Jovanka Broz (2)

May 04, 2016

Abia trecuseră 19 zile de la decesul lui Tito, intervenit la 4 mai 1980, că Lazar Kolişevski, membru al preşedinţiei colective rotative federale iugoslave, considera că Jovanka reprezintă „o ameninţare serioasă pentru ordinea de stat".

În consecinţă, conducerea colectivă iugoslavă i-a confiscat Jovankăi, despre care acelaşi Kolişevski considera că în ultimii ani „nici nu era divorţată, dar nici căsătorită cu Tito", bunurile deţinute împreună cu fostul său soţ, inclusiv garderoba şi scrisorile de condoleanţe primite din întreaga lume la moartea lui Tito, scrie dr. Ion Gabriel Andrei la magazinistoric.blogspot.rs.

După o percheziţie combinată cu ameninţări de la ora 11.00 ziua până târziu în noapte, aflată doar în cămaşă de noapte şi sub ameninţarea pistolului, a fost mutată forţat de la locuinţa din str. Uzička nr. 15 într-o altă locaţie, tot din cartierul belgrădean Dedinje, pe Bulevardul Păcii nr. 75, fiind plasată sub o strictă supraveghere, sub pretextul că ar încerca să preia puterea în stat. Până la bombardamentele NATO din timpul crizei kosovare din 1999, când clădirea a fost sever afectată, în imobilul din str. Uzička, din imediata apropiere a noii Ambasade a României, au locuit preşedintele Slobodan Milošević şi soţia acestuia Mirjana „Mira" Marković, înrudită cu Davorianka „Zdenka" Paunović.

Jovankăi i-au fost confiscate cartea de identitate şi paşaportul, nerecunoscându-i-se calitatea de cetăţean iugoslav. Împotriva Jovankăi s-a pronunţat şi liderul comunist croat Vladimir Bakarić, încă din 1981 respectivul solicitând strângerea tuturor dovezilor despre scandalurile şi treburile murdare provocate de aceasta din momentul începerii relaţiei cu Tito. În decembrie 1985, într-o scrisoare adresată Adunării Federale (parlamentului iugoslav), Jovanka a prezentat acest moment dramatic, subliniind că era singură în faţa a zece indivizi, că s-a temut pentru viaţa ei, iar după ce a chemat-o pe sora sa Nada să stea cu ea în timpul percheziţiei respectiva a fost ameninţată de unul dintre intruşi că va plăti cu capul dacă va vorbi despre cele întâmplate. Deşi a subliniat că nu cunoaşte nimic legat de soarta bunurilor care i-au fost luate forţat şi că de durere a zăcut două luni şi şapte zile, Jovanka nu a primit niciun răspuns de la Adunarea Federală şi nici de la vreo altă instituţie a statului.

O singură dată a încercat Jovanka să-şi recupereze bijuteriile, tablourile şi cărţile ce-i fuseseră confiscate, dar în zadar. Jovanka nu a primit pensie de urmaş după Tito. În 1987, în plină criză instituţională iugoslavă, Jovanka era monitorizată de poliţia federală pentru că avea atitudini critice la adresa politicienilor care îşi asumaseră moştenirea politică a lui Tito, numiţi de popor în derâdere „Titici" („micii Tito"), pe care îi acuza că se luptă pentru fotolii şi poziţii. Aproape în fiecare an, de ziua comemorării decesului soţului, Jovanka se deplasa la sarcofagul acestuia, aducându-i flori, pentru a-şi manifesta durerea faţă de pierderea bărbatului pe care ea l-a iubit. Fire discretă, a refuzat să devoaleze în mass-media aspecte referitoare la perioada în care a fost prima doamnă a Iugoslaviei.

