Frontieriștii – victimele de la graniţa româno-iugoslavă (1)

Apr 14, 2016

Fenomenul numit „frontieriştii” datează din 1948, când s-au înregistrat şi primele incidente violente, cu victime, la graniţa româno-iugoslavă.

Pe unul dintre românii care au căzut împuşcaţi la frontieră l-am găsit dormindu-şi, într-un mormânt încă îngrijit de alţii, somnul de veci. Neplâns de ai lui, îngropat de străini, Mindea (Mingia) Gheorghe Marian din Berzovia, Caraş-Severin, şi-a găsit sfârşitul pe fâşie, iar acum oasele lui zac într-un mormânt din cimitirul din Marcovaţ. Ploaia îl plângea şi ea pe Mindea Gheorghe, aşa cum a făcut-o din 1948 încoace, de când i-a ridicat crucea Vasile Micleu Sorin, aşa cum stă mărturie scrisă pe piatra de la căpătâiul românului.

Foto Bogdan Constantinoiu

Nimeni nu l-a recuperat, poate nici nu avea familie, dar mai degrabă a fost printre primii români îngropaţi în străini de soarta cărora rudele lor n-au avut habar. Nici numele nu îi e scris corect, ci după pronunţia lui bănăţeană, dar măcar el a avut parte de un mormânt, o cruce şi slujbe creştineşti.

„Eu îl mai îngrijesc, când mă duc la mormântul cumnatului meu, care este alături”, ne-a mărturisit una dintre doamnele de la Primărie. Şi aşa este, mormântul arată ca multe altele din cimitirul care  la intrare, din nou ca o ironie a sorţii, ne îndeamnă, în limba română, să îngrijim mormintele strămoşilor!

Pentru cei tineri, care azi au mai puţin de 30 de ani, aceste poveşti pot părea invenţii. Lor nu le-a predat nimeni în şcoală lecţia despre fenomentul frontierist, nu le-a spus nimeni vreodată că, în anumite zone ale ţării, aproape o întreagă generaţie lipseşte la apel. Majoritatea se află în străinătate, adaptaţi la viaţa de acolo, departe de aberaţiile sistemului comunist din ţara lor. Fiecare mărturie a unui localnic din zona de graniţă, pe ambele maluri ale Dunării, capătă, în contextul lipsei de informaţie la nivel oficial, valoare documentară. Lor li se adaugă documentele de arhivă, care probează fără puţinţă de tăgadă realitatea.

Frontieriştii, în „Raportul Tismăneanu”

La 18 decembrie 2006 România făcea cunoştinţă cu “Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”, cunoscut şi drept “Raportul Tismăneanu”. Conform acestui stufos document, trecerea frauduloasă a frontierei ca infracţiune politică datează din 1949, când deţinuţilor politici li s-au adăugat “frontieriştii”, iar în închisori numărai frontieriştii cu zecile, poate sutele.

Din 1948 însă infracţiunea era aspru pedepsită, şi, iată, te putea costa chiar viaţa, grănicerii iugoslavi, dar şi cei români fiind gata să tragă în cei consideraţi “trădători de ţară”. În „Raportul Tismăneanu” victimele de la frontieră, că erau directe, deci decedaţi, sau indirecte, prin arestări, se adaugă altor categorii care, împreună, dau cifra de două milioane de victime directe ale represiunii comuniste din România, avansată de comisia care a întocmit Raportul.

Conform Raportului, cifra victimelor directe ale represiunii comuniste se ridică la 2 milioane, printre acestea numărându-se şi frontieriştii. Dacă adăugăm victimele indirecte (membri de familie care au suferit discriminarea socială), atunci suma globală a celor reprimaţi creşte semnificativ.

Această campanie de presă este susţinută de programul "Reporters in the field", al Robert Bosch Stiftung, în parteneriat cu Berliner Journalisten Schule.

Foto: Bogdan Constantinoiu

Sursa: mariustuca.ro