Mass-media la românii din Voivodina 17/20

Feb 03, 2018

În anul 1981, când în fruntea Luminii vine Simeon Lăzăreanu, revista cunoaște o altă orientare. Tânărul redactor se dovedește a fi – după cum apreciază Ștefan N. Popa în cartea sa – un adevărat constructor de revistă, un traducător erudit...

Mai ales din urmă, fiindcă, în următorii 14 ani, perioadă în care Lăzăreanu a condus Lumina, revista este, cu adevărat, orientată în mare parte spre traduceri, da și spre prezentarea „noului val scriitoricesc din România, care se vedea blocat”. „Sima nu este numai redactor-șef și responsabil”, așa cum ni-l înfățișează sec, caseta tehnică, ci un tânăr tălmăcitor minunat...” astfel, în perioada anilor 80, revista noastră „a făcut servicii incomparabile nu numai românilor din Banatul sârbesc, dar și celor de aici (din România)”. Într-o vreme, când în România, noul val scriitoricesc se vedea blocat... Lumina a tipărit pe cei mai valoroși reprezentanți ai ultimei generații de scriitori, numărul triplu 7-9/1989 conținând premonitoriu și remarcabilă antologie a literaturii feluriturilor gulaguri răsăritene (Soljenițân, Șalamov, ceilalți prozatori ai „valului negru”, după cum, pandamul acestuia, numărul triplu 1-3/1990, cuprinde în acolada lui un puternic spot dirijat asupra evenimentelor din România de la sfârșitul anului 1996 (Cioran, Vasko Popa, Klaici etc.).

Lumina a fost o revistă deschisă, în perioada respectivă publicând creații originale și traduceri, texte ale scriitorilor din România despre scriitorii din Iugoslavia și invers, convorbiri, numere tematice, suplimente..., dar mai puțin scriitori români din Voivodina și, aproape deloc, tinere talente literare din rândurile condeierilor români și nici prea multe dări de seamă despre viața literară sau culturală a românilor din aceste spații.

„...În ultimii ani preocuparea noastră tenace a fost de a dărui revistei o ținută tot mai riguroasă, care să ierarhizeze faptele de cultură. Am considerat dintotdeauna că datoria revistei este să așeze publicarea și lectura textelor beletristice pe primul loc, de a alcătui adevărate microantologii critice din diverse literaturi și pe diverse teme, pentru a pune la dispoziția cititorilor noștri texte semnificative”.

”Lumina” la 30 de ani. Aspect de la festivitate.

În 1992, Lumina intră într-o perioadă de grea încercare. „Drumul Luminii devine sinuos, se intră, pentru prima dată, într-un an de criză (1992); schimbarea politică, lipsa de fonduri (instituirea embargoului), dar și invidia demolatoare, impun trecerea de la numere mensuale la cele grupate”. Am mai putea adăuga chiar și dezinteresul crescând al mai multor scriitori români din Voivodina, ba chiar și al foștilor membri ai redacției Luminii față de revistă, care nu mai au apărut multă vreme pe paginile ei.

Astfel că în 1991 și în 1992, Lumina apare în numai trei rânduri (1-3; 4-7 și 8-12), respectiv într-un singur număr triplu, iar în 1993 nu apare deloc. Pentru a salva revista, fosta directoare a Casei de Presă și Editură „Libertatea”, Mărioara Stojanović, propune poetului Ioan Baba să redacteze în continuare Lumina, care la numai o lună, după ce a fost numit în funcția de redactor responsabil, vine deja și cu primul număr. O Lumină cu o nouă concepție, cu un nou aspect grafic.

„La început...credeam să nu accept, dar directoarea C.P.E. „Libertatea”, doamna Mărioara Stojanović, când mi-a oferit această povară, pronunțase și cuvintele că Lumina e pe cale de dispariție...

Atunci am cedat.

