Similaritățiile și diferențele între opera de artă al lui Rubens și Rembrandt 1/2

Feb 23, 2018

Ornamentație bogată, ordonată, forme curgătoare fără contur, jocul impecabil de umbră și lumină, de plin și gol, culori vibrante - toate acestea constituie caracteristicile stilului baroc. Ea își are originea în opera maeștrilor Caravaggio și Carracci de la sfârșitul secolului al XVI-lea și culminează în secolul al XVII-lea, când este zguduită de valuri religioase, politice, sociale și economice din perioada respectivă evidențiind prin artă importanța monarhului și a monarhiei ca instituție.

”Arta italiană de la jumătatea secolului al XVI-lea, arta manierismului, s-a răspândit în întreaga Europă... suferind însă modificări radicale: a fost transplantată pe pământul virgin al culturilor autohtone, care mai erau îmbibate de moștenirea gotică, înclinând totodată spre preluarea principiilor Renașterii. În Europa de Nord au pătruns motive care aveau la bază elemente ale Renașterii. În Franța, unor manieriști ca Rosso și Primaticcio le-au succedat Goujon și arhitecții de la jumătatea secolului al XVI-lea, care erau mai pătrunși de spiritul Renașterii decât predecesorii lor din Italia. În Țările-de-Jos, manieriștii și romaniștii (numiți astfel din cauza imitării zeloase a maeștrilor din Roma), l-au avut ca urmaș pe Brueghel, maestru de viață sănătoasă. E drept că și la el au existat momente de deziluzie: el a fost cuprins adesea de un sentiment pustiu sufletesc și de însingurare”

Un subiect interesant din această perioadă este antiteza dintre doi mari artiști din Țările-de-Jos - Peter Paul Rubens și Rembrandt Van Rijn. Prin arta lor au reflectat credințele și filosofiile divergente ale Reformei Protestante și ale Contra-Reformei Catolice din Europa de Nord.

Peter Paul Rubens (1571-1640) a fost cel mai mare dintre artiștii din regiunea sa, influențând nu doar arta flamandă, ci și întreaga artă din secolul al XVII-lea a Europei apusene. Rubens se formase la școala romaniștilor. Portretele timpurii înfățișează rigiditatea și uscăciunea în creația sa ceea ce se schimbă odată cu plecarea lui în Italia unde descoperă libertatea mișcării a lui Correggio, coloristica bogată a pictorilor venețieni, precum și sculpturile realiste și viguroase a lui Caravaggio. Rubens a fost familiarizat cu arta italiană, după ce a petrecut mai mulți ani în Italia. De asemenea, a călătorit în alte țări.

Rembrandt nu a călătorit niciodată în afara Republicii Olandeze. Sa născut la Leiden, sa mutat la Amsterdam la vârsta de 25 de ani și a rămas acolo până la moarte.”De importanță esențială a fost încă faptul că Rubens a asimilat în Italia spiritul clasicismului italian, că a cunoscut arta antică și că li-a însușit un simț al măsurii și al grației care lipsea romaniștilor din Țările-de-Jos.” În cursul activității sale, Rubens își îmbogățește maniera  prin urme vizibile ale influenței maeștrilor italieni, mai ales al adepților lui Caravaggio: masivitatea formelor, accentuarea volumelor, echilibrul compoziției, prin urmare, tablourile lui au primit mai multă mișcare, culorile sunt ușoare și aerate, tonuri delicate și transparente care dau impresia unei suprafețe lustruite. ”Departe de toate teoriile artificiale și forțate, el accepta miturile antice, legendele creștine și alegoriile contemporane ca fapte certe.”

Rembrandt Van Rijn (1606-1669) este cel mai mare ilustru dintre marii artiști olandezi din secolul al XVII-lea. În timp ce Rubens era inițial dintr-o familie de protestatari, rebeli și refugiați din Anvers care, mai târziu, a făcut pace cu Biserica Romano-Catolică și monarhia. Opiniile lui Rembrandt sunt mai apropiate de revolta olandeză republicană. Pentru Rubens, scopul artei a fost transformarea și ridicarea realității într-o sferă ideală și mitologizată. Realul a fost amestecat cu idealul. Principala sursă de teme pentru picturile sale a fost mitologia clasică. Arta lui Rubens este tematică, intelectuală, plină de teme eroice și mitologice, grandioase, colorate și pline de bucurie. Este o sărbătoare a realității tactile și vizibile, idealizată mai degrabă decât realistă. Este o expresie a ”joie de vivre”, care este în mod particular catolică. Arta lui Rembrandt este mai intimă decât arta lui Rubens. Scăpat de conotații mitologice, ea se îndreaptă spre Biblie ca sursa principală de teme. Rembrandt urmează sfatul lui Calvin de a se concentra asupra mesajului literal al Sfintei Scripturi. Nu există nici un intelectualism în picturile sale și nici aluzii învățate. Dumnezeu nu a putut fi descris, iar bisericile erau locuri ale Cuvântului, nu imagini. Din fericire, Calvin nu a avut obiecții față de pictura seculară și de aceea acest gen de artă a putut să înflorească în Republica Olandeză. Nu este surprinzător că Rembrandt manifestă loialitate față de carte în multe dintre picturile sale. El arată oamenii absorbiți în lectură. Lumina divină strălucește pe carte sau, mai degrabă, emană din ea. Textul este mai important decât realitatea vizibilă și tangibilă.

