Prima fanfară românească din Banatul Sârbesc (2)

Dec 18, 2015

La Sfântă Mărie, în vara anului 1913, birtaşul din Gaiu Mic (vizavi de Gaiu Mare, la doar 3km – linia de frontieră trece printre ele), invită fanfara, unde, împreună cu corul, dau un spectacol reuşit, câştigând astfel simpatia publicului.  

Acolo a fost făcută fotografia de faţă. Fotografii din 1910 nu există. Şi deci, am putea spune că aceasta este prima fotografie a fanfarei din Coştei.  Vreo zece familii dintre acestea, la ora actuală nu mai există. În 1914 a început războiul.  Mulţi dintre fanfarişti au căzut pe câmpul de luptă.  În 1918, moş Iosif Micu face fanfară cu puţinii oameni ce i-au rămas şi cu alţii de nou, dar asta-i o altă poveste. Din Monografia corului din Coştei (1869-1969) cităm următoarele: „Dirijorul Iosif Micu, îşi aplică talentul instruind în scurt timp fanfara compusă la început din:  Ion Adam, Sima Adega, Ilie Bălica, Iosif Butan, Ilia Colojoară, Păntălie Drăghici, Lazăr Gaita, Ilia Iorgovan, Ion Laza, Vortolan Liuba, Milă Maleta, Alexandru Maleta, Avram Maleta, Chirilă Măiogan, Gheorghe Pitic, Gheorghe Radovan,  Sima Radovan, Mircea Şchiopu, Gheorghe Stepan, Axentie Străin, Dimitrie Ţera, Milă Făra, Nicolae Vladisav, Constantin Măluş, Ion Maleta, Ion Cugia şi Gheorghe Mirca. E aproape imposibil ca cineva, după atâţia ani, să-i recunoască pe toţi, dar ei sunt acolo, în fotografia îngălbenită, în nemurire… Activitatea Reuniunii de Citire şi Cântări a fost reluată abia după reîntoarcerea prizionerilor de război din Italia şi Rusia. Pe timpul Primului război mondial întreaga activitate din cadrul Reuniunii de Citire şi Cântări a fost întreruptă, aceasta reluându-şi activitatea abia după încheierea conflictului armat. Membrii de odinioară şi cei care deja s-au încadrat în activitate au avut nu puţine probleme, nedumeriri, frământări…, însă dorinţa să arate „ce poate face Coşteiul în vremuri grele”, au depăşit toate greutăţile. Activitatea completă a Reuniunii de Citire şi Cântări a fost reluată prin anii 1921 – 1922, în momentul când în sat au revenit prizionerii de război din Italia şi Rusia. Sub conducerea lui Iosif  Micu în anul 1924, a fost reînfiinţată fanfara, iar sub conducerea fiului acestuia, Romulus Micu îşi reia activitatea corul, pentru ca împreună să participe la marea festivitate şi sărbătoare a românilor, nu numai de la Vârşeţ – Sfinţirea clopotelor la Biserica Ortodoxă Română din acest oraş, căreia, în urmă cu mai mulţi ani, preotul Corcea din Coştei a donat Sesia protopopului (o avere) pentru întreţinerea acestuia, cu atât mai mult cu cât biserica din Coştei a avut suprafeţe însemnate de pământ, din care a vândut apoi o parte pentru construirea actualei biserici din sat, în locul celei de odinioară, care a fost demolată în anul 1927. În perioada zidirii actualei biserici slujba religioasă s-a ţinut la Casa Culturală. Dirijorul Iosif Micu un om excepţional însă foarte sărac, „fără petic de pământ”, s-a adresat Reuniunii de Citire şi Cântări, care era sub patronajul bisericii, să-i doneze două jugăre de pământ pentru a se putea întreţine, însă majoritatea membrilor nu au acceptat acest lucru, aşa că acesta a fost nevoit, împreună cu familia sa, să plece în România, stabilindu-se la Jamu Mare, unde i-au fost asigurate 14 jugăre de pământ! Un moment şi eveniment dureros, pe care acesta l-a purtat mereu în suflet, atât pentru el ca om, cât şi pentru coşteieni, care a dus faima acestora, în locul lui, în fruntea fanfarei şi corului a fost ales Păntălie Drăghici. În anul 1936, din anumite probleme de ordin politic, Coşteiul îl părăsesc fraţii Imbroane, profesorul şi teologul Ion Albu, care a devenit mai apoi comandantul poliţiei din Timişoara, iar Ion şi Nicolae Imbroane, care a fost numit prefect al Timişoarei, au început acţiunea de strângere a mijloacelor pentru construirea catedralei din piaţa Iozefin, la festivitatea de sfinţire a acesteia a fost invitat şi corul din Coştei alături de corul „Doina” din Timişoara, pentru darea răspunsurilor liturghice, care au fost apreciate de toţi cei prezenţi la cel mai înalt nivel, şi pentru care coşteienii s-au pregătit amănunţit, „lăsând coasa şi plugul”, sub conducerea lui Păntălie Drăghici. În orele serii aceleaşi zi, corul s-a prezentat cu un program aparte în faţa timişorenilor, care au umplut până la refuz sala Teatrului. În paralel, la Timişoara s-a desfăşurat şi Festivalul Fanfarelor la care au participat fanfara „Turturica” din Mesici, condusă de Păun Bou şi fanfara din Vlaicovăţ, condusă de Nicolae Iorga, coşteienii „fiind preocupaţi” de sfinţirea Catedralei, nu s-au prezentat la Festival. În drum spre gara de tren coşteienii au fost petrecuţi de mulţi timişoreni, printre care s-au găsit şi familiile Imbroane, Albu, Ion Popovici-Bănăţeanu…, cântând cu toţii cântece patriotice: „Deşteaptă-te Române”, „Pe al nostru steag”, „Noi suntem cei chemaţi”, „Românie, mama dulce”…, despărţirea fiind una caldă, plină de lacrimi şi suspine.

Panorama Coșteiului

Elogiile cucerite la Timişoara au făcut ca corul să fie invitat de mai multe ori în România, la aniversarea corului din Biserica Albă, Deliblata, localitate în care bazele corului le-a pus Iosif  Micu iar a fanfarei Păntălie Drăghici, fanfara sub conducerea acestuia, prezentându-se la Alibunar, Mărghita, Petrovasâla…, precum şi la alte emulaţii şi manifestări ale românilor din Banatul nostru. Din cauza unor neînţelegeri, care au apărut în anul 1938, pe motiv că la fanfară a fost adus părintele Ioan Jumanca şi învăţătorul Pavel Ciobanu, aceasta a fost dată afară din Casa Culturală, aceştia fiind conducătorii corului în perioada 1940 – 1944. Păntălie Drăghici a adunat în jurul său un grup de tineri cu care au început să exerseze într-o casă particulară, reînfiinţând o nouă fanfară, pentru ca în momentul în care în fruntea Reuniunii de Citire şi Cântări să vină Miron Maleta, fanfara să revină la Casa de Cultură. Sub conducerea lui „Coşteiul s-a unit”, corul, fanfara şi Călucerii au devenit un întreg reprezentativ al satului. Deşi exista şi secţia de teatru, aceasta încă nu a fost la nivelul corului, fanfarei şi Călucerilor, până când în fruntea teatrului nu a venit Chirilă Păuţa-Neica, care a pus bazele unui teatru modern.

Mariana Stratulat

Foto sus: Fanfara din Coștei, dirijor Ion Rotariu-Cordân, 1950