Identitatea românească din Serbia, pusă în pericol de recensământul populaţiei din anul acesta

Feb 02, 2022

Comunitatea românească din Serbia numără peste 300.000 de persoane, faţă de care autorităţile statului sârb duc o politică tacită de deznaţionalizare şi de încălcare brutală a drepturilor minorităţilor naţionale. Românii din regiunea Timoc nu sunt recunoscuţi ca români şi nu beneficiază de şcoli, educaţie şi servicii religioase în limba proprie.

Autorităţile de la Belgrad promovează de decenii ideea fictivă a unei etnii şi a unei limbi vlahe diferite de cea română, tocmai pentru a accelera şi mai mult divizarea şi asimilarea românilor din aceste comunităţi istorice. România a protestat în nenumărate rânduri la forurile europene şi internaţionale, condiţionând aderarea Serbiei la Uniunea Europeană de respectarea drepturilor minorităţii române. Anul acesta va avea loc recensământul cetăţenilor din Serbia, o nouă provocare la adresa identităţii comunităţii româneşti din Serbia. De-a lungul istoriei organizării recensămintelor, românii din aceste teritorii s-au confruntat cu presiuni şi intimidări în a-şi declara originea etnică, fapt pentru care numărul acestora a scăzut semnificativ în statisticile oficiale.

Despre strategia de susţinere a identităţii culturale, etnice, lingvistice şi religioase a românilor din Serbia am ales să stăm de vorbă cu Dorinel Stan, preşedinte al Asociaţiei „Românii Independenţi din Serbia” şi vicepreşedinte al Uniunii Românilor din Serbia (URS), uniune care reprezintă unul dintre cele mai importante nuclee ale mediului asociativ românesc, constituit din organizaţii şi asociaţii de pe ambele maluri ale Dunării, care militează pentru coeziunea românilor din Serbia şi pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale şi spirituale a acestora.

Mihai Floroiu: Stimate domnule Dorinel Stan, cum a fost sărbătorită anul acesta Ziua Culturii Naţionale, ziua de celebrare a naşterii poetului naţional Mihai Eminescu în comunităţile româneşti din Serbia?

Dorinel Stan: În contextul sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale şi 172 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, în cadrul minorităţii naţionale româneşti din Serbia s-a organizat o serie de evenimente, acţiuni şi manifestări în scopul promovării semnificaţiei zilei de 15 ianuarie şi a valorilor culturii româneşti. În Valea Timocului, Ziua Culturii Naţionale a fost marcată la Kladova de Asociaţia Eudava, iar la Kučevo, Forumul European pentru Istorie şi Cultură – Filiala Serbia a organizat ziua lui Eminescu. Tot cu acest prilej, în Voivodina a fost celebrată ziua lui Eminescu, la Şcoala din Coştei, printr-un recital de poezie şi muzică „Eminescu şi dorul de poezie”, iar Casa de Presă şi Editura „Libertatea” din Panciova a organizat um matineu literar.

Evenimentul central s-a organizat în Amfiteatrul Şcolii de Înalte Studii pentru Instruirea Educatorilor „Mihailo Pavlov” din Vârşeţ, cu sprijinul Liceului „Borislav Petrov Braca” din Vârşeţ, în colaborare cu Şcoala Generală „Coriolan Doban” din Coştei, Şcoala Generală „Olga Petrov Radişici” din Vârşeţ, Şcoala Generală „Dositej Obradović” din Plandişte şi Şcoala de Muzică „Josif Marinković” din Vârşeţ. Aşadar, Ziua Culturii Naţionale şi „Eminesciană” în comunitatea românească din Serbia a fost marcată ca de fiecare dată tradiţional, prin numeroase manifestări culturale şi artistice de suflet.

Istoricul şi prof. dr. Mircea Măran, originar din Petrovasâla, menţiona într-un interviu că „românii şi sârbii sunt două popoare care de-a lungul istoriei au avut soartă similară. Au luptat împotriva aceloraşi inamici, au avut succese şi realizări similare, au obiceiuri, mentalitate şi tradiţii asemănătoare”. Ce ar trebui atunci să înveţe comunitatea românească din Serbia de la poporul majoritar sârb şi invers?

