Descoperiri ale fizicii cuantice, cu impact major asupra vieţii noastre (3)
Noi gândim încontinuu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi. Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile.
Vlahii sunt sârbi pentru că... a înghețat Dunărea!
În aceste zile, delegația permanentă a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) se află în sesiune de lucru la Strasbourg. APCE dezbate temele sale majore, precum drepturile omului, respectarea deciziilor Curții de Justiție, minorități, migrație. Delegațiile sârbo-române au discutat din nou despre problematica „vlahilor” din Valea Timocului.
Cel mai frumos cor vârşeţean!
Una dintre formaţiile corale care a dus faima oraşului de la poalele Dealului a fost Corul Român al Şcolii Normale, astăzi Corul Facultăţii de Învăţători şi al Şcolii de Înalte Studii pentru Educatori ,,Mihailo Palov”.
Peştera unde gheaţa „arde”
Pe Valea Galbenă, în apropiere de Vârful Piatra Galbenii și Vârful Cuculeul de Fier, la o altitudine de 1.165 metri, întâlnim Peștera Ghețarul de la Focul Viu, una dintre peșterile aflate în Munții Bihorului, cunoscută în trecut şi sub denumirea de Peştera Eschimoşilor.
Idei pentru a transforma mobila veche în decor pentru grădină
Daca vrei un decor pentru grădină inspirat din piese vechi de mobilier, te invitam să urmărești în coninuare articolul pentru a vedea câteva idei creative.