În anii 1980-2009 a trăit în locuinţa de pe Bulevardul Păcii (în prezent, Bulevardul Cneazului Aleksandar Karadjordjević), nu departe de noua locaţie a Ambasadei României, în condiţii dificile, fără încălzire, curent electric şi cu acoperişul distrus - nu mai puţin de 12 găuri. Ultima dată clădirea fusese renovată în 1961, cu ocazia Primei Conferinţe a Mişcării de Nealiniere, desfăşurată la Belgrad, când imobilul o găzduise pe Indira Gandhi. Era vizitată de surorile sale Nada şi Zora, însă toate regimurile care s-au succedat la Belgrad după decesul lui Tito au ţinut-o într-o cvasi-izolare, pentru a-i închide gura. Demnă, Jovanka a refuzat sprijinul nostalgicilor titoişti, precum în cazul celor din Republica Macedonia, cărora le-a declarat că se bucură că se preocupă de ea, de la care a acceptat, ca gest simbolic, doar un vas cu lapte, deşi respectivii se oferiseră să-i repare locuinţa. A refuzat şi sprijinul oferit de fostul lider libian Ghadafi, constând în combustibil pentru încălzire.

Considerând că problema sprijinului este de competenţa statului sârb, în cele din urmă Jovanka a acceptat ca guvernul Serbiei să îi plătească factura la electricitate, încălzirea şi reparaţia imobilului. În iulie 2009, noul guvern sârb, la iniţiativa ministrului Rasim Ljajici, un etnic bosniac din Sandjak, i-a restituit Jovankăi cartea de identitate, paşaportul şi i-a recunoscut cetăţenia sârbă. Ironie a sorţii, nu un etnic sârb, ci unul boşniac repara o nedreptate făcută unei persoane de naţionalitate sârbă, a cărei singura vină fusese aceea că, la fel ca şi soţul său, mareşalul Tito, susţinuse echilibrul dintre diversele popoare iugoslave.

La Casa Albă, cu John și Jaqueline Kennedy

La 20 octombrie 2013, ora locală 11.45, după două luni de spitalizare la Centrul Clinic din Belgrad, Jovanka a decedat, în urma unui infarct, fiind înmormântată alături de soţul său în complexul memorial „Casa Florilor", mausoleu din cadrul Muzeului de Istorie al Iugoslaviei, unde sunt expuse cadourile primite de cuplul prezidenţial iugoslav în timpul vizitelor externe şi interne, precum şi ştafetele de la competiţiile anuale închinate lui Tito. Semnificativ, în muzeu este păstrat şi un costum popular femeiesc românesc din zona Braşovului, fără menţiunea scrisă că provine din România, expus alături de un costum popular din Ungaria. Funeraliile au fost organizate de guvernul Serbiei şi la ele au participat şi unităţi ale armatei sârbe.

Abia la moartea sa Jovanka a primit întregul respect care i se cuvenea din partea autorităţilor statale sârbe. Imediat după deces, în cadrul şedinţei de guvern s-a stabilit că i se vor organiza funeralii, iar înhumarea nu va avea loc în cadru şi pe un teren privat, ci în mausoleul mareşalului Tito. Premierul Serbiei, Ivica Dačić, a transmis o telegramă de condoleanţe familiei îndoliate, evidenţiind că nedreptăţile care i-au fost comise de către autorităţile bel-grădene au început să fie îndreptate încă din timpul vieţii acesteia.

Jovanka nu a putut să-şi găsească liniştea nici măcar după deces, întrucât o parte a bunurilor personale expuse în complexul memorial odată cu înmormântarea sa, inclusiv cele cinci medalii cu care fusese decorată, au fost ulterior furate.

https://www.youtube.com/watch?v=PCQwArl3Oto

Jovanka poate fi cel mai bine caracterizată prin vorbele lui Sinişa Jovanovici, fostul său bucătar şi al soţului ei de pe nava prezidenţială „Galeb" („Pescăruşul"), din perioada 1975-1978: era o fire puternică, ştia ce voia, se exprima precis şi cu claritate, dorea să se respecte cuvântul dat, nu accepta minciuna, leneveala, lăudăroşenia şi lipsa bunului simţ.