Regiunea Banat - o călătorie în trecut de-a lungul secolelor

Jan 04, 2016

Prin regiunea Banat înţelegem unghiul de sud-est al bazinului Panonic, sau vorbim de spaţiul cuprins între ramurile Carpaţilor la Răsărit, râul Mureş la Nord, Tisa la Vest şi Dunărea la Sud. Cu toate că prin noţiunea Banat de obicei înţelegem doar câmpie, prin Banat înţelegem şi Carpaţii de Sud, respectiv Munţii Banatului, care încep cu Munții Vârşeţului.

După autorul Skok, denumirea de Banat derivă de la cuvăntul avar – ban, care s-a menţinut şi păstrat în această regiune multietnică în limbile care au conveţuit pe acesta teritoriu.

Serbiei de azi, sau fostei Iugoslavii îi aparţine o treime a Banatului, României două treimi, iar Ungariei doar o porţiune mică, neînsemnată, adică spaţiul cuprins între râurile Tisa şi Mureş. Regiunea Banat a fost populată încă în perioada preistorică ceea ce ne dovedesc izvoarele istorice scrise, sau descoperirile în localităţile: Vârşeţ, Oreşaţ, Grebenaţ, Mesici, Vatin etc.

Cea mai veche cultură a neolitului poartă numele după localitatea Starčevo. Următoarea cultură a regiunii Dunării referitor la Serbia şi Balcanilor Centrali se numeşte Cultura de Vincea care cuprinde neolitul mijlociu şi întârziat. Descoperirile sau izvoarele istorice găsite la Crvenka, Vârşeţ, Jidova, Dupliaia vorbesc de o altă perioadă istorică numită perioada de bronz şi începutul epocii fierului pe o suprafaţă sau teritoriu mai larg al Europei Centrale, Europei de Est şi Europei de Sud-Est. În prima jumătate a secolului al III-lea î.e.n. pe acest teritoriu pătrund celţii. O influenţă însemnată asupra culturii celţilor au avut-o dacii, strămoşii noştri.

Dacii erau adevăraţii stăpâni şi gospodari ai regiunii de Sud şi Sud-Est a Câmpiei Panonice, adică până la războiale romano-dacice în perioada  anilor 101-106.

Prin cucerirea sau ocuparea acestei zone a Daciei de către romani, Banatul de Sud cade sub stăpânirea romană şi rămâne aproape 150 de ani. Dovezi istorice şi arheologice că acest spațiu a fost romanizat se găsesc la: Oreşaţ, Grebenaţ, Panciova, Vârşeţ, Banatska Palanka, Stara Palanka etc. Într-o perioadă a slăbirii influenţei romane în acest spaţiu geografic, apare un răstimp de dominaţie şi influenţă a culturii sarmatice.

În perioada emigrării popoarelor pe teritoriul Voivodinei şi Banatului actual au apărut noi grupuri etnice, ca de exemplu: hunii, geţii, gepizii, longobarzii, avarii şi slavii. La începutul sec. al IX-lea apare expanzia bulgarilor şi bizantinilor. Maghiarii au început să populeze Câmpia Panonocă la sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al X-lea.

La începutul secolului al XI-lea maghiarii au anexat Banatul, până la căderea sub turci, în anul 1552.

Regiunea Banat a fost depopulată în perioada războaielor maghiare şi bizantine. Atunci mai vorbim şi de năvălirea mongolilor în a doua jumătate a secolului al XII-lea (1270). Banatul a căzut sub turci în anul 1552 şi rămâne sub ocupaţia lor până în perioada (1716-1718) când este eliberat de austrieci.

Pe parcursul celor aproape 17 decenii de ocupaţie a Banatului se produce o mulţime de schimbări sociale şi politice, în această parte a Europei. Populaţia Banatului actual a suferit foarte mult încă înaitea căderii definitive a Banatului sub turci, când multe localităţi din regiunea Banat au fost şi distruse. Turci populează zona depopulată urbană, în primul rând cele întărite, sârbii câmpiile, iar românii au fost încurajaţi şi sprijiniţi de turci să populeze cu turmele de oi regiunile deluroase sau Dunele de nisip ale Deliblăţii. Becicărecul (Zrenianiunul de azi) pe timpul ocupaţiei otomane a fost considerat centru mare urban al Banatului.

În nenumărate rânduri populaţia din regiunea Banat s-a ridicat la răscoale împotriva stăpâniri turceşti.

Răscoalele sau revoltele populaţiei din regiunea Banat împotriva stăpânirii turceşti au început cu mult timp înaintea eliberării definitive a Banatului de sub stăpânirea otomană. Amintim un lanţ de răscoale împotriva stăpâniiri turceşti de la sfârşitul secolului al XVI-lea (1595-1596).

Toate aceste revolte şi nemulţumiri ale populaţiei supusă împotriva turcilor, au dus  la eliberarea defi-nitivă a Banatului în perioada anilor 1716-1718.

