Minoritarul român în luptă cu inevitabilul

May 29, 2016

La începutul lunii martie a.c., Guvernul Republican a adoptat Planul de acţiune pentru minorităţiile naţionale din cadrul Capitolului 23. Planul de acţiune a fost confirmat şi de experţii Consiliului Europei, respectiv de „ţările mame” ale căror minorităţi naţionale trăiesc în Serbia, printre care şi de România.

Conform Hotărârii Guvernului Republicii Serbia, Comisia (grup de lucru) pentru pregătirea Planului de acţiune pentru minorităţile naţionale a fost alcătuită din 27 de membri, reprezentanţi ai ministerelor şi secretariatelor provinciale, experţi ai instituţiilor care se ocupă de realizarea şi protecţia drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale, experţi ai Consiliului Europei, între ei şi nouă reprezentanţi ai consiliilor naţionale (român, maghiar, slovac, croat, bunevaţ, rrom, macedonean, bosniac şi valah). Au avut loc consultări şi cu reprezentanţii ambasadelor şi organelor internaţionale, scrie în săptămânalul Libertatea.

Consiliile naţionale au avut două întâlniri pregătitoare (chiar şi la nivel de departament) pentru a pregăti interesele comune, precum şi două întâlniri ale membrilor Comisiei din rândul consiliilor naţionale. S-a stabilit ca acele consilii care dispun de experţi în domenii să prezinte şi să apere interesele minoritare la lucrările Comisiei, respectiv să existe un ajutor reciproc, un sprijin comun, adică să ne prezentăm ca o echipă adevărată care ştie ce îşi doreşte.

Planul de acţiune pentru minorităţile naţionale din cadrul Capitolului 23 conţine 81 de pagini şi este alcătuit din 11 capitole. Fiecare capitol are la început temeiul juridic, apoi are stabilit scopul strategic, rezultatul stabilit, indicatorul influenţei şi izvorul de verificare.

Planul de acţiune, concret, prevede: activităţile, purtătorii activităţilor, termenele de realizare, sursele financiare, indicatorul rezultatelor şi statutul activităţilor realizate. Pe lângă delegaţia noastră, cei mai activi în activitatea Comisiei au fost reprezentanţii consililor maghiare şi croate, ceilalţi având o contribuţie mai mult sau mai puţin modestă. Bosniecii au părăsit lucrările Comisiei. Menţionăm în mod aparte şi contribuţia domnului Mihai Nilaşi, secretar provincial pentru Comunităţile Naţionale. Românilor le-au fost „încredinţate” chiar patru capitole ca să argumentăm propunerile consiliilor naţionale, din cele 11:

IV- Libertatea religioasă; VII - Reprezentarea politică; IX - Consiliile naţionale ale minorităţilor naţionale; X - Poziţia economică a minorităţilor naţionale.

Totodată, am considerat că aceste domenii sunt, într-un fel, cel mai specifice nouă, românilor. Am avut sprijinul deplin al Consiliului Român şi propunerile le-am introdus, în mare măsură, în Planul adoptat.

Sistemul de muncă în cadrul Comisiei a fost următorul: o comisie de experţi ai OSCE a pregătit un anteproiect (nu s-a plecat de la o hârtie „albă”), având la bază prescripţiile legale pozitive din Serbia, ca apoi, prin discuţii şi amendamente, să se ajungă la textul definitiv. Referitor la capitolul IV – Libertatea religioasă, la anetproiectul pregătit am depus două amendamente. Primul, în cadrul „activităţilor 4.2”, unde am insistat să figureze şi expresia „schimbarea legii”, respectiv în cadrul „purtătorilor activităţii” (tot 4.2.) am cerut să fie incluşi şi Adunarea, respectiv Guvernul Serbiei.

Argumentele noastre au fost că odată cu terminarea analizei situaţiei din ţările amintite (România, Croaţia, Slovenia, Ungaria), Direcţia pentru Colaborarea cu Bisericile şi Comunităţile Religioase nu poate adopta schimbări legale, care la rândul lor sunt în competenţele Adunării Republicane, respectiv ale Guvernului Republican. Statul nu trebuie să se amestece în prescripţiile canonice bisericeşti, precum nici bisericile nu se pot amesteca în prescripţiile legale ale statului. După discuţii „pro şi contra”, a fost acceptat doar ca „purtătorii activităţii” 4.2. să fie şi Adunarea şi Guvernul, menţionându-se că o tălmăcire a acestei activităţi presupune şi schimbarea legii. Am cerut să rămână comentariul referitor la faptul că insistăm ca şi Biserica Ortodoxă Română să devină biserică tradiţională, confrom legii.

