Simpozionul Internaţional ,,Portrete de dascăli” la Veliko Gradište

Oct 29, 2015

gradiste1.jpg

Sâmbătă, 31 octombrie, ora 12.00 (ora României), va avea loc la Veliko Gradişte, în Serbia, cea de-a VII-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Portrete de dascăli”. Evenimentul se va desfăşura în sala Liceului din localitate şi va strânge laolaltă dascăli români şi sârbi, care predau  fie în şcolile din  România, fie în cele din Serbia.


Partenerii în acest proiect sunt: Liceul din Veliko Gradiște; Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia;Sucursala AGIRo a Cadrelor Didactice de Etnie Sârbă din România; Asociația Generală a Învățătorilor din România; Românii Independenți din Serbia (RIS) şi nu în ultimul rând, Comunitatea Sârbilor din România.

Ediţia de anul trecut a fost un real succes, aşa că organizatorii se aşteaptă ca şi anul acesta, manifestarea să fie una de impact şi să se poată creiona, în urma dezbaterilor, direcţii prioritare pentru învăţământul în limba română pe întreg teritoriul Serbia. „Fiecare dintre cadrele didactice am avut unul sau mai mulţi educatori, învățători sau profesori de care ne amintim cu drag şi despre care am avea să spunem și/sau să scriem câteva cuvinte. Despre mulţi dintre aceşti dascăli model nu a scris și poate nu va mai scrie nimeni dacă nu o facem acum noi cei care încă ne amintim de ei. Amintindu-ne de aceşti dascăli buni ne ridicăm nouă înșine ştacheta profesională şi ne vom simţi obligaţi să le călcăm pe urme. Poate cândva vor scrie şi alţii despre noi dacă vom reuşi să le rămânem în suflete”, a precizat Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România, un dascăl excepţional, un prieten de suflet al românilor din Serbia. Veliko Gradiște este un orăşel cochet situat pe malul Dunării la 136 km de Timişoara sau 141 km de Drobeta Turnu Severin.

Organizatorii evenimentului au precizat faptul că ideea de a organiza acest simpozion aparţine „unor sârbi şi români din Serbia, precum şi unor români şi sârbi din România”, oameni care s-au cunoscut şi împrietenit şi care îşi doresc să-şi împărtăşească exemplele de bună practică din şcolile lor şi să-şi prezinte modele de slujitori ai şcolii pe care i-au cunoscut. Pe lângă colegi din Serbia şi România vor fi invitaţi şi profesori din alte ţări, oficiali din administraţia şcolară, prieteni ai şcolii.

[Marga Bulugean](http://La%20Veliko Grădişte, Serbia / Simpozionul Internaţional ,,Portrete de dascăli”, ediţia a VII-a)

 

Articole similare selectate pentru tine

Simpozionului Internațional - Portrete de dascăli la Veliko Gradište

Sâmbătă, 31 octombrie 2015, în sala festivă arhiplină a Liceului Teoretic din Veliko Gradište, zona Braničevo din Serbia de Răsărit, au avut loc lucrările Simpozionului Internațional desfăşurate sub genericul ,,Portrete de dascăli”, reuniune iniţiată de învăţător arădean Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.