În urma asediului Vienei în anul 1683 şi nereuşita acţiunii turceşti, aceasta a fost un semn al decadenţei forţei turceşti şi stăpânirii lor în acest spațiu.

Războaiele austro-turce şi victoriile de la Petrovaradin şi Senta pe vaza Acordului de pace din anul 1699, Bačka trece sub conducerea Monarhiei Habsburgice, iar o parte din Srem şi întregul Banat încă rămân sub turci până în anul 1716.

Războiul pierdut de Austria împotriva Turciei a avut consecinţe asupra populaţiei Banatului

Războaiele de eliberare de sub stăpânirea turcească sunt încheiate  prin Pacea de la Požarevac din 21 iulie 1718. În aceste lupte împotriva turcilor s-au evidenţiat prinţul Eugen de Savoia şi generalul sau groful Mersi.

Prin Pacea de la Požarevac, Austria primeşte Serbia, Morava de Vest, Bosnia de Nord şi Banatul.

În toate aceste războaie împotriva Imperiului Otoman au participat la lupte populaţie multietnică: germani, români, sârbi şi maghiari. La propunerea şi iniţiativa prinţului Eugen acestă regiune era planificată să fie populată de germani. Scopul acestei idei era acela ca între calviniştii maghiari şi turci muslimani să fie bătut un cui al germanilor pentru a împiedica să se unească împotriva dinastiei Habzburgice. Pe baza unui document scris în anul 1717 s-au înregistrat următoarele date: În regiunea Banat erau 663 de sate sărace şi o populaţie modestă în jur de vreo 85 de mii de locuitori, sârbii în câmpie, românii în zona montană, iar maghiarii doar în jurul mureşului.

Monarhia Habzburgică, teritoriile eliberate între râurile Tisa, Mureş şi Dunăre le-a încadrat în Banatul Timişorean cu centrul la Timişoara, unde societatea s-a reformat.

În perioada stăpânirii Banatului Timişorean de austrieci, au fost realizate în jur de trei colonizări ale Banatului. Prima colonizare a Banatului a fost realizată imediat după eliberarea Banatului, a doua colonizare a fost realizată pe timpul Măriei Tereziei şi a treia colonizare a fost efectuată pe timpul fiului ei, Iosif al II-lea.

Pe parcursul timpului, Austria a iniţiat un nou război cu turcii, dar care nu a dat roade.

Războiul a izbucnit în anul 1737 s-a încheiat la 2 octombrie 1739 la Belgrad. În urma acestei păci sa stabilit graniţa-frontiera între Austria şi Turcia, care era la Dunăre.

Războiul pierdut de Austria împotriva Turciei a avut consecinţe asupra populaţiei Banatului care a suferit foarte mult. Mehmed Paşa a ocupat Palanca Nouă, Panciova, Orşova, Vârşeţ, Ciacova şi Biserica Albă. Pe baza unor date şi înregistrări realizate la 1775, în Banat au trăit 317.928 persoane dintre care vorbitori de limba română au fost 181.639, 78.780 sârbă, 8.683 bulgară, 42.301 germană, italiană şi franceză, rromă şi 33.353 evrei.

În istoria Banatului şi Voivodinei există câteva perioade de referinţă:

1. Dominarea politicii austriece a fost orientată spre germanizarea acestei regiuni.
2. În perioada de la 1867 şi până la 1918, adică până la terminarea Primului Război Mondial este caracteristică dominarea influenţei maghiare.
3. A treia perioadă este predominată de dominaţia sârbească.
4. Dacă vorbim de perioada de după al Doilea Război Mondial, s-a produs o nouă colonizare din: Lika, Munte Negru, Bania, Kordun în Banat respectiv Voivodina.

Pe timpul Austro-Ungariei până la anul 1918 în regiunea Banat au existat şcolile confesionale şi comunale. În perioada formării regatului S.C.S. și fostei Iugoslavii au activat 105 învățători români. În urma stabiliri frontierelor după Primul Război Mondial între România şi Regatul Iugoslav, mulţi învăţători şi intelectuali s-au reîntors în România.

În serviciul şcolar au rămas doar 33-32 de învăţători. Pentru dezvoltarea pe mai departe a culturi românilor din regiunea Banat un mare rol a avut Convenţia Româno-Iugoslavă realizată în anul 1929, însă care a intrat în vigoare abia în anul 1935.

În baza acestei înţelegeri sau Convenției, învățătorii români din România au venit în Iugoslavia şi învățătorii sârbi s-au dus în România. Deja între anii 1935-36 au funcţionat 80 de învățătorii români dintre care 47 au fost contractuali şi 33 au fost cetăţăni iugoslavi. În acest răstimp, la Vârşeţ s-a deschis Liceul Român şi Şcoala Normală de Învăţători, secția în limba română, iar activitatea culturală sa exstins.

Foto: Cetatea Vârșeț din regiunea Banat

prof. Sorin Lăpădat