Sârbii sunt un popor de luptători, patrioţi, cu mentalitate de învingători. Vom exemplifica doar cazul Đoković, un sârb care la Australian Open a împărţit lumea în două, dar şi-a păstrat integritatea. Are principii şi coloană vertebrală. Pe lângă faptul că e numărul 1, a pus şi Serbia pe hartă. Pe străzile din Belgrad, cea mai întâlnită inscripţie este „Priviţi spre orizont, nu spre pământ”. Sârbii nu se consideră mai prejos de nimeni ca popor, fie el american, neamţ, rus etc. Serbia a trecut prin războaie crunte (1991-1999), bombardamentele NATO, dar şi-a revenit, se dezvoltă, donează. Comunitatea românească din Serbia a învăţat de la poporul majoritar sârb ce înseamnă DEMNITATEA şi dârzenia. Noi suntem români! Suferim, răbdăm, vrem, visăm, dar nu înfăptuim. Uităm că „Naţionalitatea trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura” (M. Eminescu), iar Eminescu ne învaţă că lupta trebuie dusă până la jertfă. Etnicii români din Serbia sunt toleranţi, orgolioşi şi divizaţi, iar fracţionalizarea arată posibilitatea ca doi etnici români să nu împărtăşească valori comune. Sârbii au învăţat de la români că trebuie să contezi doar pe propriile forţe, însă şi cele mai frumoase înjurături în limba română.

Uniunea Românilor din Serbia (U.R.S.), al cărei vicepreşedinte sunteţi, a devenit un nucleu puternic al mediului asociativ românesc, constituit din organizaţii şi asociaţii de pe ambele maluri ale Dunării, uniune care are ca scop păstrarea şi afirmarea filonului românesc pe întreg teritoriul Serbiei. Ce ne puteţi povesti despre proiectele, acţiunile şi manifestările culturale organizate de U.R.S. în ultimii cinci ani?

Pe 1 Decembrie 2016, în Timoc (Kladova) s-a înfăptuit Unirea Istorică Frăţească a românilor de pe întreg teritoriul Serbiei, înfiinţarea alianţei unice româneşti Uniunea Românilor din Serbia (U.R.S.). În prezent, numărul asociaţiilor / organizaţiilor care constituie asocierea societăţii civice este 20. În tot acest răstimp de 5 ani, Alianţa Uniunea Românilor din Serbia există, funcţionează şi acţionează, fără sprijin şi susţinere din partea instituţiilor abilitate cu românii de pretutindeni din Bucureşti (Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Institutul Cultural Român) sau din partea statului sârb, care sprijină doar instituţiile româneşti create de el.

Uniunea Românilor din Serbia organizează cursuri de limba română în Timoc, manifestări culturale, festivaluri, editează publicaţii, tipăreşte cărţi, luptă pentru deschiderea claselor cu predare în limba română în Timoc, păstrarea procesului educativ – instructiv în Voivodina, protejarea, promovarea şi valorificarea patrimoniului românesc din Serbia şi multe altele.

Anul trecut a fost marcat de o „Scrisoare Deschisă” către Preşedintele României, M.A.E., Senat, Camera Deputaţilor şi Comisiile din cele două Camere ale Parlamentului cu atribuţii în domeniul românilor de pretutindeni, prin care am solicitat să se fasciliteze alianţei U.R.S. o vizită de informare şi documentare la Bucureşti pentru clarificarea situaţiei, prezentarea stagiului actual de dezvoltare şi perspectivele românilor din Serbia. Din păcate, n-am primit nici măcar un răspuns, ceea ce lasă un gust amar comunităţii româneşti din Serbia.

În altă ordine de idei, U.R.S.- ul românesc n-a primit niciodată fonduri nerambursabile de la Ţara-Mamă România, iar proiectele depuse în cei 5 ani de existenţă la D.R.P. (fostul Minister pentru Românii de Pretutindeni) au fost categoric respinse. Practic, asta este şi imaginea României în Serbia. Românii din Serbia sunt trataţi cu indiferenţă de cei care guvernează România, deoarece comunitatea istorică românească din Serbia nu intră în calculul politic al actualei guvernări.

Cu ce probleme pe linie identitară consideraţi că se confruntă comunitatea românească din Serbia?

Noi, în Serbia, suntem români pentru că vorbim româneşte. Nimic altceva nu ne defineşte mai bine decât limba română, nici credinţa, nici obiceiurile, nici graniţele. În momentul când vom înceta să mai vorbim româneşte, nu vom mai avea identitate. Aici, în Serbia avem „O comunitate - două standarde”. Politica statului de aproape un secol intensifică eforturile pentru a promova o aşa zisă „identitate vlahă”, diferită de cea românească. Această identitate nouă naţională oferă un temei solid la dezbinarea artificială a românilor. Însă, nu s-a reuşit ca procesul să se ducă până la capăt. Motivul principal este lipsa unei culturi naţionale în jurul căreia să se coaguleze noua „identitate vlahă”, atât timp cât se încearcă să se definească ca fiind distinctă de cea românească. Aşa se explică şi eşecul standardizării limbii vlahe în Serbia. În ansamblu, identitatea naţională nu e ceva alb-negru, depinde dacă elementele comune dintre mai multe grupuri sunt suficiente pentru a prevala asupra celor diferite şi pentru a-i aduce la aceeaşi conştiinţă naţională.

