Gara din Vârșeț a primit încă un tren

Sep 03, 2016

voz.jpg

Primind și al treilea tren, ceferiștii vârșețeni încearcă să iese în întâmpinare afaceriștilor și mai ales studenților și elevilor care călătoresc spre Belgrad, anunțând un nou orar.


Trenul pleacă din Vârșeț la ora 7,58, la Belgrad ajungând la ora 9.45. Această linie este în primul rând pentru afaceriști, denumită și ”linia comercială”. În primul an trenul se va opri în fiecare stație în drum spre capitală, iar când linia devine viabilă, nu se va mai opri nicăieri, permițând oamenilor de afaceri să ajungă rapid la Belgrad, scrie evrsac.rs.

Se caută cea mai bună soluție pentru studenții și elevii care călătoresc și desigur vor avea mai multe posibilități de transport feroviar. De evidențiat că la ora actuală trenul este mai rapid decât mașina, de la Vârșeț până la Panciova merge cu viteza de 100 kilometri pe oră, iar de la Panciova la Belgrad merge cu viteza de 120 kilometri pe oră.

Actualmente, trenurile care pleacă din Vârșeț merg doar până la Stația ”Dunav”, ea găsindu-se la intrarea în Belgrad, în apropierea podului spre Panciova. După demersurile și analizele  făcute, există speranța că autoritățile competente vor permite ca trenurile din Vârșeț să se poată deplasa și la nou-deschisa stație ”Prokop” în centrul Belgradului, aceasta permițând călătorilor să folosească și stațiile ”Vukov spomenik” și ”Karađorđev Park”, cele mai frecventate stații, ceea ce ar crește numărul de pasageri și bineînțeles și venitul cu cel puțin 20 la sută.

 

Articole similare selectate pentru tine

Pentru studenți burse duble și transport gratuit cu trenul

Guvernul României a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care fondul pentru bursele studenţilor creşte de la 83 la 201 lei/student bugetat/lună, iar studenţii vor beneficia de transport gratuit pentru călătoriile cu mijloacele de transport feroviar, pentru toate categoriile de trenuri.