Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Copiii – comoara spiritualității noastre
Jun 03, 2016
Azi începe Festivalul de Folclor Românesc al Copiilor din Voivodina în pitorescul sat din penumbra Carpaților – Coștei, în care au avut loc atâtea evenimente de seamă în viața culturală a românilor de pe aceste meleaguri.
La prima ediție a Festivalului Copiilor (2012) pe scena Căminului Cultural din Coștei s-au perindat aproximativ 900 de copii, care ne-au dovedit că sunt păstrători ai culturii, tradițiilor și tezaurului românesc, ai comorilor cântecului popular și că îi vor asigura perenitatea în spiritul tradiției bănățene, precum și perpetuarea în generațiile viitoare.
Participanții în concurs au fost urmăriți și apreciați de un juriu de specialitate: profesorul universitar dr. Niță Frățilă și Cătița Barbulov, coregraf. Prezentarea a fost încredințată crainicilor dr. Marius Savu și Mariana Stratulat, care a alcătut și scenariu, într-o ambianță scenografică creată de Ionică Adam.
Ediția din 2012 a Festivalului Copiilor s-a desfășurat sub auspiciile Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, Comunei Vârșeț și Consiliului Comunității Locale – Coștei. În numele Comitetului Local de Organizare, cu cuvinte de salut s-a adresat președintele Viorel Bălăgean, iar în programul inaugural al gazdelor au evoluat împreună: Ș.E. ”Coriloan Doban” și S.C.A. ”Mihai Eminescu”, cu soliști vocali, instrumentiști, orchestra, corul și formația de dansatori.
Oaspeții Festivalului au fost: S.C.A. ”Petofi Șandor” din Vârșeț, Ș.E. ”Moșa Pijade” din Gudurica și Ansamblul Folcloric de Copii și Tineret ”Timișul” al Casei de Cultură din Timișoara.
Marele Premiu a revenit S.C.A. ”Mihai Eminescu” și Școlii Elementare ”Coriolan Doban” din Coștei. Micii coșteieni, datorită talentului, ambiției, dragostei pentru folclor și a muncii asidue pe care o depun pe acest tărâm, au cucerit Marele Premiu și în anul următor, la Ovcea.
Ovcea a găzduit cea de-a doua ediție a Festivalului de Folclor Românesc al Copiilor din Voivodina. Copiii din mai multe localități bănățene au evoluat în fața unui public numeros și au dovedit că are cine să păstreze și să cultive folclorul românesc din Banat. Participanții, care s-au prezentat în cadrul a două programe: coruri și grupuri vocale, orchestre, fanfare, formații de dansuri, respectiv soliști vocali și instrumentiști, au fost evaluați de un jurui de specialitate în componența: prof. Univ. dr. Niță Frățilă și Cătița Barbulov, coregraf. Festivalul s-a defășurat sub auspiciile Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, Comunei Palilula (Belgrad), Consiliului Executiv al Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, Serbia, casei de Presă și Editură ”Libertatea” și a sponsorilor.
În numele gazdelor s-a adresat Dorel Cina, președintele Comitetului Local de Organizare, menționând că dorința ovcenilor de demult a devenit realitate și că ovcenii au pentru prima dată cinstea ca cea mai mare manifestare culturală a copiilor de la noi să se defășoare pe scena Căminului lor. Programul inaugural a fost organizat de S.C.A. ”Steaua”, iar prezentarea crainicelor Firuța Cina și Marina Baloș.
Festivalul s-a încheiat cu desemnarea laureaților, iar copiii și de data aceasta ne-au demonstrat că folclorul românesc va fi cultivat încă mult timp și că mereu vom avea copii și tineri pregătiți să promoveze folclorul și tradițiile noastre.
Ediția a III-a a Festivalului de Folcor al Copiilor din Voivodina s-a desfășurat în perioada 31 mai – 1 iunie 2014, la Ecica. Măreața manifestare muzical-folclorică, păstrată și transmisă din generație în generație de străbunii noștri a fost continuată la data amintită pe scena Căminului Cultural din centrul localității de un număr impozant de 700 de copii din 14 localități. Evenimentul, organizat de S.C.A: ”Ștefan Ștefu” din Ecica și Consiliul Executiv al Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina – Serbia, s-a defășurat sub auspiciile Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, Secretariatul Provincial pentru Cultură și Informare Publică, Secretariatul Provincial pentru Educație, Administrație și Comunități Naționale, Primăriei Municipiului Zrenianin, Casei de Presă și Editură ”Libertatea” și Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina.
