Voivodina, un uriaș potențial turistic

May 19, 2017

turism-voivodina-800.jpg

La sediul central din piața Operei al Camerei de Comerț Industrie și agricultură Timiș a avut loc o întâlnire de suflet cu vecinii și cei mai noi parteneri, Camera de Comerț a Voivodinei. Evenimentul a fost prilejuit de Zilele Voivodinei la Timișoara 2017.

Scopul principal al evenimentului a fost o și mai bună colaborare între toate autoritățile din provincia vecină din Serbia și agenții economici ce se ocupă cu turismul de la noi din județ. Provincia geamănă cu Banatul de dincolo de frontieră are un uriaș potențial de atragere a vizitatorilor de orice fel. Practic în afară de turismul marin se poate face orice fel de activități de agrement la doar puțini kilometri dincolo de frontiera vestică. Există stațiuni cu ape termale care asigură cure medicale, aqua parcuri foarte bine dotate ce atrag tinerii, turism rural în zone izolate de marile aglomerări urbane. De asemenea se pot face vizite gastronomice, se pot face drumeții pe bicicletă sau acvatice pe numeroasele râuri, lacuri sau pe fluviul Dunărea ce marginește regiunea. Bogăția de vestigii istorice atrag pe cei dornici de cunoaștere. Vânătoarea și pescuitul se pot practica in numeroase locuri amenajate dar cu aspect sălbatic. Zona muntelui Fruska Gora atrage pe cei ce vor să vadă bogăția spirituală a mănăstirilor din apropiere.

Directoarea Florica Chiriță a adus în discuție recenta colaborare, semnată în luna aprilie, între cele două entități camerale care vor strânge astfel legăturile oficiale intre regiuni. Vicepreședintele Guvernului Provinciei Autonome Voivodina, Ivan Đoković, a atras atenția asupra creșterii valului de turiști de anul trecut de la prima ediție a prezenței turismului sârbesc la Timișoara. Dânsul a promis că în continuare relațiile între Banat și Voivodina vor fi în prim plan așa cum a promis anul trecut prim ministrul Aleksandar Vučić (între timp devenit președinte al Republicii). De asemenea a elogiat cele patru companii românești care activează în provincia vecină oferind circa 400 de locuri de muncă. Ce poate vedea turistul român? Multe!

Frușka Gora cu mănăstirile sale. Orașul Subotica din nord cu minunatul lac Palić. Satul etnografic ce promite o viață ca la țară. Dar și capitala provinciei Novi Sad, un oraș ce îmbină modernitatea cu istoria și care este plin de surprize. Ar mai fi de vizitat localitățile Kovin, Kovačica, Vârșeț sau Sremska Mitrovica fiecare fiind o mică perlă de admirat. Festivalul florilor de la Biserica Albă atrage iubitorii de frumos de peste un secol și jumătate, performanță greu de egalat de alte localități.

Dacă mai sunt nehotărâți ar mai fi de menționat că Novi Sad va fi în 2019 Capitală a Tineretului iar în 2021, odată cu Timișoara, se înhamă la conducerea Culturii Europene.

Titus Bălan

 

Articole similare selectate pentru tine

Zilele Voivodinei la Timişoara

Printr-un management turistic foarte eficient sârbii şi-au dat seama că în zona Banatului românesc există o sursă inepuizabilă de viitori clienţi pentru frumoasele staţiuni din Serbia.

Voivodinenii cumpără terenuri agricole ieftine în România

Fermierii din Banatul sârbesc, în special cei care locuiesc în apropiere de granița cu România, deja au cumpărat sau planifică cumpărarea terenului arabil în România, prețul fiind fiind și de cinci ori mai ieftin decât în Voivodina.

Ungaria ajută dezvoltarea Voivodinei cu 160 milioane de euro

Guvernul maghiar va lansa un program pentru dezvoltarea economică a Voivodinei, în valoare de 50 de miliarde de forinți, adică 160 milioane euro, a anunțat Levent Magyar, secretarul de stat maghiar pentru diplomația economică.