Fotografia ca păstrătoare a memoriei

Feb 03, 2016

Există numeroase concepții legate de noțiunea de fotografie și importanța ei în activitățile de cercetare din domeniul etnologiei. Totul pleacă de la consemnarea unei strânse legături între o pictură și o fotografie, cea din urmă fiind, în esență, o formă mai avansată și mai perfectă a picturii ca un rezultat al unui act artistic.

Fiecare pictură își are propriul univers, acesta fiind un sapțiu „ al vizibilității” care „constituie unul dintre marile modele ale descrierii” Mergând mai departe, se ajunge la constatarea că  fiecar pictură/fotografie generează o anumită modalitate de gândire a pictorului, respectiv a etnologului, și în acest context se impune întrebarea dacă aceștia sunt, în momentul dat, simpli spectatori care, rămân în afara  „spațiului” dat sau își au implicarea directă în actul artistic. În primul caz, implicarea face referiri la contribuiția directă a pictorului în realizarea picturii sau a picturii-tabou, argumentarea actului în sine, justificându-se prin constatarea că „am văzut acest lucru”.(1)

În cazul fotografiei, explicația constă în faptul că descrierea picturală, evocă sau sugerează o anumită stare a lucrurilor, imaginea fotografică „se pretinde a fi un subtitut al realului”,  pentru că „ea constată, autentifică, garantează. Ea este de domeniul certitudinii, evidenței, mai mult chiar, o probă a obiectivității faptelor”.(2) Francois Laplantine susține că fotografia este „modelul perfect al descrierii a ceea ce este unic și nu se repetă niciodată” deoarece ea „surprinde ceea ce este trecător, evanescent, aleatoriu, singular, în nuditatea și în mutismul lui”(3), deținând, astfel, un rol important în etnografie și având un rol de neînlocuit.

Se mai poate vorbi și despre un raport al fotografiei cu știința, în cazul de față, cu  etnografia și, în acest caz, un important  punct de plecare în utilizarea fotografiei în antrolopogia  socială și culturală ar fi în lucrarea lui Malinowski,  „Argonauții Pacificului Occidental„ care conține o serie de fotografii realizate de autor.(4)

În sfârșit se poate vorbi despre caracteriul de neînlocuit al fotografiei în cercetările etnografice, aceasta devenind un document autentic în păstrarea unui moment ce ține de trecutul, tradiția și memoria unei persoane sau a unei colectivități.

În acest sens, fotografia ridică o problemă de o importanță majoră. – fotografia nu are verosimilitatea  obiectului prezent ci o imagine a trecutului, ea reprezintă obiectul sau momentul ce aparține altor vremuri. Și ceea ce este mai important, „fotografia îi permite scrierii etnografice (instrumentală sau nu) să evite capcanele în a fi afirmativă, univocă, într-o oarecare măsură, monofocalizată”.(5)

Plecând de la  aceste constatări, am încercat să abordez fotografia ca un element foarte important în alcătuirea unei imagini cât mai credibile a vieții tradiționale din satul românesc din Banatul Sârbesc de la jumătatea veacului trecut. Am apreciat  că fotografia este un document cheie în ilustrarea celor mai importante  momentele din viața persoanelor intervievate, un document ce nu poate fi contestat. Dintre cei patru respondenți, am considerat că este suficient, ca la acest capitol să fac referi doar la unul dintre ei și să prezint, prin povestea fotografiilor, o altă povestire a vieții. Am optat pentru Parascheva Agadișan, deoarece dispune de un număr foarte mare de  fotografii de toate mărimile și formele ce ilustreză aproape fiecare moment semnificatv din viața ei, a membrilor din familia ei, dar și unele momente majore din viața colectivității.

Chiar de la bun început, când discuțiile noastre au început să prindă contur, aducea de nenumărate ori, explicația „Ai să viedz când îț arăt iconil’i!”(6), încercând astfel să mă convingă de autenticitatea unor momente.  Astfel, în cazul de față, fotografia a devenit important document istoric, un păstrător semnificativ al vieții și tradiției, revenindu-i rolul de o adevărat obstacol în calea uitării.

În  caz concret, am constatat că fotografiile selectate din nenumăratele albume, cutii și  cutiuțe, din diferite etape și diverse momente sunt, în bună măsură realizate, la început, de persoane din localitate care și-au făcut din această îndeletnicire o adevărată profesie (în cazul de față Ion Lincu, iar mai târziu Dimitrie Cenușă), apelându-se foarte rar la fotografii profesioniști din localitatea vecină  Karlsdorf, respectiv Vârșeț.

Din totalitatea de fotografii, nu mă refer la cele de dată recentă, o singură fotografie a fost efectuată de către  CABINET PORTRAIT- seria Souvenir, probabil din Karlsdorf, astăzi localitatea Banatski Karlovac, ce se află la aproxiamtiv 3 kilometri de așezarea Nicolinț.

Dr. Eufrozina Greoneanț

NOTE:

1. Francois Laplantine, Descriere etnografică,  Polirom, 2000, p.110
2. Ibidem,  p.111
3. Ibidem, p. 112
4. Bronislaw Malinowski, Argonauții Pacificului Occidental
5. Francois Laplantine, op. cit. P. 116
6. „Te vei convinge când vei vedea fotografiile”