Gnosticismul, prima erezie a creştinismului

Jul 05, 2018

Considerat de către Biserica oficială drept prima erezie a creştinismului, curentul gnostic asuma depozitarea, graţie tradiţiei directe, adevăratelor taine ale religiei iubirii.

Indiferent cărei „şcoli” gnostice îi aparţineau, preocuparea fundamentală a gnosticilor se focusa pe necesitatea mântuirii, adică a eliberării de rău.  Gnosticii sunt dualişti prin excelenţă: credeau că Binele şi Răul sunt principii ontologic egale. Din această perspectivă, putem înţelege mai bine concepţia lor despre izbăvire, care trebuia să însemne salvarea sufletului uman, de sorginte divină, din carapacea materială, apanajul Răului. Lumea înconjurătoare a fost creată de către Demiurgul cel Rău, care nu este altul decât Dumnezeul din Vechiul Testament. De notat că gnosticii erau depozitarii unor ritualuri de iniţiere şi ceremonii oculte, care au fost transmise secolelor următoare prin oralitate.

În concepţia gnostică, Demiurgul, cu ajutorul celor şapte puteri emergente şi duale, a creat Universul.  Pe un plan inferior, ar exista două principii, doi Dumnezei, al binelui şi al răului, care se războiesc la nesfârşit. Era astfel natural ca aceste idei să  situeze gnoza în contradicţie flagrantă cu teologia  creştină oficială, cu Dumnezeul iudeo — creştin.  Mai mult, gnosticii radicali propovăduiau, în baza decadenţei lumii materiale, abstinenţa sexuală, mergând până la refuzul conceperii de copii. Dogma  despre mântuire a Bisericii oficiale era făţiş contestată prin plasarea întregului univers material  sub tutela  principiului răului.

Rămasă undeva în subteranele istoriei, gândirea gnostică a ieşit la suprafaţă în mai multe momente semnificative pentru istoria Europei: istoriile  templierilor şi catarilor  sunt sugestive în acest sens.

Asumând tradiţiile templiere, catare şi, natural, ale gnosticismului primar, Biserica Gnostică  din Franţa, de inspiraţie masonică, înfiinţată oficial în 1905, îşi propunea să  realizeze o sinteză între „cunoaştere” şi cabala. Legitimitatea intelectuală a bisericilor gnostice rezidă în manuscrisele descoperite la Qumran, precum şi în textele Evangheliilor apocrife.

Probabil puţină lume ştie că marele esoterist francez, Robert Ambelain, cel care a condus unul dintre Riturile de Memphis Misraim, Scoţian Primitiv şi Cerneau, a fost şi patriarh al Bisericii Gnostice Universale, pentru care a pretins filiaţie apostolică, sub numele de Tau Robert.

Nu trebuie să surprindă aşadar că în unele sisteme masonice, unor grade de perfecţie le corespund diverse ierarhii din cadrul  bisericilor gnostice.

Dr. Antoniu Martin