Românii din Serbia de răsărit şi cei din Voivodina au o identitate naturală românească care s-a dezvoltat pe parcursul secolelor şi care derivă din limbă, religie, tradiţie şi obiceiuri. România trebuie să stabilească o strânsă legătură cu românii din afara graniţelor, nu la modul declarativ, ci să se implice prin măsuri concrete care să susţină cauza românească. Atitudinea, interesul şi prezenţa României, când este vorba de etnicii români din Serbia, se rezumă la ora actuală la versurile poetului Slavco Almăjan „Deşi, azi nu mai ninge / cum a nins odată în Banat”. Indiferent de constrângeri, dilema între a fi român sau vlah în Serbia este o dilemă falsă (artificială), iar polemicile sunt puerile, un fel de dialog surdo-mut.

Presa a scris recent că aţi participat la sediul Ambasadei României de la Belgrad la o întâlnire de lucru între liderii Alianţei Uniunea Românilor din Serbia (U.R.S.) şi reprezentanţii ambasadei. Cum vedeţi soluţionarea problemelor minorităţii româneşti pe întreg teritoriul Serbiei?

Într-adevăr, la sfârşitul anului 2021 am avut o întâlnire foarte bună, iniţiată de Uniunea Românilor din Serbia cu reprezentanţii Ambasadei României la Belgrad. În această ordine de idei, delegaţia alianţei U.R.S. a cerut sprijin statului român pentru păstrarea identităţii şi spiritualităţii şi implicarea activă a corpului diplomatic în soluţionarea problemelor arzătoare cu care se confrunta etnicii români la nord şi sud de Dunăre. Pentru U.R.S. este foarte importantă relaţia bilaterală a României cu Serbia şi invers, când este vorba de soluţionarea problemelor de limbă, cultură şi recunoaşterea B.O.R. ca biserică tradiţională în Timoc.

Referitor la drepturile timocene, autorităţile de la Bucureşti nu au intervenit niciodată serios pe lângă Belgrad. Nu au reuşit nici măcar să impună că vlah este sinonim cu român. Cu regret putem constata indiferenţa şi lipsa de interes a elitei politice din România în ceea ce priveşte comunitatea românească din Serbia.

În Serbia românii trăiesc în două comunităţi, unde se aplică standarde diferite. La nord de Dunăre (Voivodina) există bisericii româneşti, şcoală şi presă în limba română. Românii din Voivodina au întrat în componenţa Serbiei în 1918. La sud de Dunăre (Timoc, Valea Moravei), timocenii au întrat în componenţa Serbiei în 1833, însă slujbele religioase şi predarea materiilor din şcoli sunt susţinute exclusiv în limba sârbă. Biserica românească nu este recunoscută în Timoc.

În comunităţile istorice româneşti este nevoie de conectare activă şi sprijin direct al corpului diplomatic, respectiv al României, care în ultimul deceniu lipseşte cu desăvârşire. Totul se rezumă la constatări amabile, iar neamul românesc din Serbia piere. De la cine mai avem speranţe? Sigur că nu îmi doresc să generalizez, există diplomaţi şi demnitari cărora le pasă, bine informaţi şi cinstiţi care îşi fac treaba, doar că senzaţia mea e că sunt puţini, iar numărul lor este de o cifră.

Cred că sunteţi la curent şi cu problemele comunităţii româneşti din Ucraina, care este divizată între români şi moldoveni, şi că aceştia din urmă nu au o părere tocmai bună despre tot ceea ce înseamnă identitate românească. Există această problemă de agregare artificială şi în rândul comunităţii româneşti din Serbia, cu accent pe dualismul dintre vlahi şi români? Au loc acţiuni de asimilare a acestora din urmă?

Există în prezent o paralelă între comunitatea românească din Ucraina şi Serbia. Ambele comunităţi sunt foarte divizate, acesta fiind rezultatul unei politici duse de autorităţile celor două state, respectiv lipsa unei strategii din partea statului român.

