Castelul din Vlaicovăț

Dec 16, 2015

4.jpg

Castelul familiei Bissingen-Nippenburg se află în centrul satului Vlaicovăț (Vlajkovac), pe drumul principal Vârșeț - Belgrad. Castelul a fost construit în anul 1859 de către groful Mocsonyi György, dar a ajuns foarte repede în proprietatea grofiței Bissingen-Nippenburg.


Familia Bissingen a preluat castelul construit și l-a păstrat în posesia ei până la cel de-al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, în castel a fost încartiruit comandamentul armatei germane, iar după terminarea războiului castelul a fost utilizat ca și cămin pentru orfanii de război. Mai târziu a fost împărțit în apartamente și prin nepăsarea locatarilor a ajuns într-o stare foarte proastă. Conform cu datele prezentate la începutul secolului 20 de către S. Borovszky, proprietara castelului a avut o bibliotecă bogată cu câteva mii de volume de cărți, mobilier foarte valoros și obiecte de artă.

1.jpg

În ceea ce privește strălucirea și bogăția interiorului castelului, astăzi stau ca martori două sobe din piatră și balustrada ornamentată a scărilor. Castelul se află în parcul mare cu specii de plante rare și exotice, a căror frumusețe  este sporită și de suprafețele de apă – balta cu podețe și de un lac artificial. Clădirea castelului este realizată în stil clasicist cu proprietăți stilistice care subliniază eclecticismul. Este vorba despre un obiectiv cu etaj, cu baza alungită și împărțire  simetrică a încăperilor. Fațada monumentală cu decorații bogate din fier forjat și turnat este orientată spre parc.

dvorac.jpg

Această fațadă este dominată de pridvorul de intrare care se termină peste partea cu etaj cu o mansardă cu balustradă și nișă boltită în care se afla stema familiei Bissingen-Nippenburg. Pridvorul de deasupra mansardei are un turn piramidal cu bulb terminal și cu un paratrăsnet stilizat. Fațada principală este mai simplă, fiind dominată de un portic superficial cu patru coloane peste care se află terasa cu balustradă. În nișele finalizate simetric cu formă de scoică  au fost aşezate cândva sculpturile.

2.jpg

Proporțiile echilibrate, simetria, conceptul clar, lucrări de calitate artistică – meșteșugărească, fac din acest castel unul dintre cele mai frumoase din Voivodina. Astăzi, din păcate, acest castel se află în ruină și nu este utilizat de nimeni.

Din volumul: Patrimoniul cultural al Banatului, un patrimoniu european

Coordonator: Profesor PhD. Marian Mihăilă

 

Articole similare selectate pentru tine

Ruginoasa, palatul blestemat

Alexandru Ioan Cuza este unul dintre oamenii care a marcat istoria modernă a României. Ce a rămas consemnat despre el în cărţile de istorie ştie mai toată lumea. Mai puţin cunoscut este faptul că omul Cuza a fost un personaj tragic al propriei sale vieţi.

Mausoleul Csávossy

Bobda, un alt sat idilic al Banatului de șes localizat chiar lângă granița cu Serbia, nu departe de Jimbolia, scoate la iveală pe lângă peisajul molcom și liniștit caracteristic satelor bănățene de pustă, una dintre cele mai impunătoare landmark-uri arhitecturale ale Banatului, și anume Mausoleul familiei Csávossy!