Săptămânal, două zboruri pe ruta Timișoara-Constanța

Sep 17, 2016

litoral-plaja-din-Mamaia-650x435.jpg

Din primăvara anului 2017, bănățenii vor fi mai aproape de litoralul românesc. Cu avionul de la Timișoara la Constanța în două ore.


Este un pas important în dezvoltarea turismului intern, dar și al turismului în Timiș. Mă bucur să anunțăm, în sfârșit, că Timișul și timișenii sunt cu multe ore mai aproape de litoralul românesc. (…) Ne bucurăm, de asemenea, că Timișul devine astfel o destinație turistică directă pentru românii din sud-estul țării și nu numai”, a declarat Călin Dobra, președintele Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș, membru al Federației F.A.P.T, relatează tion.ro.

Asociaţia Litoral – Delta Dunării (A.L.D.D.) şi Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” Constanţa au demarat începând din 2014 un proiect de atragere de zboruri către litoralul românesc, pentru a creşte numărul de turişti şi durata medie a sezonului turistic în această destinaţie. În ultimii 20 de ani, pe Aeroportul Constanţa, care deserveşte litoralul românesc, nu au mai aterizat curse interne.

Am atins azi unul dintre marile obiective pe care Federația F.A.P.T şi le-a propus în activitatea sa de dezvoltare şi promovare a destinaţiilor turistice româneşti, şi anume: conectarea destinaţiilor româneşti între ele. (…) Am atras alături de noi şi asociaţiile de promovare şi dezvoltare a turismului Timiș, Oradea-Băile Felix şi Bucovina împreună cu Consiliile Judeţene şi aeroporturile pe care le reprezintă, dar şi Asociaţia Aeroporturilor din România. Obiectivul pe care ni l-am asumat la Federaţia F.A.P.T. este atins azi, când anunţăm că vom reuşi să conectăm destinaţiile româneşti între ele, pentru a creşte circulaţia turistică între litoral, Delta Dunării, Banat, Crișana și Moldova. Pentru litoral este cea mai bună veste din ultimii 20 ani, iar pentru turismul românesc şi România înregistrăm astăzi un succes major”, a declarat Corina Martin, preşedinte F.A.P.T. şi Asociația Litoral-Delta Dunării.

 

Articole similare selectate pentru tine

Zilele Voivodinei la Timişoara

Printr-un management turistic foarte eficient sârbii şi-au dat seama că în zona Banatului românesc există o sursă inepuizabilă de viitori clienţi pentru frumoasele staţiuni din Serbia.

Voivodina, un uriaș potențial turistic

La sediul central din piața Operei al Camerei de Comerț Industrie și agricultură Timiș a avut loc o întâlnire de suflet cu vecinii și cei mai noi parteneri, Camera de Comerț a Voivodinei. Evenimentul a fost prilejuit de Zilele Voivodinei la Timișoara 2017.

Un băiat, vorbind la telefon, în Piaţa Libertăţii din Timişoara

Este vorba despre o lucrare, care a atras atenţia timişorenilor, şi nu numai, care au avut drum prin Piaţa Libertăţii. Astfel, băiatul stilizat, care vorbeşte la telefon, şi-a făcut rapid „apariţia” si pe Facebook, unde a dat prilej, bineînţeles, la comentarii.