Mărțișorul, vechi simbol păgân

Mar 01, 2020

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei (localitate componentă a municipiului Drobeta-Turnu Severin) au scos la iveală amulete formate din pietricele vopsite în alb și roșu, ce erau purtate la gât, datând de acum circa 8 000 ani. Asta ar fi considerat cel mai vechi mărțișor descoperit până acum.

Amuleta, în general, era un obiect mic căruia vechile superstiții îi atribuiau puterea magică de a aduce noroc și de a-l apăra pe cel care îl poartă de influențele malefice ale duhurilor rele, scrie saccsiv.wordpress.com. Mărțișorul este specific românilor, aromânilor, megleno-românilor, precum și bulgarilor (care îl numesc Martenița). Dată fiind deci aria de răspândire, precum și vechimea, se poate emite ipoteza că e un simbol sau o sărbătoare a tracilor. Nu se știe sigur în vechime când se purta, cert este însă că în vremea daco-getilor contemporani imperiului cu capitala la Roma, avea deja legatură cu începerea noului an, adica 1 martie și avea de asemenea, precum veche amuletă, rol de talisman aducător de noroc, fiind purtat aproape întreaga lună cu nume de zeu al războiului.

Schela Cladovei

Mărțișorul era și este acel snur răsucit în două culori, alb și rosu. Acum se agață de el te miri ce, în trecut însă nu se mai punea nimic, de abia oleacă mai târziu adăugându-se o monedă de argint, ca simbol al soarelui. Într-un studiu dedicat mărțișorului, poetul George Coșbuc afirma: „Mărţişorul este un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Poporul nostru îl cunoaşte şi îl ţine în mare cinste, şi îl poartă copiii, fetele şi mai rar nevestele şi flăcăii, fiindcă el e crezut ca aducător de frumuseţe şi de iubire” […] „Scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Hristos în sân. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet. Țăranii pun copiilor mărțișoare ca să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească. Poporul mai știe că mărțișorul trebuie purtat ca lucru sfânt, nu așa ca podoabă ori ca jucărie.” După trecerea sărbătorii, cu banul de la snur se cumpărau vin roșu, pâine și caș proaspăt pentru ca purtătorii simbolului de primăvară să aibă fața albă precum cașul și rumenă precum vinul roșu. Mărțișorul, adică acel snur, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă (calendarul geto-dacilor avea două anotimpuri), căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Snurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se auzea cucul, înfloreau cireșii și veneau păsările călătoare. Atunci, mărțișorul se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să le aducă noroc.