Un olar şi-a construit un castel ca-n basme

Nov 25, 2015

Gavrilă Leonte Gavrilaş (37 de ani), din comuna bistriţeană Prundul Bârgăului, a pus pe picioare o construcţie desprinsă din poveşti. La realizarea castelului au muncit doar el şi fratele lui.

Pe Valea Bârgăului, un drum de ţară ne poartă spre un tărâm de vis. După doar câţiva kilometri parcurşi alene, în spatele unor copaci se ascunde o adevărată comoară. Este vorba despre un castel desprins parcă din perioada medievală. Acolo îl găsim pe Gavrilă Leonte Gavrilaş, un bărbat de 37 de ani care a construit această minunăţie. Este olar de şapte ani, trecând în ultimii 15 ani şi prin modelaj şi sculptură în lemn. În ciuda faptului că nu are studii de specialitate, este fascinat de artă încă de când era copil, motiv pentru care a şi decis să renunţe la jobul său dintr-un magazin de instalaţii pentru olărit. Gavrilă este căsătorit şi are o fetiţă de 6 ani, care pare să îl moştenească în ciua vârstei fragede.

Drumul în lumea olăritului a fost şi el alene, asta pentru că puţini erau olarii dispuşi să-şi ofere pe tavă secretele celor mai tineri dintre meşteri. A încercat, a eşuat, a încercat din nou până când „oala de sarmale” a ieşit cum trebuia. Olarul şi-a refăcut cuptorul de 4 ori, cu fiecare încercare descoperinu-i secretele. Castelul în care ne aşteaptă l-a vizualizat în urmă cu şapte ani şi l-a desenat. Nu trecea zi să nu privească schiţa şi să-şi imagineze castelul sus, ascuns între dealuri de ochii curioşilor. Spune că mereu a fost fascinat de lumea medievală. Până şi casa lui din Prundu Bârgăului aduce cu o cetate medievală, fiind construită tot din piatră. Întrebat dacă s-a gândit că nu va reuşi să ridice castelul, mai ales că până şi prietenii apropiaţi aveau dubii cu privire la şansele de reuşită, olarul spune că a ştiut mereu că-şi va împlini visul. „Încă de când l-am desenat l-am văzut gata. Am gândit toate etapele şi apoi ne-am apucat de treabă. Am făcut proiectul, am ştiut unde se termină turnul, cum se termină. Nu ne-am pus problema că avem nevoie de o anumită sumă de bani. Singura condiţie pe care mi-am impus-o a fost să fiu harnic şi să procur materialele necesare, pe care oricum alţii le aruncau. A fost multă voinţă, începeam la ora 4.00 dimineaţa şi terminam noaptea“. Gavrilă a fost ajutat în tot acest demers de către fratele său. Fiecare bucăţică de piatră şi lemn a trecut doar prin mâinile lor şi nimeni din afara familiei nu a pus mâna nici măcar pe materiale. Până şi uşile şi geamurile au fost făcute manual, în atelierul de la castel.

Olarul habar nu are câţi bani a investit, asta pentru că mare parte din materiale au fost găsite în natură sau oferite gratuit de alţii, care nu mai aveau nevoie de ele. „Eu şi fratele meu ne-am folosit imaginaţia. Sunt şi anumite elemente care nu sunt inventate de noi, cum sunt geamurile gotice. Acolo am «împrumutat» modelul“, spune Gavrilă. A folosit piatră din pădure Castelul are cinci dormitoare la etaj, un living la parter, o baie, o bucătărie şi un atelier de olărit. Este făcut integral din piatră adusă din pădurea din apropiere cu căruţa, ca acum sute de ani. Piatra nu a fost nici ea prelucrată deloc. S-au mai folosit lemn, şi el reciclat, şi ţiglele, care provin de la mai multe case vechi. „Nu am tăiat lemn din pădure ca să construim aici. Am recuperat din case vechi grinzile şi alte elemente“, precizează olarul. Nu mai puţin de şapte ani a avut nevoie bărbatul pentru a termina castelul. Spune că nici nu s-a gândit la un buget sau la un termen de execuţie pentru că „trebuie să acorzi timpului timp ca să iasă ceva. Nu poţi să faci ceva în termeni «disperaţi», trebuie să ai răbdare, dacă vrei să iasă autentic, să fie cum trebuie“. Tehnicile le-a învăţat din mers, iar problemele care au apărut nu l-au descurajat pe olar, ci, din contră, l-au ambiţionat mai tare. Printre dificultăţile întâlnite se numără lipsa apei, care în primul an a fost adusă cu găleţile de la un kilometru depărtare. „După ce am început să cărăm bolovanii pentru castel din pădure, spuneau oamenii din zonă: «Bă, nu ne mai lăsaţi bolovani nici să mai dăm după un câine pe aici?»“, îşi aminteşte, amuzat, Gavrilă.

În timpul lucrărilor au apărut tot felul de dificultăţi de execuţie, cum ar fi colţurile de la geamuri şi ferestre, care trebuiau realizate cu piatră brută, fără nicio prelucrare. Olarul nu a fost ferit nici de accidente, într-una dintre ierni prăbuşindu-se de pe turnul castelului, după ce a alunecat pe gheaţa formată. Deşi această construcţie îţi taie respiraţia încă din primele secunde, puţini sunt cei care ştiu unde se află. „Un lucru, dacă îl impui prea tare, se întineşte (n.r. – se strică), trebuie să îl descoperi“. Nu exclude însă posibilitatea ca acest castel-atelier să găzduiască şi workshop-uri de olărit şi chiar să intre în circuitul turistic. Între timp, mai are de finalizat mobila, care va fi realizată tot manual, la castel. În prezent, Gavrilă Gavrilaş nu s-a mutat încă în castel cu toată familia, ci vine doar să lucreze în atelierul de olărit amenajat în clădire. Deocamdată, castelul nu are curent electric şi olarul foloseşte un generator.

Bianca Sara