Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Pitești – succes remarcabil al Scenei profesioniste în limba română ”Petru ”Cârdu” din Vârșeț
Nov 30, 2015
La Teatrul ”Al. Davila” din Pitești s-a desfășurat în perioada 20 - 25 noiembrie 2015, ediţia a XIX-a a Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio. La această ediţie au participat trupe de teatru din România, Serbia, Bulgaria şi Kosovo.
Juriul festivalului este format din Nina Mazur, teatrolog din Ucraina, Dragan Jekovljević, din Serbia, Florina Ichim, Emil Boroghină şi, din partea teatrului piteştean, actorul Dan Ivănesei. S-au acordat premii pentru cel mai bun spectacol din Balcani, pentru cea mai bună regie, pentru cea mai bună scenografie, pentru cea mai bună interpretare atât la masculin, cât şi la feminin şi un premiu pentru popularitate.
Au concurat: Teatrul Dramatic Fani Tardini Galaţi, cu spectacolul „După noi, apocalipsa!“, de Katia Nanu, regia artistică Cristian Gheorghe; Teatrul Sterija din Vârșeț (Serbia), cu spectacolul „Animalul, acest om ciudat“, de Mircea M. Ionescu, în regia lui Iulian Ursulescu; Teatrul de Dramă şi Păpuşi Vraţa (Bulgaria), cu spectacolul „Tobelija“, de Lubomir Jurkovitch, regia artistică Nick Upper; Teatrul Anton Pann Rm. Vâlcea, cu spectacolul „Vermine Rediante“, de Philip Ridley, un spectacol de Botos Balint; Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, cu spectacolul „Antisocial“, de Bogdan Georgescu; Teatrul Istref Begolli din Kosovo, cu spectacolul „Diabolic minds“, de Blerim Haxhiaj, regia artistică Elmaze Nura; Teatrul Ariel Rm. Vâlcea, cu spectacolul „Ghidul sinucigaşului“, scenariul şi regia: Iulian Margu; Teatrul Coquette Bucureşti cu spectacolul „Secretul atomic“, de Lucia Verona, regia Ingrid Bonta; Teatrul Regina Maria din Oradea, cu spectacolul „Seara de ajun“, de Anthony Neilson, regia artistică Ovidiu Căiţa; Teatrul Tudor Vianu Giurgiu, cu spectacolul „Oreste, regele sunetelor“, de Ioan Petru Culianu, regia Cristian Mihăilescu; Teatrul Toni Bulandra Târgovişte, cu spectacolul „Punctum“, de Cristina Maria Chirilă, regia artistică Cristina Maria Chirilă după care a urmat festivitatea de premiere şi închiderea festivalului.
Scena Profesionistă în Limba Română „Petru Cârdu” de pe lângă Teatrul Popular „Sterija” din Vârşeţ a fost şi de data aceasta la înălţime şi a consemnat succes remarcabil. După „verdictele” juriului, spectacolul „Animalul, acest om ciudat” de Mircea M. Ionescu, în regia lui Iulian Ursulescu, interpretat de actorii noştri, a fost desemnat cel mai bun spectacol din Balcani.
Articole similare selectate pentru tine
Trupa de Teatru ”Neica” din Coștei la Pygmalion în Viena
Membrii Trupei de Teatru ”Neica” ce funcționează în cadrul S.C.A. ”Mihai Eminescu” din Coștei, au contribuit în seara zilei de 24 octombrie 2015 la înfăputirea istoriei, prezentându-se ca prima trupă românească de amatori de la noi, în Sala de spectacole a Teatrului ”Pygmalion” din Viena.
Teatrul din Oravița a fost primul teatru din România
Construit în anul 1817, ca o copie la o scară mai mică a celebrului teatru vienez Burgtheatre, Teatrul din Oravița a fost primul teatru din România. Inaugurarea lui s-a făcut în prezența împăratului Francisc I și a împărătesei Augusta Carollina, cu ocazia vizitei lor la Oravița, care au fost prezenți și la primul spectacol jucat aici „Cununa cu lăutari”. În anul 1890, când teatrul din Viena este dezafectat, edificiul din Oravița devine din copie original. Un lucru ciudat este faptul că în toată istoria sa teatrul nu a avut niciodată propria trupă de actori.
Spectacol de Crăciun pentru copii
Scena Profesionistă în Limba Română de pe lângă Teatrul Popular „Sterija” din Vârşeţ, vă invită la un nou spectacol pentru copii - ”Misterul lui Moș Crăciun” de Monica Boldovină Bugle, în regia Otiliei Pescariu. Spectacolul este dedicat în exclusivitate Crăciunului.