Trecerea subită de la copilărie la statusul de tânără nevastă (II)

Oct 28, 2015

Cu toată implicarea părinților, perioada din fața logodnei, respectiv căsătoriei, era perioada căutărilor. Fiecare localitate își avea propriile caracteristici și propriile modalități prin care tinerii puteau să se întâlnească și să-și găsească partenerul de viață.

De obicei, se mergea după apă, cu cănțile puse pe obraniță, în după amiezele zilei, când munca de fiecare zi era pe terminate și fetele își puteau găsi răgazul pentru a-și schimba hainele menite pentru activitatea de fiecare zi cu cele pentru dusul după apă. În acest drum, de acasă și până la fântână se întâlneau cu feciorii, discutau, aici se înfiripau primele sentimente. Băiatul care aveau o simpatie pentru o anumită fată o aștepta, i se alătură până la fântâna arteziană și o conducea până în fața casei. Micile atenții pe care acesta le făcea constau în bomboane pe care le oferea fetei. Când este vorba de localitatea Nicolinț, exista o  modalitate unică pentru întâlnirea fetelor și feciorilor. Din strada principală, până la gară, găsită mai în marginea localității se întindea  o cărare lungă, străjuită de plopi înalți. În ziua de joi sau a sărbătorilor mai mici din timpul săptămânii, fetele și feciorii ieșeau la plimbare pe  cărarea de sub plopi, această plimbare purtând denumirea de  rob. Fetele purtau o anumită îmbrăcăminte  menită pentru aceste plimbări. Aici discuțiile erau mai libere, tinerii fiind privați de privirile trecătorilor ce puteau fi întâlniți în localitate. Ritualul era bine stabilit. Fetele și băieții se plimbau doi câte doi. Dacă un băiat voia să se plimbe cu o anumită fată, trecea pe lângă perechea care se plimba, striga „uia” și o lua pe fată de mână. În cazul când exista o simpatie deja înfiripată, cei doi se țineau de mână, iar în cazul când exista o reținere din partea fetei, aceasta se lăsa ținută doar de două degete. Fata mare, ieșită în lume, deci pregătită pentru logodnă și căsătorie, trecea prin două etape distincte. Prima se referă la perioada când ea merge la horă, nu este prinsă-n joc ci stă, împreună cu alte fete de seama ei, pe marginea jocului. La horă poartă un anumit fel de haine, având doar șorțul sau cătrința în față. Părul îl poartă într-un anumit fel – este piriată-n mulćie  și pe cap are salbă de coroane. A doua perioadă se referă la momentul când acesta este prinsă-n horă. Aceasta se face cu mult fast și, în majoritatea cazurilor, la o sărbătoare mare. Hainele pe care le poartă sunt aceleași se schimbă doar pieptenătura – părul este împletit în mulcie și este umnflat în față. Fata este prinsă-n joc de o rudă apropiată și în fiecare duminică își are, pentru fiecare horă sau joc câte un alt partener, din rândul băieților liberi, care nu sunt logodiți. De aici încolo vine pregătirea pentru logodnă și ulterior, căsătorie: În majoritatea cazurilor logodna se face respectându-se principiile de bază impuse de societate. Părinții băiatului vin să ceară fata, după ce, în prealabil au fost trimiși pețitorii să se convingă că părinții fetei sunt de acord. La pițală  se vine, în unele cazuri și cu rudele cele mai apropiate sau numai žunele cu părinții. Se cade de acord în privința zestrei pe care o primește fata și a obligațiilor familiei žun’elui  față de tânără nevastă – obligația de ai face zlată, cojoc, eventual altă piesă vestimentară. Din momentul logodnei, fata joacă în horă doar cu logodnicul ei, viitoarea soacră vine cu žun’il’e duminica în casa viitoarei mirese pentru a merge împreună la horă și cu această ocazie aduce o farfurie cu prăjituri.La horă, viitorii cuscrii stau împreună. La logodnă, fata primește bani de la familia viitorului soț. Nunțile se făceau, de obicei, după terminarea lucrului, după terminarea cositului, sau mai degrabă în toamnă târzie după ce s-a cules porumbul și s-a pregătit răchia  iar vinul a devenit bun de băut. Nu voi vorbi, de acestă dată, de  ritualul  de nuntă, ci, mă voi opri  la noul status pe care îl are tânăra nevastă. Acesta este, în primul rând, simbolizat prin îmbrăcămintea pe care o poartă. Deja sâmbătă seara, în pragul nunții, junil’i vine, îi aduce pana  și îi pune cotrința, ceea ce vrea să spună că face deja parte din rândul femeilor căsătorite. De acum încolo, cătrința din spate este un element vestimentar obligatoriu. La horă poartă zlată, podoabă pentru cap caracteristică doar pentru femeile căsătorite care joacă în horă. Atunci când nu mai joacă, zlata este înlocuită cu  cârpă. Viața de tânără nevastă este luată în serios, așa cum au fost luate toate obligațiile ce au revenit în trecut – înlocuitul hainelor cu portul popular la o vârstă foarte fragedă, țesutul la război, brodatul și cusutul, munca câmpului, și în sfârșit, perpetuarea familiei. Tânăra nevastă nu este privată de munca grea a câmpului de multele obligații din familie. Atunci când apar urmașii, nu mama este aceea care rămâne să-și crească copii. Acest rol revine celei mai în vârstă femei din familie, în majoritatea cazurilor, străbunicii, care nu experimentează și nu face deosebire între modalitatea prin care și-a crescut și educat propriul copil și un strănepot. De la copilul-femeie și până la femeia-soție, femeia-mamă trece un interval de timp relativ scurt, astfel că greul vieții se lasă prea de timpuriu pe umerii femeii. De la copilul-femeie la copilul- stâlp al familie, trecerea este atât de subită.

Dr. Eufrozina Greoneanț