O imensă rocă spaţială a trecut la aproximativ 500.000 de km de Terra

Nov 02, 2015

Orbita-asteroidului-2015-TB145.jpg

O imensă rocă spaţială, cu aspect de craniu uman, a trecut sâmbătă seara la aproximativ 500.000 de km de Terra. Obiectul spaţial cu aspect straniu, aproape înfricoşător, are un diametru de 600 de metri şi a trecut pe lângă Pământ la distanţă mai mare decât se află Luna faţă de planeta noastră.

Potrivit specialiştilor de la NASA, această rocă a fost probabil o cometă moartă, care şi-a pierdut coada strălucitoare după numeroase orbite în jurul Soarelui. Astronomii au crezut inițial că este vorba de un asteroid, atunci când au detectat obiectul la începutul lunii octombrie și, prin urmare, l-au numit Asteroid 2015 TB145. Dar, după ce l-au observat mai bine grație telescopului cu infraroșu al NASA (telescopul IRTF) instalat în Hawaii, ei au "stabilit că este vorba cel mai probabil de o cometă care și-a pierdut materialele volatile după numeroase treceri în jurul Soarelui", explică agenția spațială americană. Obiectul spațial a atras deja atenția oamenilor de știință prin viteza sa foarte ridicată (125.500 km/h) și prin dimensiunea sa mare, cu diametrul de 600 de metri.

craniu-spatial1-465x390.jpg

Cu toate acestea, nu a existat riscul să se ciocnească cu Pământul. El a rămas la o distanță de aproximativ 486.000 de km, adică de 1,3 ori distanța care separă Pământul de Lună. Dacă ar fi fost pe o traiectorie incidentă cu Pământul, un corp de dimensiunea lui 2015 TB145 ar fi provocat distrugeri masive. Spre exemplu, asteroidul care a provocat celebrul "fenomen Tunguska", care a culcat la pământ aproximativ 2.070 km pătrați de pădure în Siberia, în 1908, ar fi avut doar aproximativ 40 de metri în diametru — adică mai puțin de 10% din dimensiunile lui 2015 TB145.

craniu-roca.jpg

În apropierea relativă a Pământului există numeroși astfel de bolovani care rătăcesc prin spațiu care nu au fost încă detectați. Estimările oficiale vorbesc despre aproximativ 1 milion de asteroizi cu diametrul de cel puțin 30 de metri, iar conform NASA, mai puțin de 1% dintre aceștia au fost descoperiți. Există însă și vești bune: modelele computerizate folosite de astronomi sugerează că aproximativ 95% dintre asteroizii foarte mari (cel puțin 1 kilometru în diametru), cu potențialul de a pune capăt civilizației terestre, au fost deja descoperiți și niciunul dintre ei nu se află pe o traiectorie de coliziune cu planeta noastră.

Dodo Romniceanu

Foto: Orbita asteroidului 2015 TB145

 

Articole similare selectate pentru tine

Viața de după oameni

Oare cum va arăta Terra dacă oamenii ar dispărea brusc? Este întrebarea la care au încercat să răspundă mai mulți cercetători americani în cadrul documentarului „Viața de după oameni”, un film promovat în cadrul A&E Television Networks.

Terra în 2016 - Cum e repartizată populația

Cu o suprafaţă atât de mare, Terra are o repartizare a populaţiei bizară, este de părere Max Galka, un antreprenor ce a folosit mai multe informaţii furnizate de NASA pentru a crea o imagine a împărţirii oamenilor în diverse zone ale globului.

Asteroidul care ar putea distruge complet economia mondială

Corpul ceresc ”16 Psyche” este cel mai misterios obiect din sistemul solar, care, din punct de vedere economic, ar putea distruge complet viața curentă pe Pământ.