din oraș credeau că se vor îmbolnăvi din nou de holeră din cauza Marii Putori.

Totuși, un medic numit John Snow a stabilit că frica londonezilor față de Marea Putoare era nelalocul ei. În timpul celei de-a treia epidemii de holeră care a lovit orașul, Snow a investigat răspândirea bolii în cartierul Soho.

El bănuise pe bună dreptate că boala se răspândea prin apa contaminată, și nu prin mirosurile urâte. Pentru a-și dovedi teoria, el a îndepărtat mânerul de pe pompa cu apă a cartierului. Faptul că Snow a îndepărtat mânerul i-a împiedicat pe locuitorii cartierului să bea apa despre care el credea că e contaminată și că îi îmbolnăvește cu holeră. După îndepărtarea mânerului, în cartier a avut loc o descreștere a numărului de decese cauzate de holeră. Scăderea numărului de morți părea să valideze teoria lui Snow. Ea arăta, de asemenea, că londonezii trebuiau să-și facă mai puține griji pentru mirosurile neplăcute și mai multe griji pentru calitatea apei potabile.

Mare parte din aceasta venea din fluviu și era, astfel, contaminată. Totuși, investigația lui Snow privitoare la cauzele holerei a fost luată prea puțin în considerare.

Londonezilor continua să le fie frică de natura presupus mortală a duhorii fluviului. După ce Marea Putoare a crescut în gravitate, parlamentul a decis să dea o lege pentru crearea unui nou sistem de canalizare în oraș.

Această decizie a fost, parțial, un răspuns la frica londonezilor de Marea Putoare. Pe de altă parte, a fost o decizie motivată de faptul că duhoarea făcea neplăcută munca membrilor parlamentului. Parlamentul era situat pe malul nordic al fluviului. Legea i-a permis unui inginer strălucit, numit Joseph Bazalgette, să construiască 130 de kilometri de canalizări noi.

Noile canalizări mutau deșeurile Londrei spre est, în afara orașului. Acolo, se puteau deversa mai ușor în ocean. Drept urmare, Marea Putoare a luat sfârșit și atât fluviul, cât și apa de băut a londonezilor au devenit mai curate. O singură epidemie de holeră a mai lovit Londra, în 1866. Această epidemie s-a desfășurat în limitele zonei East End din Londra.

„Supa de monștri cunoscută și sub numele de Tamisa”. Un desen ilustrează creaturile care sălășluiau în apele poluate ale Tamisei

Aceasta era singura parte din oraș care nu fusese încă legată la sistemul de canalizare al lui Bazalgette. Astfel, oamenii și-au dat seama că Snow avusese dreptate când susținuse că boala se transmite prin apă.

Acțiunile pe care le-au întreprins londonezii pentru a pune capăt Marii Putori și pentru a face ca orașul lor să miroasă mai bine au sfârșit prin a salva vieți. Ele au ajutat și la abandonarea unor teorii false despre felul în care se răspândesc bolile. Aceste măsuri au deschis calea altor eforturi de a depolua fluviul Tamisa. În mod uimitor, acesta este considerat acum unul dintre cele mai curate fluvii ale lumii.

Foto: Tâlharul silențios: Moartea cutreieră Tamisa, revendicând viețile celor care nu au plătit pentru curățarea apei în timpul Marii Putori”. Desen din revista „Punch”, 10 iulie 1858