Cuvinte de salut a transmis Roman Bugar, președintele Consiliului Executiv al Marelui Festival, apoi Daniel Petrovici, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române a transmis aprecieri de excepție la adresa gazdelor și a Festivalului, care a fost inaugurat de Ivan Bosnjak, primarul Zrenianinului. După cum se obișnuiește, gazdele au prezentat un program inaugural de excepție.
Oaspeții Festivalului au fost Raisa Aghir și Octavian Șerban de la ”Clubul Victorioșilor” din Târgoviște, formația folclorică ”Lala” din Ecica și Cvartetul de Coarde ”Panonia” alcătuit din Roman Bugar, Marin Bugar, Aleksandar Stankov și Roni Beraha.
Ediția a IV-a a Festivalului de Folcolor Românesc al Copiilor din Voivodina s-a desfășurat în zilele de 6 și 7 iunie 2014, la Uzdin. Timp de două zile pe scena Căminului Cultural ”Doina” din Uzdin copii din localitățile românești de la noi, au adus pe scenă adevărate nestemate ale bogatului nostru port popular. Înaint de începerea programului propriu-zis celor prezenți s-a adresat Roman Bugar, președintele Festivalului. Marius Rămianțu, directorul Casei de Cultură ”Doina” din Uzdin a salutat în numele gazdelor participanții și oaspeții prezenți.
Cu cuvinte de salut s-a adresat și Marcel Drăgan, secretar general al Consiliului, care a inaugurat ediție din 2014 a Festivalului de Folcor al Copiilor din Voivodina.
După minunatul program inaugural al gazdelor, copii din diferite localități de la noi s-au prezentat așa cum știu mai bine – prin muzică, cântec și dansuri. Ediția de la Uzdin s-a desfășurat sub auspiciile Ministerului Culturii din Serbia, ale Secretariatului Provincial pentru Cultură și Informare Publică, Secretariatul Provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minoritățile Naționale, Secretariatul pentru Sport și Tineret, ale Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, cu sprijinul Departamentului Politic pentru Românii de Pretutindeni, a Institului de Cultură al Românilor din Voivodina, Adunrăii Comunei Covăcița, precum și a comunității locale Uzdin. Sponsori media: C.P.E. ”Libertatea” din Panciova, Radioteleviziunea Voivodina și Televiziunea Covăcița.
Marele Premiu și de data aceasta a revenit micilor coșteieni! Datorită acestor copii minunați, Festivalul va fi organizat din cinci în cinci ani la Coștei. Cum va fi la ediția de anul acesta, rămâne de văzut! Coșteinii, de la mic la mare, sunt pregătiți și vă așteptă cu brațele deschise.
Încheiem această scurtă retrospectivă cu următorul mesaj: Copilăria este o lume minunată, magică. Este momentul în care trăim totul la maximă intensitate. Nu pierdeți copilul din voi!
Mariana Stratulat
Articole similare selectate pentru tine
Un episod premergător apariției ziarului ”Nădejdea” din Vârșeț
Un Comitet de iniţiativă ad−hoc constituit, a lansat la Coştei, la 27 martie 1927, un apel către românii din Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, ce avea trei subtitluri extrem de sugestive: »Pentru organizarea tuturor românilor«, »Care este politica reală a românilor?« şi »Necesitatea apariţiei unui ziar românesc«. Documentul este în ahiva episcopiei Caransebeş şi nu este inventariat.
Trupa de Teatru ”Neica” din Coștei la Pygmalion în Viena
Membrii Trupei de Teatru ”Neica” ce funcționează în cadrul S.C.A. ”Mihai Eminescu” din Coștei, au contribuit în seara zilei de 24 octombrie 2015 la înfăputirea istoriei, prezentându-se ca prima trupă românească de amatori de la noi, în Sala de spectacole a Teatrului ”Pygmalion” din Viena.