Teroriştii ocolesc România

Dec 29, 2015

teroristii-ocolesc.jpg

România este o ţară pacifistă în care un atentat terorist este puţin probabil. Ţara noastră se află la coada clasamentului locurilor periculoase din lume, potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru Economie şi Pace. În schimb, Ucraina se află în topul ţărilor unde au loc des atentate, iar Bulgaria este cotată şi ea cu un grad ridicat de pericol. Şi asta în condiţiile în care specialiştii atrag atenţia că în ultimii doi ani organizaţile teroriste şi-au mărit considerabil bugetele.


România este una dintre cele mai ferite ţări din Europa în faţa pericolului terorist, arată studiul Institutului pentru Economie şi Pace. Ţara noastră se află pe locul 124 din 162 de state analizate. Asta înseamnă că nu avut loc atacuri teroriste, iar ameninţările înregistrate nu au fost serioase. Situaţia este diferită în ţările vecine. Ucraina este una dintre cele mai periculoase ţări de din lume, pe locul 12 în acest top. 700 de oameni au murit în această ţară numai în 2014 în zeci de atentate.

Bulgaria se află pe locul 70 în acest clasament, la o distanţă de 54 de poziţii faţă de România. Şi aici au fost identificate ameninţări teroriste serioase. Specialiștii au luat în calcul şi atacul de la Burgas, din vara anului 2012, soldat cu moartea a opt turişti şi rănirea altor 32. Un atacător sinucigaş s-a aruncat în aer lângă un autobuz plini cu turişti israelieni.

Ungaria şi Serbia sunt şi ele pe lista ţărilor unde pericolul terorist este mai mare ca în România. Specialiştii spun că nu au avut loc încidente cu victime, dar ameninţările înregistrate au fost mult mai serioase.

Situaţia este tragică, însă, în Orientul Mijlociu. Potrivit studiului, Irakul este cea mai periculoasă ţară. În 2014 au fost înregistrate 3.700 de atacuri teroriste în care 10.000 de oameni au murit. Specialiştii Institutului pentru Economie şi Pace spun că cea mai mare creştere a pericolului terorist, de 300 la sută, s-a înregistrat în Nigeria. Gruparea Boko Haram a făcut peste 3.000 de victime. Experţii mai trag un semnal de alarmă: finanţarea terorismului. În 2014 a avut loc cea mai importată creştere a bugetelor organizaţiilor teroriste. Estimările prezintă o sumă de 52 de miliarde de dolari. Între timp, statele vestice au cheltuit dublu pentru a stopa activitatea fundamentaliştilor.

2016 nu se arată un an liniştit. Specialiştii avertizează că organizaţia teroristă Stat Islamic va continua să atace state din Europa. Nu sunt vizate instituţii publice, ci direct cetăţenii.

Sursa: digi24.ro

 

Articole similare selectate pentru tine

Ziua românilor de pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită, începând din 2015, în ultima duminică a lunii mai (în acest an – 29 mai). Instituită prin Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, Ziua Românilor de Pretutindeni este marcată de comunitățile românești de pretutindeni prin manifestări special organizate.

Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la data de 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Modova din 1990.

Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la data de 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Modova din 1990.