În Serbia avem două minorităţi: minoritatea română (Patria mamă - România) şi minoritatea vlahă (Patria mamă - Serbia). Politica de deznaţionalizare şi asimilare a românilor din Serbia este stimulată de guvernările antiromâneşti, iar clasa politică sârbească continuă să aplice faţă de etnie o politică perfidă de deznaţionalizare. Astfel, Belgradul prin marionetele sale separă comunitatea valahă / vlahă de elementul românesc, demers intens sprijinit de unele cercuri, grupuleţe de la Bucureşti. Politicienii români corupţi acţionează în baza intereselor şi beneficiilor personale, nu acţionează unitar, sunt lipsiţi de continuitate şi claritate. Situaţia comunităţii vlahe din Valea Timocului este extrem de dificilă, deoarece nu dispun de şcoli şi presă în limba română (românii din Banat se bucură de aceste drepturi) şi întâmpină probleme mari în asigurarea accesului la serviciul religios în limba română. În ultimul secol, numărul românilor / vlahilor a scăzut în mod constant, ca urmare a politicii de asimilare promovată de autorităţi, iar procesul continuă, continuă şi continuă...

Asociaţia pe care o conduceţi, „Românii Independenţi din Serbia”, a făcut recent un apel public pentru adoptarea unei noi propuneri legislative referitoare la românii din jurul graniţelor României, privind dobândirea cetăţeniei române în baza principiului etnic, astfel încât comunităţile istorice să-şi poată conserva identitatea. Ce propuneri aţi înaintat pentru urgentarea şi simplificarea procedurilor de obţinere a cetăţeniei române? Există în comunitatea dumneavoastră persoane care şi-ar dori să obţină cetăţenia română?

Asociaţia de interes obştesc „Românii Independenţi din Serbia” (R.I.S.) a făcut un demers public pentru adoptarea unei noi propuneri legislative pentru românii din jurul României, privind dobândirea cetăţeniei române în baza principiului etnic, astfel încât comunităţile istorice să-şi poată conserva identitatea. Demersul R.I.S.-ului a fost susţinut de Alianţa Uniunea Românilor din Serbia (U.R.S.), respectiv Organizaţia Românilor din Ovcea.

Cetăţenia română ne oferă şansa să ne protejăm fiinţa şi valorile culturale, spirituale şi naţionale româneşti. Orice membru al comunităţii româneşti care îşi asumă liber apartenenţa română trebuie să poată beneficia de cetăţenia română pe criteriul etnic. Dacă toţi cetăţenii sârbi de etnie română ar dobândi cetăţenia română, pentru România nu ar fi o povară (asta ar însemna circa 70.000), însă pentru noi românii din Serbia ar reprezenta un instrument care ar contribui la dezvoltarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase. În baza articolului 8, indice (1) din Legea Cetăţeniei Române, solicitantul întâmpină tot felul de predici, iar un număr considerabil de candidaţi români sunt respinşi, pe motiv că n-au contribuţii suficiente la promovarea culturii, spiritualităţii şi civilizaţiei româneşti.

Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie din Bucureşti emite un răspuns la cererea solicitantului care poate dura până la 5 ani, interval foarte mare de timp care descurajează românii din Serbia să depună cereri. Încă un paradox al legislaţiei României este că include în filonul românesc românii / vlahii din Serbia (comunitate istorică), dar nu pot primi cetăţenia română printr-o procedură simplificată, aşa cum o poate dobândi un sportiv străin, de exemplu un african de culoare, original din Congo sau Nigeria. Asociaţia Românii Independenţi din Serbia cere Guvernului României urgentarea şi simplificarea procedurii de obţinere a cetăţeniei române pentru comunităţile româneşti istorice, solicitare susţinută de întreaga comunitate românească din Serbia, un grup de parlamentari români şi S.C.P. „Avram Iancu” cu sediul la Cluj.

Recensământul cetăţenilor Serbiei, a cărui activitate pe teren a fost planificată pentru luna aprilie 2021, a fost amânat din cauza situaţiei epidemiologice cu noul coronavirus SARS-COV-2 şi programat pentru anul 2022. La ultimul recensământ al populaţiei din Serbia, care a avut loc în luna octombrie 2011, presa a scris despre numeroase presiuni care au avut loc pentru determinarea etnicilor români în a se declara vlahi, ceea ce a determinat Comisia pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României să dea aviz negativ Acordului de Asociere a Serbiei la Uniunea Europeană. Credeţi că la recensământul de anul acesta se vor aplica din nou măsuri de descurajare a identităţii româneşti?

