Schimb cultural

Jun 17, 2018

bistrita.jpg

O delegație din județul Bistrița Năsăud, din cadrul căreia au făcut parte reprezentanții Consiliului județean, ai Bibliotecii județene „George Coșbuc”, reprezentanţii Uniunii Scriitorilor din România – filialele din Cluj Napoca şi Târgu Mureş, în frunte cu preşedintele Alexandru Căţcăuan și reprezentanții Centrului pentru Cultură, au vizitat Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia cu ocazia organizării schimbului cultural în provinciile Voivodina și Valea Timocului.

Cu acest prilej au vizitat sediul  Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina la Zrenianin, unde au discutat  despre stabilirea unei colaborări între cele două instituţii în viitorul apropiat, iar apoi s-au deplasat la Torac unde au avut întrevederi cu reprezentanţii şcolii generale. Oaspeţii din România au vizitat și sediul  Consiliului Naţional Român de la Novi Sad, unde  discuţiile s-au axat pe colaborarea în domeniul  cultural între cele două părţi. În vederea aprofundării colaborării, pe lângă dezvelirea plăcii comemorative, care va avea loc la începutul lunii august, la Torac, Ansamblul Profesionist „Dor românesc”  al Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud va susţine un spectacol  folcloric, urmând să aibă loc şi o întâlnire a scriitorilor din Voivodina cu membrii revistei “ Mişcarea Literară Bistriţa”, anunță rtv.

În anul centenarului Marii Unirii, se sărbătoresc și 100 de ani de la moartea scriitorului George Coșbuc. Având în vedere că școala generală din localitatea Torac poartă denumirea marelui scriitor, delegația din România va face cadou o placă comemorativă cu chipul lui George Coșbuc.

Această manifestare va avea loc în perioada 2-5 august 2018 nu doar în Voivodina, ci și în Valea Timocului unde este prevăzută și vizita la mănăstirea ortodoxă Malainița.

 

Articole similare selectate pentru tine

Uniunea Românilor din Serbia mai bogată cu patru asociații românești

Sâmbătă, 12 ianuarie a.c. în Valea Timocului, la primăria oraşului Veliko Gradište a fost organizat un eveniment denumit sugestiv "Românii pentru Români" (Timoc, Voivodina, România).

Un olar şi-a construit un castel ca-n basme

Gavrilă Leonte Gavrilaş (37 de ani), din comuna bistriţeană Prundul Bârgăului, a pus pe picioare o construcţie desprinsă din poveşti. La realizarea castelului au muncit doar el şi fratele lui.

Schintei din cenuşa creştinismului daco-roman

Valea Timocului reprezintă zona Serbiei de Nord-Est, în care trăiesc în jur de 300.000 de români, aşa-numiţii vlahi. Real, zona aceasta cuprinde şi Valea Moravei şi zona muntoasă Homolie şi ajunge aproape până la Belgrad, iar oamenii care trăiesc în această zonă sunt românii/vlahii timoceni.