Rembrandt folosește clar-obscur și tenebrism pentru a transmite mesajul potrivit căruia Cuvântul este singurul adevăr ca lumină divină în lume, cufundată în obscuritate. În timp ce Rubens celebrează partea fizică a vieții, Rembrandt sondează în profunzimea psihicului uman. El internalizează dramă umană. În timp ce Rubens este senzual, intelectual și extrovertit, Rembrandt este psihologic și introvertit, este un proto-existențialist. ”A pictat astfel singuratici, stând cufundați în meditație lângă fereastra luminată a unei încăperi întunecoase. În aspectul lor și în aranjamentul interiorului nu este nimic alegoric, nimic căutat. Dar privitorul, care distinge anevoie diferitele lucruri - scara în spirală, dalele de piatră și micile figuri de bătrâni aplecați asupra cărților lor pe jumătate deschise, fiind parcă nevoit să dea la o parte vălul de întuneric, se simte oarecum părtaș la crearea tabloului.”

Succesul cel mai mare al lui Rembrandt l-a dobândit cu siguranță prin portretele lui. Ele au o expresie serioasă, interiorizată, cu o privire insistentă la privitor de parcă ar dori să comunice un mesaj. ”Afinitatea spirituală dintre aceste chipuri tinere și bătrâne dovedește că Rembrandt le-a împrumutat mult din propria sa concepție.” În portrete, Rembrandt arată bărbați și femei în circumstanțe particulare, cu gânduri și emoții vizibile, dar învelite în mister. Știm că ei cred că nu știm ce cred. Ei sunt singuri, vizibili, dar nevăzuți, ca și când privesc la ei înșiși. Relația lui cu el însuși este destul de dureroasă. Rembrandt a pictat aproximativ 60 de autoportrete în diverse etape ale vieții sale, în cea mai mare parte din față, ca și cum ar fi privit propria reflecție în oglindă. În cazul lui Rubens, el a fost primul om care a redat portretului toată vitatilatea ce-i fusese proprie în perioada Renașterii.

Picturi de Rembrant și Rubens

Omul prezentat în portretele sale primește un aer liber, o stare senzorială și spirituală bogată, înfățișează personalitatea și complexitatea relațiilor sociale. Pictând portrete de nobili, starea principală care a reușit să aducă în evidență și să îmbrățișeze portretul este îngâmfarea îmbrăcată în costume scumpe, bogate, sălile luxoase. ”Rembrandt se transpune mintal în vremurile biblice, îl atrag costumele orientale, oamenii neobișnuiți și stofele încărcate de aur și nestemate.” Contrar lui Rembrandt, Rubens nu a pictat multe autoportrete dar reușește să își reprezinte caracteristicile extrovertite: ”În autoportretul său, el și-a dat prin mișcarea capului, prin privirea ușor arogantă și prin racursiul pălăriei cu borul lat și al gulerului alb, o alură de curtean elegant.” Rembrandt continuă să-și înregistreze semnele bătrâneții într-un aer mizerabil dar sincer pe chipul lui neras, cu șorțul pătat, cu ochii adânciți în orbite, obrajii supți. ”El privea curajos în față adevărul, banalitatea și urâțenia vieții”. În paralel, artiștilor italieni ai Renașterii a fost mai presus decât toate de a reda mândra conștiință a propriei valori, curajul, forța, toate fiind întâmpinate într-un spațiu luminat, inocent. Rembrandt își inundă obrajii în întuneric lăsând doar o suprafață luminată de parcă în așteptarea unei confesiuni.

Aneta Gașpar

Foto:”Coborârea de pe cruce” - Rubens și Rembrandt