Fenomene paranormale în Peştera Tăușoarelor

Aug 19, 2016

Descoperită în 1955 de către învăţătorul Leon Barte din Parva, Peştera Tăușoarelor suscintă şi acum interesul nu doar al speologilor, ci şi al cercetătorilor din mai proaspătul domeniu al ocultismului şi evenimentelor paranormale. Şi asta pentru că în zonă, de-a lungul timpului s-au petrecut evenimente care nu au putut fi explicate prin logica omenească.

Situată în sud vestul Munţilor Rodnei, pe versantul stâng al Văii Izvorul Tăușoarelor, la o altitudine de aproape 1000 m, Peştera Tăușoarelor fascinează nu doar turistul care reuşeşte să obţină aprobare pentru vizitare, dar chiar şi pe speologi, oameni care au văzut multe asemenea drumuri subterane care brăzdează munţii. O multitudine de galerii şi patru râuri subterane care apar de mai multe ori şi se pierd sub stânci, vin să înfrumuseţeze locul, dându-i un aer misterios.

Prima descoperire ciudată a fost făcută în anul 1967 de Marin Teodoru, un învăţător pensionar pasionat de speologie. Acesta a remarcat trei nişe în caverna denumită Sala Ursului, cu diametrul de circa 15 cm, dispuse sub forma unui triunghi cu baza în sus şi având o distanţă de aproape un metru şi jumătate între vârfuri. Dacă primele două firide aveau o adâncime de circa 30 – 35 cm, terminându-se brusc, cea de a treia, vârful, părea mult mai lungă. “Tata povestea că a luat bastonul de care se folosea şi l-a băgat pe nişă, dar nu i-a dat de capăt. A fost convins că dincolo de acel perete se mai găseşte ceva”. Cu toate acestea, domnul Teodoru nu a spus nimic despre descoperirea celor trei nişe pe care, mai mult, le-a astupat cu pietre şi călcare din peşteră. “Se temea să nu le vadă şi alţii şi să sape acolo, să distrugă peştera. Pentru că el era convins că în partea cealaltă se ajungea printr-o galerie pe care a căutat-o câţiva ani buni”.

În cele din urmă a găsit o mică galerie subterană de trecere. Ce a văzut domnul Teodoru în peşteră, nu se ştie. Nu a vrut să le povestească nici măcar copiilor săi. “Ne-a spus doar că peşterile din munţi ascund adevărata civilizaţie. Părea de-a dreptul fascinat de ceea ce văzuse acolo. La un moment dat nu a mai rezistat şi a scris o carte pe care a publicat-o încă prin 1978. Doar că era scrisă sub forma unor povestiri fantastice. Spunea că nu vrea să afle comuniştii ce e acolo, că ar distruge totul. A lăsat în urma lui un manuscris pe care trebuia să îl publicăm noi peste mai mulţi ani, când românii ar fi fost în stare să înţeleagă unele lucruri”. Dar manuscrisul a pierit într-un incendiu care a distrus casa la câteva săptămâni după decesul domnului Teodoru, fără ca cineva să fii aflat secretul peşterii. Ceea ce i-a uimit pe primii speologi a fost descoperirea unor schelete de urşi din două specii: ursus arctos şi ursus spealeus. Cele două specii se pare că au convieţuit împreună în acele galerii subterane, lucru care contravine tuturor cunoştinţelor despre aceste două specii. În plus, oasele erau dispuse într-un mod ciudat, circular, partea de nord spre nord vest şi sud fiind ocupată de ursus arctos şi cea de nord spre nord est şi sud, de ursus spealeus. Cum este puţin probabil că urşii să fii murit întâmplător în acele poziţii, se presupune că ei au fost aşezaţi de cineva într-un anumit scop. Arheologii spun că poate fi vorba despre un cult al omului primitiv închinat ursului. Dar chiar şi această ipoteză pare şubredă în faţa existenţei celor două specii alternativ aşezate. Aproape imediat după descoperirea ei peştera a fost închisă circuitului public, vizitarea acesteia putându-se face doar cu acceptul unui custode care îndruma turiştii sau alţi doritori să viziteze locul. Unii spun că în felul acesta s-a încercat ascunderea anumitor galerii şi săli care nu trebuiau văzute de public şi nici făcute cunoscute, că vizitatorii trebuiau îndepărtaţi de anumite locuri din peşteră, sub aspectul îndrumării.

O altă descoperire bizară o constituie “bilele de Tăușoare”, despre care nimeni nu poate afirma cu exactitate cum s-au format. Bilele se găsesc încastrate în peretele calcaros şi în podeaua părţii din peştera căreia i-au împrumutat numele, Sala Bilelor. Unii dintre cei care au vizitat locul afirmă că uneori, dacă asculţi atent, poţi auzi murmure ce par a veni din interiorul bilelor.

