Iabuca de altădată (2)

Apr 26, 2016

Cu siguranţă putem afirma că Erd Somlyo a fost cetatea care a existat înaintea zidirii Culei Vârşeţului, pe vârful aceluiaşi deal. Pe de altă parte, cuvântul Iabolnok, evident are rădăcina de origine slavă, „jabolka”, (jabuka), ceea ce înseamnă – măr, iar terminaţia pare să fie ungurească, dar deocamdată nu avem o explicaţie justă pentru aceasta.

În diferite scrieri despre Iabuca, semnate de autori români, am găsit o denumire „inventată”, că Iabuca s-ar fi numit „Măru”, că se găseşte pe Valea mărului, etc… Aceste afirmaţii nu sunt deloc întemeiate, pentru că în acel caz, printre altele, n-ar fi putut lipsi şi o denumire corespunzătoare pentru locuitorii satului; de exemplu – „mereni”, în loc de „iebuceni”, dar aşa ceva nu există. Dealtfel, nu avem nimic împotriva faptului că Ion Bălan, scriitor şi poet originar din acest sat, în opera sa literară a folosit termenul „Măru”, dar asta nu înseamnă că aşa s-a şi numit satul. În anul 1923, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi al Slovenilor a schimbat oficial numele satului în Jablanka, adică Iablanca.

Satul a supravieţuit aproximativ 3 secole sub ocuparea turcească, iar în anul 1717, armata austriacă, condusă de prinţul Eugen de Savoya izgoneşte turcii din Banat şi această regiune intră în componenţa Imperiului Austriei şi Regatului Ungariei. Conform datelor publicate de Milleker, în anul 1713 satul a avut 15 case, iar în 1717, 10 case. Asta ar fi cam 50– 60 de locuitori. Nu se ştie precis de ce etnie au fost, fiindcă pe vremea aceea populaţia s-a clasificat după religie, nu după apartenenţa naţională, dar, bineînţeles că toţi au fost pravoslavi – sârbi şi români.

Sub conducerea administraţiei austriece s-au efectuat marile colonizări ale românilor (din regiunile muntoase, unde s-au ocupat cu păstoritul), în Banatul de câmpie, în urma căror migrări s-a mărit brusc numărul populaţiei în satele (acum) româneşti. Statul austriac a împărţit pământ ţăranilor colonizaţi, iar apoi, prin exploatarea de tip feudal, acestora le-a impus să lucreze mult mai mult. Într-o astfel de situaţie, unii dintre ţărani au regretat vremurile stăpânirii turceşti, lucru care s-a manifestat într-un fel sau altul şi în satele de la Codru. Între anii 1738 – 1740 s-a petrecut o mare năvălire a turcilor în Banat în scopul recuceririi acestei regiuni pierdute. Ei s-au luptat contra noului ocupator, adică a armatei austriece şi a nemţilor colonizaţi, mai puţin împotriva românilor şi a sârbilor băştinaşi. Turcii au cucerit Vârşeţul şi împrejurimile unde au fost concentraţii de nemţi mai numeroase.

În apropiere de Iabuca, în Valea Guzainei, lângă drumul ce leagă Vârşeţul de Coştei, a fost înfiinţat un sat nemţesc, Cervenka, care, deşi exista de mai puţin de 20 de ani, deja a avut biserică, şcoală, poştă şi altele. Turcii l-au distrus, aprinzându-l complet, şi l-au desfiinţat definitiv.

Gheorghe Novac

Revista ”Foaia Codrenilor” nr. 1