Horea, Iosif al Doilea și masoneria

Oct 27, 2015

Printre alte chestiuni, neelucidate pe deplin, ale Răscoalei din 1784 din Transilvania, sunt și acelea cu privire la implicarea împăratului austriac Iosif al Doilea și a masoneriei în declanșarea ei, precum și a apartenenței lui Horia la Ordinul masonic.

Pentru a putea emite un punct de vedere asupra acestor probleme, este necesar să analizăm fapte, avenimente, întâmplări petrecute atunci, despre care avem certitudine că s-au produs, urmând ca, pe baza lor, să facem raționamentele deductive (silogistice) care se impun. Argumentele care pledează în favoarea ideii că Iosif al Doilea și-a dat acordul pentru declanșarea răscoalei, ba chiar l-a încurajat pe Horea s-o facă, sunt următoarele:

1. Afirmația căpitanului Soldet (din cadrul gărzii imperiale), care declară că a asistat, de mai multe ori, la întrevederile între Horea și împărat și că l-a auzit pe Iosif al Doilea când (la vorbele lui Horia că ei vor porni răscoala și vor omorî pe toți domnii unguri, dacă nu vor scăpa de tirania lor) i-a răspuns: ”Thut ihr das” – Faceți-o!
2. Horia a pornit răscoala ”în numele împăratului”, spunând iobagilor că are poruncă să-i răscoale contra domnilor unguri și să le prădeze averile, până ce nu le vor comunica hotărârile împărătești. Le-a mai spus că armata imperială va fi cu ei și că împăratul i-a dat o cruce de aur după care soldații să vadă voința sa. Logic, el nu putea face aceste afirmații fără consimțământul împăratului deoarece, la prima confruntare cu armata s-ar fi dovedit contrariu. Dealtfel, în prima fază a răscoalei, armata n-a intervenit, lăsând răsculații să devasteze în voie palatele nobilimii maghiare.
3. În ”ultimatumul” său din 11 noiembrie 1784, Horia spune: ”Pământurile nobilitare să se împartă între poporul plebeu, în conformitate cu ordinul ce-l va da Măiestria Sa Împăratul.” Deci, în mod neîndoios, exista o înțelegere prealabilă în acest sens, între el și împărat.
4. Când a fost prins în pădurea Scorușetului, el s-a opus numai până ce a pus pe foc un teanc de scrisori din traistă, apoi s-a predat liniștit celor opt vânzători de neam. În mod cert, Horia n-a vrut ca aceste scrisori (care reprezentau corespondența lui cu împăratul) să ajungă în mâna autorităților.
5. Împăratul îi scrie anchetatorului principal, contele Iancovici, ca din anchetă să reiasă că nu este nimeni implicat în răscoală în afara celor trei deținuți, iar la proces, nu acceptă participarea reprezentanților guvernului transilvan și comitatelor și nobilimii maghiare.
6. La frângerea cu roata, Horia a vrut să spună ceva, dar imediat i s-a dat lovitura de grație (a doua, la piept), contrar Codului penal therezian, care prevedea 20 de lovituri. În mod sigur, supraveghetorul execuției, care și-a permis să încalce sentința ce prevedea un anumit număr de lovituri, voia să acopere pe cineva ”mare”, care nu putea fi decât împăratul, ”închizând” gura celui care ar fi putut spune lucruri nedorite. În concluzie, există suficiente argumente care nu lasă nici un dubiu în privința implicării lui Iosif al Doilea în declanșarea răscoalei! În perioada cât a stat la Viena, pentru a fi primit în audiență de împărat, Horea a cunoscut o seama de personalități din preajma acestuia, printre care: a. Ignatz von Born – bun prieten și sfetnic intim al impăratului – șeful francmasoneriei vieneze; b. Iacob Adam (mason și el), prieten a lui Born, care i-a făcut portretul lui Horea; c. Călugărul macedonean Martinovici (originar din Timișoara), om de încredere al curții imperiale, savant, profesor universitar, care îi destăinuie ideile sale revoluționare. Foarte posibil ca, alături de împărat, acești intelectuali (masoni) din jurul său să fi exercitat o anume influență asupra lui Horea în a-l îndemna să pornească răscoala, ea nefiind, însă, determinantă, pentru că revoluția valaha nu s-a născut din teorii, ci din presiuni reale, din suferințele și umilințele pe care iobagii români nu le mai puteau îndura. Afirmația este probată prin extrapolarea a doua întâmplări, care în mod cert au existat:
