Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
OMAGIU PROFESORULUI ION BERLOVAN
Mar 23, 2016
Sub mottoul „Avem un vis şi nu ne vom trezi, avem un drum şi nu ne vom opri”, în seara zilei de sâmbătă, 12 martie a.c. cu începere de la ora 19.30, la Liceul ,,Borislav Petrov- Braca” din Vârşeţ s-a desfăşurat programul cultural-artistic ,,La izvorul dorului”, în semn de omagiu adus regretatului prof. Ion Berlovan.
Prestigiosul eveniment cultural a fost organizat de Ilie Vinu, Marina Rachitovan, de foşti elevi, colegi, liceeni şi prieteni. Contribuţia şi-au dat-o membrii clubului „Banat” din Jonkoping condus cu Georghel Ţera, precum şi cei de la „Banatul” din Schene, în frunte cu Aurel Balică.
La începutul programului a fost proiectat un film documentar despre prof. Ion Berlovan. În amfiteatrul arhiplin, directoarea Liceului, Tamara Pešić, a adresat bun venit invitaţilor şi spectatorilor. A urmat un minut de reculegere în memoria prof. Ion Berlovan, care a fost un bun îndrumător al tuturor elevilor, dascăl care a predat la peste 40 de generaţii de liceenii şi cenaclişti, merituoşi şi demni, care nu-i vor uita sfaturile. E greu să descriem trăirile în cuvinte, căci toate acestea trebuie simţite şi trăite de viu, dar vom încerca să redăm o parte din atmosfera concertului.
Programul a fost deschis de Olteanu Mădălina Lorena, care a dedicat profesorului ei un text în proză. Pe scenă au urcat membrii faimosului ansamblu folcloric „Tinerele condeie”, care s-au prezentat cu „Dansul de pomană”, coreografia fiind semnată de Ion Gheaur. După acest moment emoţionat, pe tânăra Corina Trocea am ascultat-o interpretând cântecele populare româneşti ,,M-o făcut mama lunia”, „Mândre mi-s că-s bănăţeană”. În continuarea programului, s-a prezentat Ana Maria Cizmaş cu poezia eminesceană „La steaua”. Un farmec aparte evenimentului l-au dat „Crăiţele” prin montaje folclorice, coordonate şi instruite de coreograful Roxana Cinci. Cristian Morovan, interpret la saxofon, a încântat publicul. Marina Jurcă s-a prezentat cu melodiile populare ,,Moceriţă cu trifoi” şi „Bădiţă, buchet de flori”. A urmat un recital susţinut de elevele Victoria Vărădean („Eternele romanţe” de Ioan Sabin Pop), Elena Mohan (,,De ce nu-mi vii”) şi Larisa Jovanovici (,,Atât de fragedă” de Eminescu).
Societatea Cultural-Artistică „Luceafărul” s-a prezentat cu câteva suite de dansuri populare româneşti, coregrafia fiind semnată de Drăgălin Jurca. Stivi Miuţă a interpretat cântecele „Deschide mândr-o fereastra şi „Cu-i nu-i place dragostea”. Celebrul actor Ionel Cugia de la Teatrul Profesionist ,,Sterija” din Vârşeţ a dedicat profesorului Ion Berlovan o poezie. Una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară din Timişoara, Angelia Stoica Jovanovici, prietenă devotată a profesorului Ion Berlovan, a venit, cu ocazia evenimentului, la Vârşeţ. Ea a intrepretat, cu suflet, cântecul popular românesc pe care atât de mult le-a iubit prof. Ion Berlovan. S-a prezentat şi Firuţa Cina cu cântecele „Susu-i sus la furca cernii” şi „Trandafirul crescut în iarbă”.
Profesorul Ion Berlovan a fost inima şi sufletul Cenaclului Literar „Tinerele condeie”, care de-a lungul anilor a avut o serie de reuşite. În aceeaşi zi, la ora 11, un grup de elevi şi prieteni au depus coroană de flori la mormântul profesorului din satul său natal, Seleuş.
Articole similare selectate pentru tine
Să ne aducem aminte de prof. Ion Berlovan, cel care a fost inima și sufletul magiei denumită ”Tinerele Condeie”
Se spune că anii trec, timpul zboară, iar faptele oamenilor rămân imortaliazate în inimile contemporanilor lor şi păstrate pentru generaţiile care vin în analele istoriei şi spiritualităţii unei colectivităţi umane şi ale unei perioade de timp, precum un act de eforturi creatoare şi civilizatorii împotriva uitării.