„Vlahismul” sârbesc e o reeditare degradantă a „moldovenismului sovietic”

Apr 06, 2016

De ceva timp, se încing spiritele în Valea Timocului. Mărul discordiei îl constituie identitatea românilor de la fața locului care în mare parte se autodefinesc ca fiind „vlahi”.

Discuția dintre etnicii români degenerează în ceartă și este inspirată de autoritățile sârbe care profită de faptul că o parte dintre ei își spun „vlahi”. În mod normal, acest lucru n-ar trebui să creeze vreo neînțelegere. Sunt destule națiuni care au mai multe nume, ceea ce nu le afectează unitatea, transmite romaniabreakingnews.

Unde mai pui că românii în cea mai mare parte a lor nu au o problemă identitară. Numele lor nu diferă în fond de la o regiune la alta, iar unele diferențe de autodefinire au fost induse din afară. Noi ne-am spus români din timpuri ancestrale. Însă străinii ne-au numit vlahi, valahi, volohi. Cazuri similare sunt o sumedenie. Germanii, care și-au spus „deutsch”, sunt numiți de italieni „tedesco”, de români și englezi „germani”, de ruși „nemți” etc. În Balcani, numele străin de „vlah” până la urmă a prins rădăcini chiar în mijlocul unor comunități românești. N-ar fi niciun bai, dacă Belgradul nu ar încerca să profite de acest fapt pentru a promova „vlahismul”, un curent etnolingvistic de sorginte subversivă care încearcă să demonstreze că vlahii ar reprezenta o altă națiune, diferită de cea română.

De altfel, această politică de dezbinare a elementului românesc nu este nici nouă și nici originală. Vlahii din Grecia, de exemplu, nu sunt recunoscuți ca minoritate și continuă să fie asimilați. La fel stau lucrurile cu minoritatea românească din Bulgaria și cea din fosta Iugoslavie.

Românii au fost recunoscuți oficial doar în regiunea Voivodina. În celelalte teritorii, însă, ei sunt supuși deznaționalizării. N-au nici școli și nici publicații în limba română.

Poate cel mai mult au avut de suferit din acest punct de vedere vlahii din Valea Timocului, care constituie, după cum arată profesorul universitar Marius Diaconescu, cel mai compact grup de români din Balcani. Sub stăpânirea otomană, în treacăt fie spus, ei s-au bucurat de avantaje și autonomie. Aveau propria organizare administrativă, se judecau după ius valachicum. În 1516, sultanul le-a poruncit funcționarilor turci să respecte autonomia vlahilor de pe Valea Timocului.

Caracterul românesc al vlahilor timoceni, scrie același profesor Marius Diaconescu, a fost subliniat în jurul anului 1700, cu ocazia războaielor dintre austrieci și turci. Contele Marsigli spunea despre vlahii dintre Vidin și Porțile de Fier că vorbesc „rumunește”. La fel au procedat și austriecii care au stăpânit provizoriu regiunea între 1718-1739.

Problemele au început să apară spre finele secolului al XIX-lea, când vlahii timoceni au fost supuși în mod sistematic unei acțiuni de asimilare de către autoritățile bulgare și sârbești. Sub comunism, deznaționalizarea nu numai că n-a contenit, ci dimpotrivă, a devenit și mai necruțătoare.

Odată cu instalarea regimurilor democratice, în cele două țări presiunea pusă de stat pe minoritatea românească s-a mai atenuat întrucâtva. Situația s-a îmbunătățit datorită politicilor Consiliului Europei de protejare a minorităților naționale.

Însă, istoricii sârbi și bulgari, la fel ca ceilalți din Peninsula Balcanică, în marea lor majoritate continuă să nege unitatea etnică între vlahii balcanici și români. Ei consideră că aceștia ar fi niște păstori slavi: sârbi sau bulgari. Orice, numai nu români.

Totuși, în condițiile demarării din 2012 a negocierilor de aderare la UE, Serbia nu poate face abstracție de faptul că pe teritoriul său se află o minoritate românească, semnificativă din punct de vedere numeric, care se găsește atât în Voivodina, cât și în Timoc. Datorită acestui fapt, s-a pus capăt asimilării brutale de odinioară. Dar e mult încă până departe. În loc să se conformeze standardelor europene în materie de minorități naționale, autoritățile sârbe recurg la un tertip.

Belgradul se folosește de vechea metodă stalinistă de dezbinare a popoarelor prin proclamarea unei națiuni contrafăcute. Se afirmă că vlahii n-ar fi români. Că ar face parte dintr-un grup etnic distinct. Că nu ar avea nimic în comun cu frații lor din Serbia care se autodefinesc drept români. Fiind desprinși de arealul lor național, vlahii devin astfel o țintă extrem de vulnerabilă. Și nici nu-i de mirare. Vlahii au un grai, un subdialect propriu, dar nu au o limbă literară și o literatură proprie în afara celei românești.

Elementul românesc din Valea Timocului este silit în fond să se izoleze și să coboare la nivelul unei etnii fără memorie istorică și cultură națională. Prin această primitivizare forțată a vlahilor se urmărește, bineînțeles, asimilarea lor grabnică. Oricum ai da, „vlahismul” sârbesc pare să fie o reeditare degradantă a „moldovenismului sovietic”.