Acest număr, Lumina 1/95, a deschis cercul patruzeci și opt al spiralei care se apropia de jubileul de aur. Va încerca să adune în juru-i tot ceea ce avem mai bun în florilegiul nostru cultural, să fac un letopiseț al vibrațiilor noastre spirituale, al conștiinței și vremii în care trăim. Fațeta revistei am explicat-o în editorialul primului număr. Generația noastră nu va putea îndrepta erorile trecutului, dar poate să recompenseze energia debordantă și valorile de care dispunem. Nici că vor putea începea toate în cele patru coli de tipar și patru numere trimestriale. Dar, nutrim speranța unor condiții „standard”... Cred – rezuma într-un interviu acordat săptămânalului Libertatea, Ioan Baba – ca Lumina să devină o latură a năzuințelor de proliferare a spiritualități românești de pe aceste meleaguri, iar efervescența ei, sper fertilă, să se înscrie pe simeza valorilor contemporane românești”.

Noul redactor-șef și responsabil, Ioan Baba, schimbă revista, din 1994, la alt format, realizat cu alte mijloace moderne de tehnoredactare. Revista apare trimestrial, în unii ani de către trei numere pe an, iar în alții numai două numere. Colectivul redacțional este democratic, reprezentativ pentru toate domeniile vieții spirituale voivodinene. Conținutul fiecărui număr este structurat pe rubrici permanente de concepție mozaicală: evocări; reverii; memoria clipei; literaturi paralele; debuturi; semnale; tezaur; cercetări și varia, sau, în momentul de față: istorie literară; eseuri; poezie și proză scurtă; în exclusivitate, inedit; meridiane, paralele...; prezăntări, semnale, lecturi; tezaur; cercetări; civicus; clipe viabile în timp.

„Este un miracol cum am reușit să facem să apară Lumina în această perioadă (în care nu s-a primit aproape nici un sprijin de la stat) și chiar să aibă performanțe, evident mai mult respectate peste hotare, și să devină o revistă de referință – măturisește redactorul responsabil al revistei la Simpozionul Societății Române de Etnografie și Folclor din Voivodina „Banatul – trecut istoric și cultural”, de la Novi Sad, din 2004, „Dar – spune Ioan Baba în continuare – să nu uităm de faptul că în lipsa de strategii culturale, nici statul și poziția materială a altor reviste de această factură din Voivodina încă nu este soluționată... Trebuia și trebuie să treacă vremea, pentru ca să înțelegem că în zadar căutăm ieșirea din tunel, dacă labirintul nu este în afara omului.

Jubileu ”Luminii”. Președenția de lucru: Slavco Almăjan, Vasko Popa, Aurel Gavrilov și Tanasie Iovanov.

Noi, românii, am mai învățat câte ceva de la Eminescu, care în „Fragmentarium” demonstra că libertatea este facultatea de a dispune, după inspirațiunea propriei noastre judecăți, de puterile noastre intelectuale, și că mărginirea libertății ar putea fi paguba ce i-o putem aduce altuia, dar și nouă. Dar, parcă aici, Eminescu discută și despre concepțiile vitrege de mahala ale unor „democrați noi parveniți”, care se înverșunează să determine sau, mai bine zis, să definitiveze chiar și soarta unicei noastre instituții adevărate după Biserică, a Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova, cu toată tradiția ei de invidiat în lume. Iată șansa pentru ca într-un biet mandat cineva „dintre ai noștri” să ne mai știrbească din drepturile pe care le avem, să ne mai ruineze instituțiile și nivelul minoritar, într-o vreme de invidiat, pentru că alții „diplomatic” evită să se expună în primele rânduri.

Iată de ce concepția revistei Lumina a fost și este căuarea și alegerea proprie a ceea ce suntem, a identității conștiinței, a (ne)cunoașterii de sine – dar și a interferențelor ca stil de întrepătrundere într-o zonă multiculturală, voivodineană sau europeană”.

Costa Roșu

Scrieri despre noi românii de pretutindeni, Editura ICRV și Editura Eurostampa, Zrenianin – Timișoara, 2013

Foto sus: Aspect de la prezentarea monografiei ,,Satu Nou - Secvență de viață spirituală” a autorilor Ilie Baba, activist cultural, și Valentin Mic, jurnalist și poet (Simeon Lăzăreanu primul din dreapta)