Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Părintele Mihai Gherghel, noul director al Caritas Serbia
Nov 05, 2021
,,Caritatea nu este o idee sau un sentiment pios, ci o întâlnire experiențială cu Hristos”
Începând din data de 28.10.2021, a fost ales noul director pentru Caritas Serbia, în persoana Părintelui Iconom Stavrofor Protoiereu, Mihai Gherghel, preot greco-catolic român.
Serbia reunește într-o rețea națională mai multe organizații Caritas regionale, acestea funcționând atât unitar, cât și la nivelul fiecărei episcopii, prin binecuvântarea Conferinței Episcopilor Catolici ,,Chiril și Metodiu”. Angajații acestor instituții, precum și voluntarii angrenați în proiectele Caritas, prin Învățătura Socială a Bisericii Catolice, își desfășoară activitatea pe mai multe planuri, prin misiuni de ajutorare sociale, medical-preventive etc.
Activitățile Caritas sunt focusate pe persoane și/sau comunități stigmatizate, abandonate, discriminate sau refugiate, aflate în situații de risc. Misiunea organizațiilor Caritas este de a sprijini/ajuta aceste persoane sau grupuri să se exprime și să-și recâștige dreptul la o viață decentă și demnă, prin programe complexe de asistență socială și prin acțiuni caritabile și umanitare.
Toate organizațiile Caritas Serbia au parteneriate cu autoritățile locale și furnizează servicii copiilor din medii defavorizate, bătrânilor, persoanelor cu nevoi speciale, familiilor care se confruntă cu boala/ sărăcia sau alte situații sociale excepționale.
Caritas Serbia este implicată în politicile sociale atât la nivel național, cât și la nivel european, prin intermediul Caritas Europa, structură centrală sub a cărei egidă funcționează întreaga organizație. De la cel mai înalt nivel, până la cel mai tânăr voluntar, Caritas funcționează prin caritate. Așa cum spune Sf. Părinte Papa Francisc: ,,caritatea nu este o idee sau un sentiment pios, ci o întâlnire experiențială cu Hristos. Este dorința de a trăi cu inima lui Dumnezeu, care nu ne cere să avem o iubire și o solidaritate generică pentru săraci, ci să îl întâlnim pe El în ei. ”