Activitatea 4.3. din cadrul acestui capitol este promiţătoare, pe motivul că Guvernul Republicii Serbia va avea responsabilitatea de a stimula dialogul intensiv dintre Biserica Ortodoxă Sârbă şi Biserica Ortodoxă Română, respectând principiul separării statului şi bisericii.

mr. Daniel Petrovici, președintele Consiliului Național Român

Capitolul VII - Reprezentarea politică este un domeniu care de ani în şir este în centrul atenţiei nu doar a minorităţilor naţionale din Serbia, ci şi a unor ţări mamă. Schimbarea legilor electorale este o adevărată provocare pentru tânăra democraţie din Serbia.

Printre multe altele, argumentele noastre la acest capitol au fost că Serbia este o ţară cu multe specificuri ce ţin de minorităţile naţionale. Doar trei minorităţi naţionale: maghiarii, rromii şi bosnieci sunt reprezentaţi cu mai mult de 1% în numărul total al populaţiei Serbiei. În timp ce maghiarii şi bosnieci sunt concetraţi în regiuni relativ compacte, rromii sunt dispersaţi în întreaga ţară.

Nu trebuie lăsată la o parte nici latura economică. În timp ce maghiarii trăiesc în regiunea dezvoltată (partea de nord a Provinciei Autonome Voivodina), bosniecii sunt concentraţi în regiunea nedezvoltată din Sandžak. Celelalte 20 şi, de minorităţi naţionale participă cu mai puţin de 6% în numărul total al cetăţenilor Serbiei. Totuşi, peste 17% de cetăţeni ai Serbiei nu aparţin poporului majoritar. Astfel, se simte necesitatea acordării mandatelor garantate minorităţilor naţionale, indiferent dacă la bază stă modelul României, Croaţiei sau poate chiar un model autentic. Actualul sistem electoral favorizează doar minorităţile naţionale „mari” (maghiarii, bosniecii şi, eventual, rromii, respectiv albanezii care trăiesc compact pe teritoriul a trei autoguvernări locale), ceea ce alegerile din ultimii 10 ani au şi dovedit. Propunerile Comisiei Europene sunt îndreptate spre includerea în procesul electoral şi a minorităţilor numeric mai mici.

În cadrul acestui capitol sunt patru grupuri de activităţi (7.1. până la 7.4.), iar până în anul 2018 urmează să fie schimbate legile electorale, în urma cărora şi minorităţile numeric mai mici să fie reprezentante în legislativele sârbe la toate nivelurile de putere. La capitolul IX - Consiliile naţionale ale minorităţilor naţionale, au fost acceptate toate propunerile noastre, ba chiar mai mult. Marcel Drăgan a fost numit membru al grupului de lucru pentru pregătirea anteproiectului noii legi şi, totodată, al Legii privind protecţia drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale, prima lege minoritară din ţara noastră.

Şi această lege are nevoie de schimbări, poate chiar mai mult. Este necesară adoptarea unei noi legi, fiind depăşită. Meritul legii amintite constă în faptul că prin ea a fost stabilită definiţia minorităţii naţionale, au fost introduse consilile naţionale în sistemul juridic, s-au stabilit finanţarea şi Fondul Bugetar. O lege este „bună” atunci când se aplică şi când ea prevede dezvoltarea realaţiilor din societate în viitor. În general, marea majoritate a articolelor Legii privind protecţia drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale sunt mai mult declarative şi nu se prevede nicio protecţie a drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale, respectiv legea nu conţine articolele penale împotriva celor care o încalcă.

În urma analizei stării de fapt, în concordanţă cu Decizia Curţii Constituţionale, în noua lege a consiliilor naţionale ale minorităţilor naţionale vor fi precizate alegerile pentru consili şi depolitizarea lor, statutul şi atribuţiile consiliilor, statutul şi protecţia membrilor consiliului, finanţarea, avuţia, Fondul Bugetar şi tot ceea ce este necesar pentru funcţionaea şi exerciatarea funcţiei în cadrul autonomiei culturale a minorităţilor naţionale. Această lege va stabili unele atribuţii publice ale consiliilor naţionale şi urmează să fie adoptată până în anul 2017.

Ani în şir se vehiculează premisa, că vezi doamne, Voivodina este cea mai bogată regiune a Serbiei. Astfel, la Capitolul X – Poziţia economică a minorităţilor naţionale experţii care au pregătit anteproiectul au considerat că doar Serbia de Est şi comunele Preševo, Bujanovac şi Medveđa sunt regiuni slab dezvolatate.

Nu ne-a fost greu să argumentăm că şi Banatul de Sud şi cel Central sunt regiuni aproape subdezvolate. Am prezentat informaţiile de pe site-ul Guvernului Republican referitoare la dezvoltarea economică a autoguvernărilor locale, conform cărora în anul 2014 comunele Plandişte şi Covăciţa au fost printre cele mai nedezvoltate autoguvernări locale şi nu au atins nici 50 % din media republicii. Nu a fost acceptată propunerea noastră ca şi regiunea Banatului să fie amintită, dar un mare succes reprezintă faptul că autoguvernările locale din categoriile III şi IV vor avea prioritate în ceea ce priveşte atragerea investiţiilor (activitatea 10.3.). Totodată în cadrul activităţii 10.5., consiliile naţionale sunt parteneri în relaţiile cu ţara mamă în privinţa atragerii investiţiilor în autoguvernările locale unde ei trăiesc, pentru a se majora numărul de angajaţi şi, nu în ultimul rând, pentru a se menţine.