Cel mai mare şi important eveniment în anul 2022 pentru comunitatea română / vlahă din Serbia este cu siguranţă recensământul. Noi vom urmări cu viu interes, dar nu în calitate de spectatori, modul în care se organizează culegerea de date (tradiţională) prin intervierea directă a populaţiei de către recenzori, la domiciliul cetăţenilor, precum şi răspunsurile care se scriu în chestionar cu creionul sau stiloul. Problema trebuie elucidată, având în vedere experienţa de la ultimul recensământ, când s-a folosit creionul în numeroase cazuri, în locul stiloului. Totuşi, problema de fond o reprezintă rubrica privind declararea etniei care trebuie să se facă prin libera exprimare, fără sugestii şi recomandări. Cetăţenii statului sârb, la întrebarea privind apartenenţa naţională, se pot pronunţa, dar nu sunt obligaţi să o declare. Aici este loc de interpretări şi manipulări. Aşadar, în Timoc unui număr considerabil de valahi / vlahi li s-a sugerat de către recenzori să nu-şi declare apartenenţa naţională pentru că există această posibilitate.

Recesământul din acest an este extrem de important pentru Alianţa Uniunea Românilor din Serbia şi Asociaţia Românii Independenţi din Serbia. În acest context am început o campanie de informare, pentru a fi siguri că fiecare cetăţean român / vlah va fi înregistrat corect la acest recensământ, scopul fiind acela ca populaţia românească să nu scadă sub 70.000 de locuitori. Mediul asociativ îndeamnă pe etnicii români / vlahi să îşi asume cu mândrie identitatea etnică, lingvistică şi religioasă. U.R.S.-ul Românesc şi R.I.S.-ul consideră recensământul drept cea mai mare provocare pentru anul 2022, deorece acesta este cel mai mare eveniment statistic. În cazul românilor din Serbia, recensământul va avea succes atunci când comunitatea românească va fi numărată corect şi eficient. Pe această cale facem apel public instituţiilor româneşti, organizaţiilor / asociaţiilor, fundaţiilor, corpului diplomatic românesc din Serbia să susţină şi să se alăture companiei de informare iniţiată de Românii Independenţi din Serbia - „VORBESC ROMÂNEŞTE, SUNT ROMÂN”.

Ce alte proiecte culturale mai aveţi în vedere să organizaţi în anii următori?

Primul eveniment de amploare din anul 2022, care lansează totodată şi campania de informare „Vorbesc Româneşte, Sunt Român”, este planificat la începutul primăverii – Festivalul Primăverii, intitulat „Dor de primăvară, dor de Eminescu”, ediţia I. În localitatea Pârneaura din Voivodina, Asociaţia Românii Independenţi din Serbia organizează „Sărbătoarea Cireşilor Înfloriţi”, iar anul acesta a ajuns la ediţia a VIII-a. Evenimentul cultural-turistic se va desfăşura la mijlocul lunii aprilie.

În curând o să reapară şi revista de atitudine civică, cultură şi istorie a românilor din Serbia - „GLASUL CERBICIEI”, numărul 18, serie nouă, editată de Asociaţia R.I.S., cu sprijinul Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia (C.N.M.N.R.S.). După o pauză de 3 ani, publicaţia se relansează cu un număr nou. Succesul publicaţiei este continuitatea.

Campania de informare „Vorbesc Româneşte, Sunt Român” se va încheia în preajma recensământului 2022, cu un concert extraordinar în Valea Timocului şi Voivodina susţinut de orchestra „Lăutarii de la Chişinău”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, o premieră absolută, întrucât n-a cântat niciodată în Serbia. Printr-o campanie susţinută, inclusiv cele două concerte vor adăuga un plus când este vorba de declararea şi identificarea valahilor / vlahilor la cultura, civilizaţia şi valorile româneşti, în vederea reuşitei recensământului.

Trebuie menţionat, din păcate, că societatea civică nu este sprijinită de instituţiile abilitate cu românii de pretutindeni din Bucureşti (D.R.P., I.C.R.), deoarece proiectele pentru comunitatea istorică românească din Serbia se realizează în continuare la comandă. În acest context, nu putem conta din păcate pe Ţara Mamă – România, iar mijloacele financiare pentru concert şi campania de informare „Vorbesc Româneşte, Sunt Român” vor trebui găsite din surse proprii, autofinanţare prin intermediul persoanelor care vor să ajute şi să se implice la demararea proiectului şi susţinerea etnicilor români / vlahi din Serbia, deoarece societatea civică românească din Serbia nu are fonduri. Dacă poporul majoritar sârb „priveşte spre orizonturi, nu spre pământ”, nouă nu ne rămâne decât să „privim spre cer, nu spre pământ”...

Mihai Floroiu