L.T., speolog, afirmă: “Prima dată când am auzit murmurele eram cu alţi doi colegi. Am crezut că vorbesc ei, iar ei au crezut că vorbesc eu. Apoi am crezut că dincolo de perete mai e cineva şi că se aude ecoul. Numai că, lipindu-mi urechea de mai multe bile, am constatat că murmurele sunt diferite, nu aparţin aceloraşi persoane. Ca şi cum fiecare din acea bilă ar fi un tranzistor şi ar transmite posturi diferite de radio. Niciodată nu am putut descifra ceva clar în acele murmure, dar sigur erau omeneşti, pentru că se auzeau şi bărbaţi şi femei şi chiar voci de copii. Numai că nu întotdeauna se aud acele zgomote. În 21 de vizite pe care le-am făcut acolo, de-a lungul anilor, uneori de mai multe ori pe an, le-am auzit doar de cinci sau şase ori”. Domnul G. S. din Timişoara a fost martorul unui eveniment pe care nici acum nu şi-l poate explica. Într-o seară de august a anului 1987, domnia sa s-a strecurat, efectiv în Sala Bilelor. Auzise despre murmurele de acolo şi era convins că numai noaptea pot fi auzite. Era pregătit şi cu un mini-casetofon Sharp ca să înregistreze orice zgomot. “M-am înfăşurat într-o pătură şi am aşteptat pe întuneric. Şi la un moment dat le-am auzit. Am dat drumul la casetofon”. Murmurele se înmulţeau şi creşteau în intensitate, acoperind toată sala. Îndrăzneţul a fost cuprins de panică şi... a leşinat. Când s-a trezit era dimineaţă şi se găsea în faţa peşterii.

“Dar ciudăţenia vine de acolo că nu eram la peştera mea ci la cea a Ialomiţei, din Bucegi. Când m-a văzut călugărul care avea o chilie în gură peşterii, a fost uimit. Nu înţelegea ce e cu mine înfăşurat în pătură şi lungit în faţa peşterii. Am încercat să-i explic şi a început să râdă. Dar nu râdea că nu m-ar fi crezut, ci pentru că lui i se părea ceva normal. Atunci mi-a povestit părintele Teofil – aşa îl chema, Dumnezeu să-l ierte – despre vocile din peşteri şi despre faptul că eu, în înfumurarea mea am ispitit forţe mai presus de înţelegerea oamenilor”. De casetofon nu a mai dat, chiar dacă s-a întors în ziua următoare la Tăușoare. Poate că l-a luat un turist, bucuros că peştera i l-a dat cadou. Sau poate că s-a pierdut pe drumul dintre Rodna şi Bucegi. Domnul G.S. este convins că acele bile sunt, în fapt, un dispozitiv de teleportare. “Altfel nu pot să-mi explic cum am ajuns într-o clipită la o distanţă atât de mare. Timpul o să-mi dea dreptate”. Cu toate acestea, chiar dacă de atunci a mai încercat de câteva ori experimentul, nu a mai auzit nici murmurele din sală şi nici nu s-a mai trezit cine ştie pe unde.

https://www.youtube.com/watch?v=BwhmroNpiKs

Datorită valorii sale inestimabile, peştera nu va fi niciodată deschisă turiştilor, însă a fost inclusă într-un studiu unic care ar putea duce la rescrierea hărţii geologice a lumii. “Avem lucruri unice pe glob: avem bilele Tăuşoarelor, care sunt mai rare decât operele lui Brâncuşi. Avem mirabilit (sulfat de sodiu natural) care nu poate fi văzut în altă parte şi bogăţii unice din punct de vedere ştiinţific, dar care trebuie protejate. La ora actuală, Peştera Tăuşoarelor face parte dintr- un proiect unic amplu, în cadrul căruia şapte peşteri din Europa beneficiază de un program de monitorizare ştiinţifică deosebită. La final, credem că vom rescrie harta geologică a lumii”, a declarat custodele peşterii, Crin Theodorescu.

În peşteră s-au făcut şi numeroase studii şi măsurători geologice, geomorfice, de climă şi hidrografie, fiind descoperite specii noi de lilieci şi minunăţii ascunse, unele unice în lume.

Multe sunt peşterile pe care speologii – şi nu numai ei - încearcă să le scoată din circuitul turistic. Ei afirmă că pentru a proteja acele comori inestimabile. Şi sunt de acord că mulţi turişti nu au respect pentru acele tezaure naturale fantastice ascunse în adâncurile peşterilor. Cu toate acestea, uneori protecţia depăşeşte o anumită limită şi ajunge până la a ascunde unele descoperiri care ar trebui cunoscute de toată lumea. Pentru că nu o dată, acolo, în subteran, se găseşte istoria trecută şi viitoare şi rădăcinile noastre spirituale.

Surse: libertatea.ro; secretelefemeilor.ro; esoterism.ro;