Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Primarul Timişoarei în vizită la Novi Sad
Sep 18, 2016
Primarul oraşului Timişoara a fost primit miercuri la Novi Sad, de primarul oraşului Miloš Vučević. Ei au avut convorbiri , mai întâi la Casa oraşului iar pe urmă la sediul companiei NEXT Consulting.
După ce s-a referit la însemnătatea colaborării actuale şi seculare a celor două oraşe, Miloš Vučević a spus că au fost axate convorbirile pe avansarea colaborării dintre cele două oarşe în domeniul economic, el personal fiind interesat în ce mod au atras timişorenii investitorii străini deoarece au avut un adevărat boom. Au mai predominat temele comunale iar în privinţa colaborării economice au vizitat Compania Next Consalting, relatează rtv.rs.
”Am convenit acum şi în faza finală să ne sprijinim la maxim unii pe alţii, ca o formă de colaborare interregională şi colaborare a Romaniei şi Serbiei în această parte a Europei. Un proiect cultural interesant se numeşte "Cea mai lungă scenă din lume". Vom folosi canalul Bega drept scenă pentru găzduirea unui şir de evenimente cultural artistice unde vor presta artişti din Novi Sad, dinTimişoara, Belgrad, Budapesta şi din alte oraşe.” a explicat primarul Timişoarei, domnul Nicolae Robu.
Reprezentantul companiei Next Consalting Sava Nikić a spus că aceasta şi-a început activitatea în Timişoara, s-a dezvoltat în continuu, iar astăzi prezintă un servis menit clienţilor din multe ţări din Europa şi gestionează cu succes de aproape un deceniu la Novi Sad dar a extins activitatea şi la Niš, Zrenjanin şi în Bosnia Hertegovina.
Firmele din Novi Sad realizează export anual în România în valoare de 137 de milioane de dolari.
Articole similare selectate pentru tine
Un băiat, vorbind la telefon, în Piaţa Libertăţii din Timişoara
Este vorba despre o lucrare, care a atras atenţia timişorenilor, şi nu numai, care au avut drum prin Piaţa Libertăţii. Astfel, băiatul stilizat, care vorbeşte la telefon, şi-a făcut rapid „apariţia” si pe Facebook, unde a dat prilej, bineînţeles, la comentarii.