Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Cartea lui Veles (Volos) și istoria slavilor
Feb 18, 2016
„Cartea lui Veles” este atât de controversată încât este interzisă în Rusia. Gravată pe 42 de plăci de lemn, textul prezintă istoria slavilor din secolul al 7-lea î.Hr. până secolul al 9-lea d.Hr. Literele inscripționate sunt de diferite mărimi și forme, astfel încât este posibil ca textul să aibă mai mulți autori.
Prima persoană care a examinat îndeaproape cartea a fost Yuriy Mirolubov, un om de știință rus. Potrivit acestuia textele sunt scrise într-un alfabet vechi slav, apropiat de cel chiliric. Cartea lui Veles descrie cum triburile pre-slave au trăit în “Țara celor 7 râuri, dincolo de mare”, cel mai posibil în sud-estul Kazakhstanului de astăzi. Apoi aceștia au migrat până în Siria și mai apoi până în Munții Carpați, pe actualele teritorii ale Poloniei, Cehiei și Ucrainei, unde au fost înrobiți de regele “Nabsur”. Tocmai desele conflicte și înrobiri îi face pe slavi să se refugieze și mai la est, dincolo de Urali. Numele cărții – „Veles” sau Volos, provine de la o zeitate din mitologia slavă.
Aceasta era considerată ca fiind forţa supranaturală a pământului, a apei şi a lumii de dincolo, asociată cu dragonii, bovinele, magia, muzicienii, sănătatea şi înşelătoria. Etimologia numelui Veles nu este tocmai clară. Cartea a fost găsită într-un castel din Ucraina în secolul al – XX-lea de către Arthurovich Isenbeck.
Deși tocmai oameni de știință ruși ca Yuriy Mirolubov o consideră veridică, Kremlinul nu o recunoaște ca fiind autentică, nefiind luată în seamă. Potrivit oficialilor ruși, textul este eronat și inventat iar scrierea folosită este una greșită, tocmai pentru a duce în eroare cititorii. Unii istorici contemporani ruși consideră că acesta a fost falsificat la începutul secolului al XIX-lea.
În condițiile în care la Moscova au apărut și teorii potrivit cărora rușii ar avea și origini carpatice (asta le-ar da „dreptul” să revendice zona carpatică?!?), am putea înțelege mai bine de ce îi deranjează varianta de pe aceste tăblițe de lemn… Totuși, din 1999 conținutul acesteia este studiat în Ucraina, la ora de istorie, ca fiind un text autentic, parte a evoluției slavilor în zonă.
Sursa: cunoastelumea.ro
Articole similare selectate pentru tine
Veles, orașul în care se produc știri false
Pe timpuri, orașul Veles era cunoscut după producerea porțelanului pentru întreaga Iugoslavie, iar astăzi este o localitate în care se produc știri false. Acest oraș latent din Macedonia găzduiește zeci de operatori care produc știri false destinate să atragă atenția americanilor.