Satul – forma fundamentală de organizare a spațiului (1)

May 16, 2016

Satul a reprezentat pentru o perioadă lungă a istoriei forma fundamentală de organizare a spațiului. Lumea românească n-a făcut excepție de la această regulă de organizare socială. Modul de organizare, structura spațială, dispunerea caselor și a gospodăriilor au fost influențate de factori diverși, de centrele urbane aflate în preajmă sau de structurile militare amplasate în acel spațiu.

Aceste transferuri de influență dinspre lumea urbană spre lumea rurală se regăsesc în structura gospodăriilor rurale și în arhitectura caselor. Din perspectivă geografică, spațiul dintre Dunăre, Tisa și Mureș de aproape 30.000 km² a constituit o unitate geografică. Culoarul dunărean pe care este așezat Banatul i-a conferit acestui teritoriu statutul unei provincii dunărene. Ea a avut deopotrivă, tocmai datorită poziției geografice, rostul unui culoar geografic care făcea legătura între două mari spații europene: zona pontică și zona central-europeană.

Sat Eftimie Murgu – Moara Roșoanea (vedere din spate) – sec. XX

Poziția geografică a Banatului, pe Dunărea de jos și pe linia Carpaților, i-a fixat un rol de provincie de frontieră. Clivajul etnic și confesional al provinciei bănățene constituie o altă caracteristică a acestuia. Elementele invocate mai înainte, ce definesc provincia bănățeană, s-au răsfrânt puternic în structura de organizare a spațiului bănățean, a satelor bănățene, a gospodăriilor care formează satul bănățean.

Monumentele de arhitectură rurală păstrate din zona de câmpie din nordul provinciei și până în sudul muntos al Banatului sunt reflexii ale stării etno-demografice a provinciei. Aspectul multiconfesional și multietnic al provinciei a imprimat până și în domeniul etnografic o identitate regională determinantă a provinciei bănățene. Pe această caracteristică a identității regionale etnografice a Banatului dorim să focusăm prezentarea noastră. Ea se va construi, pentru a conferi credibilitate, pe analiza de caz a monumentelor etnografice păstrate, cu specială privire asupra acelora înscrise în evidențele patrimoniului cultural național al României.

Sat Bozovici – Moara Neamțului – 1895

Într-un astfel  de demers, ceea ce am vrea să facem ar fi o evidențiere a fondului etnografic arhaic al provinciei și, în egală măsură, o evidențiere a influențelor venite din spectrul multietnic al provinciei. Evidențele actuale ale patrimoniului cultural național au înscrise în domeniul monumentelor etnografice pentru județul Caraș-Severin un număr de 14 locații. Printre acestea se găsesc câteva gospodării de pe valea Bistrei, de la Bucova, deși arhitectura rurală este impresionantă în această privință. Zona rurală piemontană Oravița, delimitată de satele Ciclova Română, Ilidia, Socolari și Sasca, ar fi trebuit să beneficieze de o protecție deosebită în conservarea și evidențierea monumentelor de arhitectură rurală din întreg spațiul provinciei. Întâlnim acolo zone rurale definitorii pentru structura satelor românești la mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, elemente definitorii privind arhitectura rurală din zid.

Regăsim la Ilidia, bunăoară, case din zid ridicate la anul 1856, altele din anii 1872-1889, care se pot regăsi într-un manual de istoria artei și a arhitecturii din România. Ele reflectă admirabil contactele cu zona urbană Oravița la mijlocul secolului al XIX-lea, influența arhitecturii urbane și a constructorilor italieni care au lucrat la calea ferată Anina-Oravița în perioada 1845-1865. Elementele de arhitectură de la operele de artă realizate de italieni și austrieci la podurile și viaductele căii ferate au fost preluate și în lumea rurală românească de la Ilidia, Ciclova Română, Sasca și alte sate românești de acolo.

Tipologia locuinței rurale din Banat din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea reflectă, pe de o parte, resursele avute la îndemână (piatră, lemn, var, țiglă etc.) și, în egală măsură, reflectă receptarea influențelor tehnice, arhitectonice venite dinspre mediul urban în lumea rurală.

Sat Eftimie Murgu – Moara „Îndărătnica dintre râuri” – sec. XX

Reprezentativă pentru tipologia casei rurale din Banat este locuința simplă, de veche tradiție, compusă din două încăperi,  fără prispă. Ea se întâlnea la începutul secolului al XIX-lea deopotrivă în spațiul nordic de câmpie, dar și în sudul Banatului. Era construită din lemn, cu acoperișul în două ape, de regulă, cu învelitoarea din șindrilă. Casa fără prispă din câmpia bănățeană avea pereți din pământ bătut, avea ziduri joase și masive. Ea a fost utilizată atât în mediul românesc, cât și de coloniștii aduși de administrația austriacă.

Martori ai arhitecturii arhaice din lemn în lumea rurală sud bănățeană s-au păstrat extrem de puțin. Locuințe arhaice cu două încăperi,  cu acoperiș în două ape se întâlnesc în Clisură, în Depresiunea Oravița, la Ciclova Română, la Ilova, în Depresiunea Caransebeșului sau pe Valea Bistrei, la Băuțar. Acestea din urmă au fost înscrise și în Lista Monumentelor Istorice din România. Mai numeroase sunt exemplele de martori etnografici de case cu târnați (târnaț) sau cindă (tindă).

Etnografii și istoricii care au investigat istoria Banatului în secolele XVIII-XIX au căutat originea casei cu cindă din Banat în arhitectura rurală din Transilvania și au pus această influență pe seama migrărilor de populație dinspre Transilvania și Oltenia spre Banat. Elementul definitoriu al acestui tip de casă îl constituie târnațul sau tinda liberă, care s-a creat prin alungirea acoperișului peste un spațiu creat de-a lungul casei. Ele erau așezate pe un soclu din zid uscat pe care era așezată talpa casei. Pereții din lemn masiv erau ridicați peste talpa casei, de regulă, în cununi de bârne orizontale. Acoperișul era în două ape, iar învelitoarea se făcea din șindrilă sau draniță, deoarece țigla apare târziu, la începutul secolului al XX-lea, între materialele de construcții utilizate în lumea rurală. Sesizăm în domeniul etnografiei bănățene, în arhitectura caselor, influențe aduse dinspre Oltenia de grupurile de sate colonizate în sudul Banatului.

Foto: Sat Eftimie Murgu – Moara „Îndărătnica dintre râuri” - sec XX

Din volumul: Patrimoniul cultural al Banatului un patrimoniu european

Coordonator: Profesor PhD. Marian Mihăilă