Frontieriștii – victimele de la graniţa româno-iugoslavă (3)

Apr 22, 2016

Fenomenul numit „frontieriştii” datează din 1948, când s-au înregistrat şi primele incidente violente, cu victime, la graniţa româno-iugoslavă.

La Novi Sip se găsește „Cimitirul celor fără nume” sau „al românilor”, cum îi mai ziceau oamenii locului. Iarba grasă făcea din porţiunea de cimitir rezervată românilor un loc distinct, uşor de remarcat. Cimitirul în pantă avea, văzut de la distanţă, o „panglică” verde, de sus până jos, neatinsă decât de câte o floare aruncată.

La Novi Sip au ajuns cel puţin 50 de cadavre, ne ziceau localnicii care le-au aprins o lumânare la intrarea în cimitir de-a lungul anilor, dacă tot nu le-a ţinut nimeni una la căpătâi şi au plecat în Lumea Cealaltă fără o slujbă conform datinilor şi fără rude care să îi plângă.

A mai existat un cimitir, la Stari Sip, unde şi acolo au fost îngropaţi români, înaintea inundării vechiului Sip, dar nimeni nu-şi mai aminteşte acum câţi să fi fost.

Și la Prahovo fuseseră îngropaţi români, cândva. Cine să-i mai ştie, că nici cruci nu mai au la căpătâi, după atâta amar de ani! E cel mai haotic cimitir.

Ţi se face pielea de găină, tot căutând printre cruci, în speranţa că dibuieşti un loc în care să se fi aflat un român de-ai noştri, şi când te gândeşti cum, de zeci de ani deja, nişte rămăşiţe pământeşti ale unor conaţionali zac în morminte anonime pe malul sârbesc al Dunării, în timp ce pe malul românesc nişte rude încearcă să afle de soarta unor dispăruţi fără urmă.

Tekija, Golubinje, Prahovo, Novi Sip, Mala Vrbica sunt câteva dintre locurile prin care au ajuns români. Mormintele lor sunt nişte movile de pământ, în cimitirele din satele de la graniţă.

Informaţiile disparate obţinute din surse neoficiale, despre locurile în care ar fi înmormântaţi frontierişti nu pot înlocui o anchetă serioasă, din partea autorităţilor. Fără o decizie la nivel oficial nu se poate face nimic, iar timpul este în defavoarea tuturor. Mor martorii, mor medicii legişti care au efectuat autopsii, mor preoţii care au înmormântat aceşti nefericiţi ai sorţii, mor localnicii care le ştiu poveştile, mor până şi rudele celor daţi dispăruţi. Nu ştiu dacă asta aşteptăm, deşi pare că da.

Cimitirul din Prahovo. Foto Marina Constantinoiu

Judecarea a 2-3 torţionari comunişti după atâta amar de timp, nepomenirea fenomenului frontierist nici până în ziua de azi, neîmpăcarea noastră cu trecutul sunt doar câteva dintre motivele pentru care în 2016 au apărut negaţioniştii. Oameni care, siguri pe ei, dar fără nicio bază în afara propriei meschinării morale sau a unei evidente necunoaşteri, se contrazic în spaţiul liber al Internetului, contestând existenţa unor victime la graniţele României comuniste şi chiar a unui fenomen migraţionist românesc.

Vestea proastă pentru aceştia este că încă există arhive care consemnează descrieri ale legiştilor – vârstă, semne particulare, obiecte de îmbrăcăminte sau încălţăminte, cu etichetele aferente, acte aflate în posesia victimei etc – care pot fi consultate în Serbia, România, Germania. Căci medicii legişti şi poliţiştii erau cei care aveau acces direct la cei găsiţi decedaţi, descriind în rapoarte locul şi momentul în care s-a găsit cadavrul, poziţia acestuia, posibila cauză a decesului respectivei persoane, starea în care se afla cadavrul, dacă avea acte asupra sa etc. La dosar sunt ataşate inclusiv fotografii ale unora dintre cadavre. Acolo, în acele dosare, trebuie să fie multe dintre răspunsurile pe care le caută familiile celor dispăruţi din România.

Listele legiştilor conţin multe nume de români. Trebuie doar analizate. Foto Bogdan Constantinoiu

Ei sunt cei care în actele medicilor legişti de pe malul sârbesc ajungeau notaţi drept „NN” (neidentificaţi). Pe mulţi dintre ei medicii îi consemnau însă drept români, în funcţie de numeroasele indicii care îi făceau să creadă că au de-a face cu conaţionalii noştri. Tatuaje, de exemplu. Sau etichetele hainelor sau încălţărilor fabricate în România. În aceste cazuri, autorităţile române erau anunţate că s-a găsit un posibil român, dar, pentru a nu-şi încărca raportul de gardă cu încă un frontierist, grănicerii români nu se interesau de soarta acestor victime. Aşa ajungeau românii în cimitirele străinilor.

Această campanie de presă este susţinută de programul "Reporters in the field", al Robert Bosch Stiftung, în parteneriat cu Berliner Journalisten Schule.

Cimitirul şi biserica din Novi Sip. Foto Marina Constantinoiu

Sursa: mariustuca.ro