Elena Ghica, cea mai deşteaptă româncă a secolului al XIX-lea

Jan 19, 2020

Elena Ghica a fost scriitoare, pictoriţă, prima feministă din istoria României şi prima alpinistă română. A ales un pseudonim pentru că s-a temut ca nu cumva omagiile admiratorilor să se datoreze mai mult condiţiei sale de prinţesă şi familiei ei decât talentului şi operei create.

Cezar Bolliac a descris-o ca fiind “printre cele mai frumoase femei ale timpului, cu voce de înger deşteptător”. Nicolae Iorga a recunoscut că e de uimit câte cunoştinţe se adunaseră în mintea acestei excepţionale femei şi cu câtă uşurinţă le putea ea scoate în front ori de câte ori era o bătălie de dat”, scrie romania-misterioasa.eu. S-a născut în Bucureşti pe 3 februarie 1828, fiind prima dintre copiii lui Mihalache Ghica, nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica. Mama ei a fost Catinca Ghica prima femeie româncă care a publicat o carte tradusă din limba franceză şi numită “Pentru educaţia copiilor”. Prinţesa Elena a crescut într-un mediu propice pentru dezvoltarea intelectuală. S-a spus despre ea că a fost un copil minune. La numai cinci ani învaţa deja limbile greaca, latina, franceza, italiana, engleza şi germana. La 11 ani a scris prima nuvelă, iar la 14 ani traducea ”Iliada” lui Homer în limba germană. Pictoriţă cu talent înnăscut, Elena şi-a expus primele tablouri la vârsta de 16 ani. A studiat şi a ajuns să vorbească fluent nu mai puţin de nouă limbi străine: italiană, engleză, germană, franceză, română, greacă, latină, rusă şi albaneză.

A fost nevoită să părăsească ţara la 14 ani şi să plece cu familia în străinătate. Perioada adolescenţei şi-a dedicat-o studiilor. A studiat la Viena, Veneţia şi Berlin. S-a întors în ţară, la Iaşi, împreună cu familia la vârsta de 21 de ani, într-o scurtă vizită. L-a vrăjit cu frumuseţea ei pe ofiţerul rus Alexandr Kolţov Masalski, care a văzut-o la un bal. Elena Ghica s-a căsătorit în 1849, la Iaşi, şi a părăsit ţara cu soţul rus pentru a se stabili la Sankt Petersburg. Se spune că frumuseţea Elenei i-a uimit pe ruşi. Prinţesa româncă, care picta extraordinar, a câştigat în Rusia un premiu la concursul de peisaje organizat de muzeul Ermitaj. Ideile liberale ale eruditei prinţese i-au creat probleme în Rusia. ”Dora DIstria urmă pe bărbatul său în Rusia unde a stat vreo 5-6 ani până când în timpul războiului din Crimea, opţiunile sale foarte liberale făcură pe miniştrii să-i spună neted că altă ţară, nu imperiul lui Nicolae I s-ar potrivit mai bine cu obiceiurile şi pornirile spiritului ei”, scrie Ionescu Gion în ”Portrete istorice”. Intervenţiile prinţesei în viaţa politică, comentariile liberale şi nonconformismul acesteia i-au atras duşmani. Se spune că la Sankt Petersburg, prinţesei românce i s-ar fi spus „politica, dacă se poate, să nu vă mai intereseze”. A preferat să plece din ţara în care nu-şi putea exprima liber ideile. Nu a divorţat şi, oficial, a rămas principesa Kolţov-Masalski. Pentru lumea artistică, după separarea de soţ şi de Rusia, va fi Dora DIstria. S-au făcut multe presupuneri în legătură cu numele ales de prinţesă pentru cariera literară. Se spune că a ales Istria pentru că ar fi vrut să-şi sublinieze apartanenţa balcanică, familia sa având origini albaneze. S-a mai spus că ”Dora” ar veni de la cuvântul ”dor” şi poate acesta a fost modul în care prinţesa, care a trăit departe de ţară, a vrut să-şi exprime sentimentele constante de dor faţă de patria sa. Dora D`Istria a avut o viaţă aventuroasă, fiind o femeie activă, curajoasă, atrasă de nou şi cunoaştere. În aprilie a plecat în Elveţia şi a escaladat vârful Moench (4105m). A înfipt în vârf steagul României devenind astfel una prima alpinistă româncă şi una dintre primele femei alpiniste din lume. A vizitat Italia şi a urcat pe Vezuviu. Fire activă, pe lângă alpinism a practicat tirul şi călăria. Prinţesa a scris articole şi studii despre literatură, geografie, istorie, artă la publicaţii de renume din străinătate. S-a spus despre Dora d’Istria că a fost şi un jurnalist strălucit. A fost o luptătoare pentru drepturile femeilor. Pentru că a militat pe alte meleaguri, activitatea de feminista a prinţesei este mai puţin cunoscută în România, deşi a fost prima femeie din ţară care a luptat pentru emanciparea femeii. Cea mai cunoscută lucrare a sa a apărută în 1869 şi s-a numit “Despre femei de o femeie”. Cartea prezintă statutul femeii, situaţia materială şi socială a femeilor şi militează pentru obţinerea drepturilor egale cu bărbaţii.

Se spune că deşi nu şi-a trăit viaţa în ţară şi nu a creat pe meleaguri româneşti , prinţesa nu a gândit niciodată că nu ar aparţine ţării natale. Cea mai mare parte a vieţii sale a trăit-o în Italia, la Florenţa. Cea mai erudită prinţesă pe care a avut-o România a murit pe 17 noiembrie 1888, în casă din Florenţa, numită Villa D`Istria. ”Prin testamentul olograf ce s-a găsit după moarte, Dora DIstria, după mici legături lăsate fraţilor şi servitorilor săi, instituie moştenitoare a averii sale din România pe Primăria Bucureşti, însărcinează pe Primăria Florenţa a vinde Villa DIstria în folosul institutului de surdo-muţi”, explică Ionescu Gion în ”Portrete Istorice”. Şi-a lăsat averea Primăriei din Bucureşti cu menţiunea de a fi folosită pentru administrarea spitalului Pantelimon, unitate care a fost ctitoria familiei Ghica. La dorinţa sa a fost incinerată, iar cenuşa sa a fost depusă la Cimitirul “Trespiana” din Florenţa.