Premiul Internațional pentru Valentin Mic și Mircea Măran

Oct 19, 2015

valentin1.jpg

La Târgul Internațional de Carte "Transilvania" care a avut loc la Cluj (6 – 11 octombrie), printre beneficiarii de premii importante "Cultură fără frontiere" amintim pe jurnalistul și scriitorul Valentin Mic și profesorul Dr. Mircea Măran.

Această recunoaștere internațională este foarte semnificativă și importantă având în vedere că Valentin Mic și Mircea Măran sunt cetățeni al unei alte țări.

Valentin Mic urmărește studiile postuniversitare la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj care l-a și recomandat să fie candidat pentru acest premiu prestigios. Valentin va înscrie și studiile de doctorat la această universitate din România.

La Panciova Valentin Mic lucrează ca jurnalist la Casa de Presă și Editură ”Libertatea”, dar scrie și cărți. Și le scrie foarte bine de îndată ce a fost recompensat de acest prestigios Târg Internațional de Carte "Transilvania", anunță pancevo.mojkraj.rs.

  • Acest premiu pentru mine înseamnă foarte mult, pentru că este internațional și cel mai mare și cel mai important dintre cei care le-am primit până acum. Este o punte de legătură între cele două culturi în care trăim, să facă legătura între România, unde sunt la studii postuniversitare și Serbia unde locuiesc și lucrez, a declarat Valentin Mic.

valentin2.jpg

Prof. Dr. Mircea Măran

La Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj studiază mulți străini, iar predarea este în limba română, maghiară, germană și engleză.

Pe lângă Valentin Mic, acest premiu valoros "Cultura fără frontiere" a fost decernat și profesorului Dr. Mircea Măran, unul dintre cei mai remarcați istorici ai comunității române din Serbia și scriitor din Petrovasâla, profesor fiind la Colegiul de Studii Profesionale în educația profesorilor la Vârșeț.

 

Articole similare selectate pentru tine

Ziua Internațională a Toleranței

Ziua Internațională a Toleranței (16 noiembrie), Școala Generală ”Žarko Zrenjanin” din Panciova a marcat-o prin dezbaterea "Dialog intercultural" pregătit de Centrul Euroregional pentru Dezvoltarea Societății în Mediile Multietnice "In Medias res" din Panciova (președinte Valentin Mic), în colaborare cu profesorii Branko Stjepanović (educație civică) și Marijana Karabaš (parlamentul elevilor).