Corul Reuniunii de Citire, Cântări și muzică din Iablanca, înființat în 1896 (1)

Feb 02, 2016

Iablanca, localitate ce se găsește spre sud-est de Vârșeț, între dealuri, lângă pârâul Guzaina, este întemeiată în anul 1370, sub denumirea de Iabolnoc, iar mai târziu îi revine numele de Almád, Iabuca – Mărul și Iablanca, a rezistat tuturor năvălitorilor, până ce și ocupației turcești.

Conform unei lucrări istorice semnate de Andreja Vasić, primarul orașului Vârșeț, printre altele se spune că locuitorii actuali ai Iablancăi ar fi, în marea majoritate, de origine din Vârșeț. Turcii făceau incursiuni dese în Banat, treceau Dunărea și tot ce vedeau în cale jefuiau, omorau, violau și incendiau localitățile pe unde treceau, iar românii și sârbii se retrăgeau în dealurile Vârșețului, la așa-numita „Prevale” prin păduri enorme. După retragerea trupelor turcești, o parte din români și sârbi s-au stabilit pe locul unde se găsește Iablanca astăzi. Ulterior, pe timpul stăpânirii turcești, din porunca unui bimbaș (colonel) turcesc, care a trimis 20 de familii românești din Vărădia cu vătaful lor Truia (probabil de la numele Traian) părăsește Vărădia, stabilindu-se la Iabuca, actuala Iablanca. Se mai spune că pe teritoriul satului creștea un măr enorm, după care satul și-a primit denumirea, de Mărul. Așezându-se aici și sârbi, aceștia i-au zis „Iabuca”, ceea ce înseamnă tot „Mărul”.

În anul 1716 Iabuca este alipită districtului Vârșeț din cadrul Banatului timișorean. Serviciul divin îl făceau călugării de la mănăstirea din Mesici. În anul 1774, iebucenii primesc o biserică din lemn de la Vărădia. Tot în acest an se înființează parohia în Iabuca. În anul 1854, satul are 1374 locuitori, care cultivă 3426 jugăre de pământ și se ocupă cu viticultura și zootehnia. În anul 1869 a avut 1445 locuitori iar în anul 1880 – 1499 (cei mai mulți locuitori pe care i-a avut satul) și în anul 1890 – 1190 locuitori. În acest an filoxera, care a nimicit toate viile, și din acest motiv mulți săteni părăsesc localitatea, stabilindu-se în Vârșeț, Reșița și Anina.

În baza recensământului din anul 1921 (după primul război mondial), la Iablanca trăiau 330 locuitori de naționalitate sârbă, 733 români, 9 germani, 6 maghiari, în total 1078 de suflete. Aceasta ar fi pe scurt cartea de vizită a acestui sat de codru. Prin faptul că în jurul localității au fost înființate coruri (ca de exemplu Coștei – 1869, Marcovăț – 1870, Voivodinț – 1885, Vrani, Vărădia și altele, având toate o activitate ieșită din comun și cu tradiții cultural-artistice), nici Iablanca nu putea să rămână în urmă.

În anul 1896 ia naștere corul bărbătesc, bisericesc din Iablanca, conform datelor existente, acest cor a fost înființat de către învățătorul din localitatea Ciuchici (astăzi în România). Corul a cântat în biserică și la înmormântări și a participat la serbări în sat și în satele din jur.

Odată cu înființarea corului bărbătesc din Iablanca, s-a pus bazele „Reuniunii de cântări și muzică”. Pe lângă cor s-a înființat biblioteca, echipa de căluceri, grupa de dansatori, grupa de diletanți și taraful lui Ion Barbu-Lăza. Pe lângă activitatea corală, existau și cinci secții cu o activitate culturală mult mai mare și variată și cu serbări și concerte mai bogate.

Activitatea „Reuniunii” se desfășoară cu mare suflet, devotament, entuziasm, disciplină și înalt moral, până la primul război mondial. În timpul războiului „Reuniunea” a încetat definitiv să mai activeze. După dezmembrarea Monarhiei Austro-Ungare, din anul 1918, coriștii și membrii „Reuniunii” care au supraviețuit războiului, întorși de pe fronturi la casele lor, și-au reînceput activitatea.

Se convoacă adunarea generală a „Reuniunii” din Iablanca, unde se aduce hotărârea ca imediat toate secțiile să se adune și să se reactiveze. Este demn de remarcat articolul publicat în ziarul „Opinca” (primul ziar românesc de pe aceste meleaguri, redactat la Coștei și tipărit la Vârșeț): „Corul bărbătesc din Iablanca organizează pe data de 17 februarie 1919 concert și teatru cu o petrecere de dans. Programul: 1. „Deșteaptăte române” de G. Dima: cor bărbătesc, 2. „Hers cu Bocoegiul” de V. Alecsandri: monolog de F. Bojin, 3. „Hora” de I. Mureșan: cor bărbătesc, 4. „Mătușa surdă” de M. Drăgan: dialog predat de D-șoara A. Doboi și D-l R. Novac, 5. „Iubirea” cor bărbătesc, 6. „Numai una” de I. Crișan: solo cântat de D-șoara A. Doboi și D-l R. Novac, 7. „Imnul unirii” de Popovici: cor bărbătesc, 8. „Țiganul cătană” piesă întrun act. Prețul intrării: loc. I: 15 cor., loc. II: 12 cor., loc. III: 10 cor. De stat: 5 cor. Începutul la 19,30 ore seara”.

Acest articol dovedește cât de bogat și variat era programul organizat, mai ales dacă se ia în considerare faptul pauzei de 4 ani cât a durat războiul. Un alt moment, de remarcat în multe localități și sate mai mari și bogate din Banat, rolurile feminine erau jucate de bărbați și după cel de-al doilea război mondial, iar în Iablanca aceste roluri reveneau domnișoarelor care au și cântat solo în cor. Se simte o emancipare a femeii țărance mulțumit rolului pe care l-au avut oamenii de cultură din sat (învățătorii, preoții și țăranii cărturari) la educația populară. Corul și „Reuniunea” în întregime au prezentat și organizat concerte și în satele de codru din jur. În anul 1921, corul din Iablanca a fost reorganizat de către învățătorul Savu, iar în cor cântau 60 de coriști. Acest dirijor a condus corul până în anul 1928. Tot în acest an „Reuniunea” a pregătit un nou program și a dat serbări în sat și în satele din apropiere. După înființarea Partidului Român, din 10 februarie 1923, din Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în 14 martie 1923, la Iablanca s-a înființat organizația locală a Partidului Român, și cu această ocazie „Reuniunea” a organizat o serbare la care au luat parte toate secțiile existente, concertul fiind dat în cinstea oaspeților prezenți și care s-a bucurat de un deosebit succes.

În perioada 1928 – 1935 corul a fost condus de învățătorul Simeon Câmpeanu, originar din localitatea Biniș din România.

V. Selejan

Foto: Corul mixt al Tineretului SC “Frăție și unitate” din Iablanca