Această nu însemană că nu am avut intervenţii şi la alte capitole, drept ajutor pentru celelalte consilii naţionale. Contribuţiile noastre au fost îndreptate: La Capitolul II – Interzicerea discriminării, am propus şi a fost acceptat ca şi consilile naţionale să fie parteneri în procesul de educare şi realizare a unor activităţi.

La capitolul III – Domeniul culturii şi mediilor, am avut mai multe intervenţii la modul de finanţare a mediilor minoritare şi excluderea lor din procesul de privatizare, obligaţia din partea distribuitorilor prin cablu şi satelit să transmită şi programele minoritare, continuarea concursurilor menite mediilor şi culturi la toate nivelurile de putere.

La capitolul V – Uzul oficial al limbii, am cerut revenirea la serviciile de traducători, existente în aproape toate autoguvernările locale multietnice pe la mijlocul secolului trecut.

La capitolul VI – Învăţământ, am cerut şi am reuşit să fie create condiţii pentru cadrele deficitare, recunoaşterea mai rapidă a diplomelor, asigurarea manualelor, revenirea la exerciţiile terminologice (aprovizionarea cu manuale deja se realizează).

La capitolul VIII – Prezenţa corespunzătoare a minorităţilor naţionale în sectorul public şi întreprinderile publice, pentru unele posturi de muncă în organele de stat să fie obligatorie cunoaşterea limbii minoritare, în special în autoguvernările locale multietnice, unde limba minoritară este în uz oficial, precum şi în justiţie, procuratură şi poliţie.

Totodată, mulţumim şi noi, colegilor din alte consilii naţionale care au venit cu argumente corespunzătoare la capitolele pregătite de noi. Stabilirea versiunii definitive nu a fost deloc uşoară. Pe deoparte, din mulţimea de propuneri şi dorinţe minoritare, trebuia scoasă esenţa „ideii” şi formulată într-o singură propoziţie. Pe de altă parte, tot timpul a existat un „dualism” între „noi” şi „ei”, adică minorităţi şi ministere. Problema esenţială a constat în faptul că ministerele s-au ascuns după legile „proprii de resor” şi de multe ori nu au dorit să înţeleagă însemnătatea Planului de acţiune şi necesitatea de adoptării a Planului în procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană. Planul, la rândul lui, prevede schimbarea sau modificarea zecilor de legi şi confirmarea lor cu legile europene. Trebuie menţionat că am avut sprijinul domnului Backović, preşedintele Comisiei, care a acceptat aproape toate argumentele noastre.

Planul de acţiune pentru minorităile naţionale înseamnă chiar şi mai mult. El va sta şi la baza schimbării Consittuţiei Serbiei în domeniul drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale, respectiv protecţiei lor.

A fost depusă o muncă sistematică şi asiduă. Au fost acceptate toate propunerile bine argumentate, indiferent din partea cui au fost, dacă am considerat că vor fi benefice minorităţii române. Întrebarea cheie este: Suntem mulţumiţi? Răspunsul: 89 la sută. Spre exemplu, la Capitolul IV – Libertatea religioasă, nu a fost acceptată şi expresia „schimbare legii”. La Capitolul X – Poziţia economică a minorităţilor naţionale nu a fost introdusă regiunea Banatului Central şi de Sud, ci doar autoguvernările locale din categoriile III şi IV sau între a fi vorbitor de limbă minoritară şi apartenent al minorităţii respective, este o diferenţă etc. Pe de altă parte, trebuie să fim mulţumiţi că vom reveni la unele drepturi şi instituţii de care am dispus, precum serviciul de traducători, majorarea numărului aparteneţilor minorităţilor naionale în organele de stat, revenirea la învăţarea limbii mediului, a exerciţiilor terminologice etc. Oricum, minorităţiile naţionale din Serbia trebuie să fie mulţumite în mare măsură cu Planul adoptat. Dacă vrem să aderăm la Uniunea Europeană, Planul va fi implementat.

Nu este o provocare pentru Serbia schimbarea, ci implementarea legilor adoptate. Comisia Europeană care urmăreşte şi monitorizează aceste activităţi a constatat că de aplicarea legilor depinde viteza aderării a Serbiei la Uniunea Europeană.

Mulţumim şi pe această cale membrilor Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române pentru încrederea acordată.

Mai,2016

mr. Daniel Petrovici mr. Marcel Drăgan