Militari polonezi au luat cu asalt Centrul de Spionaj NATO din Varşovia

Poliția Militară poloneză a luat cu asalt Centrul de Spionaj NATO din Varșovia, ocupând clădirea. Guvernul polonez a înlocuit şefii serviciului de contraspionaj NATO, acuzaţi că ar fi oferit „servicii de specialitate” administraţiei Obama, în detrimentul Poloniei.

Românii din Serbia, în atenţia Guvernului de la Bucureşti

Problemele învăţământului, religiei şi presei de limba română au făcut obiectul vizitei oficiale întreprinse recent în Serbia de ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu. Guvernele celor două ţări vor colabora mai strâns în vederea tipăririi de manuale şi sprijinului de care au nevoie profesorii de limba română de aici.

Prima fanfară românească din Banatul Sârbesc (3)

Dragostea şi respectul coşteienilor pentru credinţa strămoşească, cântecul şi jocul popular nu i-a părăsit nici pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La Adunarea generală din 2 februarie 1941, în fruntea Reuniunii de Cântări şi Citire a fost ales Miron Maleta, comerciant, iar în fruntea corului dirijorul Ion Jumanca, preot care a împrospătat repertoriul corului cu cântece noi printre care s-au găsit şi cântecele: „Trăiască România mare” şi „Pui de lei”, respectiv Pavel Ciobanu, învăţător, care a pregătit, printre altele, şi cântecul „Ilenuţa”.

Profesor de la Universitatea Politehnica din Timişoara, unul dintre cei mai buni din lume în domeniul automaticii

Un profesor de la Universitatea Politehnica din Timişoara a fost desemnat ca fiind unul dintre cei mai buni din lume în domeniul automaticii, ştiinţă care se ocupă cu studiul şi realizarea unor structuri şi echipamente capabile să asigure conducerea sistemelor fără intervenţia umană.

Satele mor încet în comuna Vârșeț

În 22 de sate din comuna Vârșeț trăiesc în jur de 16.000 de oameni, iar numărul lor este în continuă scădere. Satelor, în mare, le lipsesc drumuri pavate, locuri de joacă pentru copii, canalizare, capele… iar tinerii pleacă abandonând agricultura, căutând posturi de muncă departe de holdă.