7. Cu cca 20 de ani înaintea primei întâlniri a lui Horea cu Iosif al Doilea, cornițele Bihorului ra-por¬tează la curtea imperială că un anume țăran, Horea, din Apuseni, cutreieră satele bihorene și îndeamnă iobagii să se răscoale.
8. În aprilie 1784, când este primit de împărat, cu ocazia celei de-a patra deplasări la Viena, Horea îi spune acestuia, conform mărturiei căpitanului Sodler din garda imperială, că ”de nu se face dreptate iobagilor români, apoi ei și-o vor face singuri, ucigând pe toți domnii unguri”; Astfel că idea răscoalei exista în mintea și sufletul iobagului din Arad, cu mult înaintea întâlnirii cu împăratul și dregătorii de la curtea sa… Alegațiile privind apartenența lui Horea la ma¬sonerie, sunt simple speculații, fără nici un suport real, făcute în ultimul timp, mai ales, cu scopul de a pune într-o lumină cât mai favorabilă această organizație ocultă, mondialistă, de sorginte iudaică, deoarece:
9. Intrarea în masonerie presupune apartenență la o lojă masonică, după trecerea unei perioade de timp, în care profanul este analizat, studiat și, mai apoi, inițiat. În cadrul celor patru deplasări la Viena, Horea nu a fost niciodată singur, ci în delegații de 4-5 persoane. Nimeni, dintre cei care afirmă că Horea a fost mason, nu ne spune din ce loja a făcut parte și de ce nu au fost primiți în masonerie și ceilalți delegați cu care s-a deplasat la curtea imperială, pentru că el nu putea acționa izolat, separat de cei din grupul său.
10. Apartenența lui Horea la o loja masonică vieneză nu era posibilă câtă vreme domiciliul său, activitatea sa, erau în mediul țărănesc, într-o comună din Munții Apuseni. Dealtfel, prima lojă masonică din mediul rural (în lume) a fost înfințată în România, în anul 2004, în satul lui Brâncuși – Hobița.
11. Conform Constituției masonice (art. 2), toți masonii se consideră frați între ei, indiferent de nivelul social; economic și cultural al membrilor și sunt obligați să-și acorde sprijin mutual, în orice împrejurare.  Dacă Iosif al doilea a ordonat prinderea lui Horea și frângerea cu roata, printr-un supliciu îngrozitor, în mod cert Horea nu a fost frate întru masonerie cu împăratul și cu sfetnicii (masoni) de la curtea sa. Astfel că afilierea post-mortem a numelui său la masonerie reprezintă o profanare a memoriei eroului, iar instituțiile abilitate ale județului și municipiului Alba (prefectură, consiliul județean, primărie) ar trebui să înlăture acel simbol masonic (plantat în urmă cu 4-5 ani), de pe monumentul său din „Dealul Furcilor”. Cât privește schimbarea de atitudine a împăratului, care, inițial, a fost de acord cu declanșarea răscoalei, iar, mai apoi, a ordonat reprimarea ei și condamnarea capilor, ea își are logica în acel ”divide et impera” (”dezbină și stăpânește”), dicton practicat de veacuri de către stăpânirea habsburgică. Pentru a domoli aroganța nobilimii maghiare, care nu-l mai asculta ordinile, Iosif al Doilea acceptă răscoala valahă, în prima ei fază. Speriată și umilită, refugiată în cetatea Devei, aceeași nobilime îi cere iertare împăratului, după care comite și două mari diversiuni, pentru a-i discredita pe răsculați:
12. Răspândește vestea că românii îl numesc pe Horea regele lor, confecționând monezi și medalii false cu inițialele H.R.D, (Horea Regele Dacilor);
13. Modifică punctul „5” din „Ultimatumul” lui Horea, astfel: ”Pământurile nobilitare să se împartă între poporul plebeu, după ordinul unui alt înălțat împărat al nostru, care va veni.” În această situație împăratul nu poate accepta să se ridice o altă putere – periculoasă pentru unitatea imperiului – primește nemeșimea iarăși în grația sa și, trecând peste principiile iluministe, ordonă măsuri de reprimare a conducătorilor răscoalei.

Ioan Ciama