Iosif Valahul, arhiereu al Mitropoliei Banatului

Nov 07, 2016

Se știu prea puține despre el. Născut Iacob și rămas orfan de mic, mama sa îl trimite să învețe carte la Ohrida, pe când avea 12 ani. La 15 ani intră la Mănăstire Adormirii Maicii Domnului, iar după cinci ani pleacă la muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator, unde este călugărit cu numele de Iosif. După o vreme s-a retras în sihăstrie, unde se spune că datorită virtuților sale creștinești primise de la Dumnezeu darul săvârșirii de minuni prin vindecarea bolilor.

Hagiografia−biografică sacra a Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, ale cărui moaşte odihnesc la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, reflectă, dincolo de dimensiunea spirituală a unei vieţi exemplare, aşa cum ne sunt pilduite în general vieţile sfinţilor, şi pe aceea a unei nespus de vitrege jumătăţi de mileniu din istoria Banatului, provincie al cărui întâistătător a fost, între anii 1650−1653, mitropolitul Iosif din Timişoara.

Născut cel mai probabil, în anul1568, într−o familie de Vlahi−români sud-dunăreni din cetatea Ragusa de pe coasta Dalmaţiei, Iacob − cum se numea din botez viitorul ierarh bănăţean – şi−a început studiile în 1570, în cel mai important centru ecleziastic al Penisulei Balcanice, Ohrida, tot acolo începâdu−şi, trei ani mai târziu, îl aflăm pe Iacob la Muntele Athos, intrat în obştea Mănăstirii Pantocrator cu numele de Iosif, cunoscut totodată ca Valahul.

Ajunge duhovnic al mănăstirii, apoi, graţie meritelor sale, este numit de Patriarhul Constantinopolului, pentru şase ani, egumen al Mănăstirii Sfântul Ştefan din Adrianopol, iar după aceea, al Mănăstirii Cutlumuş din Athos, una din numeroasele ctitorii ale domnilor Ţării Româneşti pe Sfântul Munte şi, spre bătrâneţe, egumen al vestitei Mănăstiri Vatopedu.

Icoana Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş - pictată de preotul Ştefan

În anul 1650, după răposarea precedentului mitropolit al Timişoarei, adunarea acestei provincii creştine îl alege ca întâistătător pe Cuviosul Iosif Valahul, în pofida faptului că acesta împlinise deja 80 de ani: va fi uns arhiereu şi va păstorii Mitropolia Banatului vreme de trei ani, după care se va retrage la Mănăstirea Partoş, de unde, în toamna anului 1656, va trece la Domnul.

Deşi scurtă, păstorirea sa va marca profund cursul vieţii creştine în această parte a spaţiului românesc, astfel încât, trei veacuri mai târziu, mai exact la 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va găsi de cuviinţă canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş şi strămutarea moaştelor sale din biserica Mănăstirii Partoş, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Ca un semn al trecerii peste vitregiile vremurilor, canonizarea sa a fost oficială la 7 octombrie 1956 − adică în plin ev al persecuţiilor bolşevice. Pomenirea sa este rânduită pentru ziua de 15 septembrie.