Stenka Razin, un veritabil Robin Hood slav (2)

Jun 15, 2016

Pătimaşi, vicioşi, cruzi, imprevizibili, trăind la intensitate maximă fiecare clipă a vieţii, cazacii de pe Don şi de pe Volga nu se înscriu defel în tiparele care îi definesc pe eroi. Şi totuşi…

Spiritul sau neînfrânt nu putea, însă, să lase lucrurile la voia suveranului de la Moscova. Abil diplomat, Razin se fereşte să îl numească pe ţar drept duşman al sau, ba mai mult, el îşi asumă prerogativele de salvator al întregii Rusii şi al ţarului din faţa boierilor şi a preoţilor fără scrupule. Ţăranii sunt încântaţi, iar oamenii simpli îi rostesc numele în fiecare cătun. Mitul salvatorului cunoştea deja o întruchipare… Stenka Razin.

Cu un gest care avea să câştige pe deplin inima oamenilor săi, cazacul o aruncă peste bordul propriei corăbii pe cea de care se îndrăgostise nebuneşte, o prinţesă persană capturată în Astrahan. În fond, în ochii cazacilor conservatori, o astfel de legătură nu putea fi acceptată cu nici un chip, consemnează descopera.ro.

Cu durerea ascunsă a pierderii celei iubite, Stenka îl acuză, în sinea sa, pe ţar de cele întâmplate şi porneşte, în primăvara anului 1669, ultima să campanie, cea împotriva Rusiei. În ciuda proscrişilor şi a renegaților care îl însoţeau, cazacul era încă văzut că un eliberator. La asediul Taritinului (Volgogradul de azi), Razin nu apuca să tragă nici un foc de armă. Mujicii din cetate făcuseră totul în locul lui. În locul unui asediu de durată, cazacii de pe Don intrau învingători într-o cetate care aparţinea de drept Rusiei. Guvernatorul şi oamenii săi fuseseră deja înecaţi în râul din apropiere de către orăşenii dornici de schimbare. Cazacii, la rândul lor, îi masacrau pe toţi boierii rămaşi în viaţă şi pe soldaţii care refuzaseră să li se alăture.

Alertaţi de cele întâmplate la Taritin, ruşii care ocupaseră din nou Astrahanul se pregătesc de asediu.

Localnicii îi ajută pe rebeli să escaladeze zidurile în timpul nopţii şi puternica cetate este numită Republica Cazacilor. Cerhasskul, Samara şi Saratov, cetăţi impunătoare ale Rusiei au aceeaşi soartă. Lumea se întorcea împotriva nobilimii şi, fără să îşi dea seama, împotriva ţarului din ce în ce mai îngrozit în spatele zidurilor Moscovei.

Avea, însă, să vină asediul de la Simbirsk. Ceea ce se aştepta a fi o nouă victorie facilă a cazacilor, s-a dovedit sfârşitul aventurii acestora. Era pentru prima dată cât rebelii conduşi de Stepan Razin înfruntau o parte importantă a streliţilor, armata regulată a ţarului, călită în numeroasele conflicte europene. După două confruntări sângeroase Stenka încearcă o diversiune care îi va fi fatală. Divizandu-şi trupele în încercarea de a încercui oraşul, cazacul devine o pradă uşoară pentru streliţii. Rănit de două ori în cursul contraatacului rusesc, acesta fuge de la locul bătăliei, lăsându-şi oameni pradă răzbunării ţarului. Cei mai mulţi dintre ei aveau să sfârşească traşi în ţeapă sau ţintuiţi de porţile şi zidurile cetăţii. Totul se sfârşise.

Józef Brandt, Cazacul pe cal

Deşi armata sa fusese decimată, Stenka mai spera la o nouă confruntare. Din nefericire pentru el, ţarul mai avea încă o armă secretă, Biserica. La cererea lui Alexei Mihailovici Romanov, patriarhul Iosif al II-lea îl anatemizează pe cazac, fapt ce însemna o veritabilă condamnare la moarte. Părăsit de prieteni şi de atamanii care până atunci îi juraseră credinţă, Razin se vede nevoit să bată la porţile cetăţilor şi forturilor pe care el însuşi le încredinţase spre păstrare apropiaţilor săi. Uşile, însă, nu se mai deschid. Devenit peste noapte un simplu fugar, Stenka este capturat de foştii săi aliaţi, care se temeau de pierderea privilegiilor, şi este predat ţarului în 1671 împreună cu fratele sau, Frol Razin.

Ambii sunt torturaţi crunt şi supuşi interogatoriilor în care li se cerea să recunoască public faptul că luptaseră împotriva propriului popor. La 6 iulie 1671, într-un moment care avea să intre în legendă şi în baladele cazacilor de pretutindeni, Stepan Razin găseşte forţă de a se adresa, de pe eşafod, mulţimii care se adunase pentru a-i vedea execuţia. Cu ultimele puteri, cazacul găseşte forţă de a-i blama pe boieri şi pe ţar însuşi, ca protector al lor. Ultimele sale cuvinte, „Nu există ţări buni pe lumea asta”, aveau să fie murmurate sute de ani după moartea cazacului.

Umilit pentru ultima oară, ţarul Alexei Romanov ordona o moarte exemplară pentru cel care stăpânise sufletele ruşilor în ultimii cinci ani. Într-un supliciu care a durat câteva ore, Stepan Razin avea să fie ars cu fierul roşu, dezmembrat şi, într-un final decapitat. Rămăşiţele sale au fost arse iar cenuşa împrăştiată la porţile Moscovei. Frol Razin avea să fie decapitat cinci ani mai târziu. Şi totuşi, ţarul pierduse din nou. Stenka era un martir iar numele său intra, de pe eşafodul călăului, în eternitate.

Foto: Cazacii - Erner Wilhelm Gustav Schuch