Cetatea Feldioara ridicată de Cavalerii Teutoni

Jul 05, 2018

Cetatea-Feldioara800.jpg

Ridicată de Cavalerii Teutoni, Cetatea Feldioara este cea mai veche fortificație din județul Brașov fiind atestată documentar de la 1225. Avea la momentul construcției, ziduri puternice, fiind cea mai importantă fortificație ridicată de teutoni în Transilvania.

Construită pe o stâncă calcaroasă înaltă de 150 metri, cetatea a fost extinsă după aceea cu ajutorul sașilor din Râșnov, Cristian și Vulcan. Laturile de vest, nord și est erau apărate de o galerie continuă, două anteforturi și șapte turnuri. Pe latura de sud, mai abruptă, erau numai două turnuri. Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci precum și de Vlad Ţepeș în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în același an. În anii comunismului a fost lăsată de izbeliște și a ajuns aproape o ruină. Din ea s-au mai păstrat doar turnul din Nord-Vest, fântâna din mijloc, temelia de piatră a capelei, precum și o bună parte din pivniță, scrie romania-misterioasa. Începând cu 1 iulie 2018, turiștii vor putea vizita Cetatea Feldioara, refăcută practic de la zero după ce s-a prăbușit în timpul comunismului.

Mânăstirea Filimonul, cea înghiţită de pământ

În anul 2013, Consiliul Județean Brașov a preluat în totalitate administrarea realizării acestei cetăți, iar cetatea a fost reconstruită. Lucrările au fost laborioase, constând nu doar în restaurarea zidurilor cetății, ci și într-o cercetare arheologică aprofundată a întregului sit istoric realizată sub coordonarea arheologului Daniela Marcu-Istrate.

[caption id="attachment_8899" align="aligncenter" width="670"]Feldioara Cetatea Feldioara înainte de restaurare[/caption]

Descoperirile arheologice au evidențiat că dealul cetății a fost locuit cu mii de ani în urmă, fiind scoase la lumină artefacte surprinzător de bine conservate din perioadele neolitică (cultura Cucuteni), geto-dacică și medievală, care vor fi expuse în muzeele care vor exista în turnurile cetății.

 

Articole similare selectate pentru tine