Cavalerii Templieri: de la fascinant la controversat (4)

Mar 05, 2016

Pentru mulţi dintre cei care studiază organizaţiile de tip iniţiatic, legătura indisolubilă dintre Templieri şi francmasonerie reprezintă o certitudine. Mai toţi simpatizanţii istoriei oculte susţin că templierii sunt strămoşii francmasoneriei moderne, apărute în perioada iluministă. 

Această versiune fascinantă este fundamentată pe o pleiadă de ,, adevăruri” despre cavalerii săraci ai lui Hristos: de la aceea că practicau ritualuri secrete, de tip magic, că erau incredibil de bogaţi, că se aflau în relaţii apropiate cu gruparea esoterică a ismaeliţilor, cu catarii, până la faptul că ar fi asumat un comportament religios care friza erezia.

La acestea se mai adaugă faptul că adorau un idol, denumit ,, Baphomet”, că protejau Sfântul Graal, în posesia căruia se aflau, practicau sodomia şi cămătăria – ultima practică atrăgându-le bogăţii imense, dar şi invidia regelui Franţei, Filip cel Frumos, care le-a şi decis soarta. Promotorii unei asemenea interpretări mai afirmă că , în contextul persecuţiilor la care au fost supuşi, de papalitate şi regalitatea franceză, Templierii s-au ,, topit” în organizaţiile de constructori medievali, adică în ceea ce se numeşte masoneria ,, operativă”.

Pe de altă parte, trebuie arătat că şi masoneria speculativă, modernă, şi-a atribuit filiaţia în Ordinul Templier, episodul scoţian din istoria acestuia – templierii ajutându-l militar pe regele Robert Bruce al Scoţiei -, contribuind din plin la acreditarea acestei idei.

În realitate, pe baza surselor istorice aferente ordinului de călugări- soldaţi putem cunoaşte astăzi că templierilor nu li s-a putut proba cazuri de homosexualitate , cum nu stau în picioare nici acuzaţiile de relaţionare cu catarii sau albigenzii, sau , mai mult, practicarea unui cult eretic. Cât priveşte bunele raporturi ale acestora cu ordinul ismaeliţilor, nu se poate vorbi la modul general despre o atitudine tolerantă între templieri şi musulmani.

Despre Sfântul Graal, pe care templierii l-ar fi deţinut, trebuie spus că acesta a fost un produs cultural, rezultanta interferenţei dintre culturile păgâne şi cea creştină, primind , de altfel firesc, o multitudine de interpretări. Este puţin probabil ca templierii, în marea lor majoritate neştiutori de carte, să fi avut lecturi în această zonă.

Cât priveşte adorarea lui ,,Baphomet”, atribuită templierilor, izvoarele credibile - procesele verbale ale acuzării, ale interogatoriilor -, nu menţionează decât tangenţial un astfel de comportament: din 231 cavaleri interogaţi , doar 12 ar fi pomenit ceva legat de un astfel de ,, idol”.

Este clar că multe dintre legendele create în jurul Ordinului Templier au fost creaţia posterităţii – posteritate care a început odată cu 18 martie 1314, când Marele Maestru Jaques de Molay a fost ars pe rug -, secolul al 18 –lea fiind prin excelenţă o perioadă de redescoperire şi resuscitare, dar şi de exagerare, la nivel cultural , a organizaţiilor iniţiatice medievale.

Dr. Antoniu Martin