Tenisul de masă la Coștei

Sep 01, 2016

sport1.jpg

Nu ştiu exact când s-a jucat la Coştei primul meci de tenis de masă. Îmi amintesc însă de sala veche a Cooperativei agricole, plină de fum, de pe la sfârşitul anilor `60. Peste 50 de persoane se înghesuiau să urmărească un joc nou, cu paleta şi mingea de celuloid, la o masă verde.


Un jucător ţinea paleta în mâna dreaptă, celălalt în cea stângă. Doi băieţi oacheşi "sorbeau cu ochii" fiecare mişcare. Un singur gând le trecea prin cap: "Noi vom fi mai buni".

Anii au trecut încetul cu încetul. Tot mai mulţi coşteienţi au îndrăgit acest sport dinamic. Totuşi, cei doi oacheşi de la începutul acestei poveşti, dintre care unul ţinea paleta în mâna dreaptă iar celălalt în mâna stângă, s-au dovedit a fi cei mai dibaci. Au cucerit primul trofeu al "Cupei Libertăţii" în concurenţa pionierilor, după ce au învins în meciul final echipa "Unirea" din Uzdin, cu opt ani mai târziu campioană a Iugoslaviei cu scorul categoric de 5:1. După un an cei doi cuceresc primele medalii la întrecerile provinciale, însă pentru uzdineni. S-a întâmplat aceasta în îndepărtatul an 1977.

S-a construit la Coştei un nou edificiu şcolar cu o sală splendidă de educaţie fizică, iar "Căraşul" debutează în competiţiile oficiale abia la începutul anilor 80. După trei ani victorioşi, coşteienţii ajung în divizia voivodineană. În acele vremuri, dintre echipele din comuna Vârşeţ, doar voleibalistele se întreceau într-o divizie mai superioară.

Cu regularitate se obţin succese la toate competiţiile la care se participă, se lucrează cu cei tineri, condiţiile sunt ideale şi bani destui. Sala arhiplină răsuna, indiferent dacă s-a găzduit "Frăţia" din Voivodinţ sau "Banat" din Zrenianin. Cu autobusul şi încă 5 sau 10 autovehicole se mergea la finala "Cupei Libertăţii".

"Căraşul" este prima echipă de la Codru care îşi înscrie numele pe lista echipelor campioane. În plus în finala ţinută la Coştei, Marinică Ţârnilă a devenit campion, iar la dublu a triumfat cuplul coşteian Marcel Drăgan şi Ionel  Ursu.

Schimbul de generaţii nu a fost reuşit şi tenisul de masă îşi încetează activitatea. O nouă încercare apare la începutul anilor 90, dar nu de lungă durată.

Sunt puţine localităţi care dispun de condiţii similare Coşteiului. Şi ce păcat că în cel mai fruntaş sat de la codru nu mai există nici o activitate sportivă. Există în schimb mulţi băieţi oacheşi, dar nu are cine să-i înveţe.

Foto: Jucătorii echipei de tenis de masă "Căraşul" din Coştei, dublă campioană a "Cupei Libertăţii", în 1985, ediţia a XXXVII-a, la Coştei şi în 1986, la Ovcea

Marcel Drăgan

 

Articole similare selectate pentru tine

Un episod premergător apariției ziarului ”Nădejdea” din Vârșeț

Un Comitet de iniţiativă ad−hoc constituit, a lansat la Coştei, la 27 martie 1927, un apel către românii din Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, ce avea trei subtitluri extrem de sugestive: »Pentru organizarea tuturor românilor«, »Care este politica reală a românilor?« şi »Necesitatea apariţiei unui ziar românesc«. Documentul este în ahiva episcopiei Caransebeş şi nu este inventariat.

Trupa de Teatru Neica, 1980

Trupa de teatru ”Neica” din Coștei, la finea spectacolului ”Eminescu și Veronica”, 1980

Trupa de Teatru ”Neica” din Coștei la Pygmalion în Viena

Membrii Trupei de Teatru ”Neica” ce funcționează în cadrul S.C.A. ”Mihai Eminescu” din Coștei, au contribuit în seara zilei de 24 octombrie 2015 la înfăputirea istoriei, prezentându-se ca prima trupă românească de amatori de la noi, în Sala de spectacole a Teatrului ”Pygmalion” din Viena.