Fecioara Maria, născută din părinţi sterpi

Sep 15, 2016

„De ce Fecioara s-a născut dintr-o femeie stearpă, se întreabă, în cuvântul său, Sfântul Ioan Damaschin? Fiindcă trebuia ca singurul lucru nou sub soare, începătura minunilor, să fie preîntâmpinat de minuni şi încet-încet, din cele mai smerite să se nască cele mai mari.

Dar ar mai fi un lucru. Prin naşterea Mariei, firea s-a biruit prin har şi a rămas supusă, necutezând să o ia înainte. Pentru că, de vreme ce Fecioara urma să se nască din Ana, firea n-a îndrăznit să mai ia înainte vlăstarul harului, ci a aşteptat neroditoare, până când harul a înflorit rodul.“, consemnează Augustin Păunoiu în crestinortodox.ro.

Ioachim, tatăl Sfintei Fecioare, provenea din casa lui David, şi Ana, din cea a lui Aaron, aşadar erau de spiţă împărătească şi din neam preoţesc. Cu toate acestea, lipsa copiilor îi supunea ocărilor venite din partea oamenilor, pentru că, în societatea iudaică, familiile sterpe erau socotite a nu avea binecuvântarea dumnezeiască. După rugăciuni îndelungi, celor doi drepţi li s-a dăruit o pruncă, care, după cuvântul îngerului adresat Anei, „va fi vestitoarea bucuriei, prin ea făcându-se mântuirea lumii întregi. De ce păreau iudeii Ioachim şi Ana a fi vrednici de reproş potrivit Legii? Fiindcă nu era dată încă nădejdea nemuririi, spune Sfântul Nicolae Cabasila, adică Hristos, Mesia, nu venise. Poporul ales aştepta cu nerăbdare naşterea celui proorocit şi orice familie care nu avea încă copii întârzia ivirea Izbăvitorului. Odată cu naşterea Mariei, care, prin zămislirea ei întru feciorie, a dăruit lumii Veşnicia, obligaţia de a aduce pe lume copii şi oprobiul adus celor care nu procreau s-au ridicat.

În lucrarea „Maica Domnului în teologia secolului al XX-lea şi în spiritualitatea isihastă a secolului al XIV-lea“, părintele Ioan Ică Jr. trece în revistă predicile rostite la marile praznice închinate Sfintei Maria de trei dintre marii teologi ai Bisericii Răsăritene: Sfinţii Grigorie Palama, Nicolae Cabasila şi Teofan al Niceii. Analizând panegiricul închinat Maicii Domnului la sărbătoarea naşterii ei, Nicolae Cabasila elogiază părinţii Fecioarei, Ioachim şi Ana. Pe aceştia îi numeşte „fericita pereche“ şi îi înalţă mai presus de toţi drepţii Vechiului Testament, Noe, Moise, Iosua sau Avraam, fiindcă au devenit colaboratori ai lui Dumnezeu în realizarea tainei unirii cerului cu pământul.

Superioritatea lor vine din rodul pe care această familie l-a dăruit lui Dumnezeu şi omenirii întregi. Fecioara Maria nu este doar rodirea naturii biologice epuizate în cazul celor doi, ci pârga suprafirească a rugăciunii şi a dreptăţii lor. Aducând-o pe lume pe cea care va fi sălaşul fizic, trupesc al Fiului lui Dumnezeu, Hristos, Dătătorul Legii, ei fac dovada păzirii dreptăţii şi a virtuţii extraordinare, superioare simplei păziri a rânduielii vechi. Părinţii Fecioarei sunt mai mari decât Moise, pentru că, dacă ultimul a primit prin post şi rugăciune Legea care avea să înceteze, ei au primit-o pe cea din al cărui sânge S-a plămădit Cel ce avea să fie Noul Legământ veşnic al lui Dumnezeu cu oamenii. Prunca Maria este atât opera rugăciunii sfinte şi curate a părinţilor ei, cât şi darul lui Dumnezeu către aceştia şi către lumea întreagă.

Fecioara este primul om care prin viaţa ei a arătat ce este de fapt natura umană veritabilă. Cum? Ştim că ceea ce ne face şi ne arată oameni este iubirea de Dumnezeu şi viaţa în conformitate cu raţiunea. Viaţa Sfintei Maria a fost una de dăruire totală Împăratului ceresc. Deşi născută cu păcatul strămoşeşc, Maica Domnului stă, de la începutul vieţii şi până la finalul ei, împotriva răului şi a păcatului, păstrându-se curată şi redând lui Dumnezeu firea umană în frumuseţea ei neîntinată cu păcate personale. Numai aşa a putut Logosul divin să ia trup în pântecele ei.

Opera Întrupării Cuvântului este nu doar lucrarea Sfintei Treimi, ci şi rodul voinţei şi credinţei Mariei. Superioritatea Mariei în plan uman este reclamată de faptul că Fiul lui Dumnezeu nu-Şi putea alege drept mamă decât pe cel mai bun dintre toţi oamenii, cel în care să se vadă scopul pentru care a creat Dumnezeu natura umană, anume ca să existe un om capabil să slujească gândului dumnezeiesc, acela de a face posibilă Întruparea.

Pentru ca Dumnezeu să poată mântui omenirea era nevoie de o persoană în care dreptatea şi curăţia să fie prezente la un nivel care să permită Întruparea. Dumnezeu, ca şi îngerul, nu vine unde este răutate, unde este păcat sau necredinţă. Pe toate Fecioara le-a adunat în sine, făcându-se pentru noi ispăşire şi sfinţire şi curăţie. Copila Maria este jertfa de curăţire a umanităţii înainte ca marea jertfă a lui Hristos pe Cruce să ne împace desăvârşit cu Tatăl.

De aceea, se cuvine să-i aducem Mamei lui Dumnezeu ca dar de naşterea ei lucrarea virtuţilor. Să nu fim sterpi la suflet şi neroditori la inimă, ci să imităm fapta celeia ce s-a născut, care a primit în sine pe Hristos, Cuvântul.