Decapitarea sfinților martiri Brâncoveni a fost opera masoneriei?

Dec 17, 2016

 Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Constantin Brâncoveanu era secretarul său, Antonio Maria Del Chiaro (n. între 1660 si 1680), un evreu de origine italiană (poate membru chiar al puternicului Ordin Iezuit al papistașilor și cu trecere la sultanul de atunci – n.a.) care a trăit multă vreme în Valahia.

Potrivit istoricului francmason Horia Nestorescu Bălcești, temeliile francmasoneriei în țările române au fost puse de acesta. Cât de sincere puteau fi relațiile dintre un iudeu francmason și un creștin adevărat este ușor de bănuit. Antonio Maria Del Chiaro a fost martor la procesul și execuția lui Brâncoveanu. Nimeni nu s-a întrebat în ce calitate? Evident, de acuzator sau reclamant, urzind intrigi, de pildă că domnitorul a descoperit o comoară și este foarte bogat, iar sultanul avea atunci o nevoie acută de bani…; chiar și Nicolae Ceaușescu a căutat comoara lui Brâncoveanu, demolând mănăstirea Văcărești și spitalul Saftei Brâncoveanu care pusese un blestem care să cadă asupra celui ce se va atinge de acest locaș iar blestemul de a muri într-o zi de sărbătoare s-a împlinit, soții Ceaușescu au fost executați se pare chiar în ziua Nașterii Domnului, pe 25 ianuarie 1989…

Sultanul s-a adresat domnitorului: ”Ghiaur Brâncovene, ești osândit la moarte cu feciorii tăi; dar te iert dacă spui unde îți este cealaltă avere și dacă te lași de legea ta și treci la legea turcească.” La aceasta, Constantin Brâncoveanu i-a dat un răspuns la care cu siguranță nici unul dintre cei aproape 500 de aleși ai poporului din zilele noastre nu ar îndrăzni măcar să se gândească: ”Averea toată câtă am avut tu mi-ai luat-o și alta nu mai am; iar de legea creștină nu mă las, în ea m-am născut și am trăit și în ea vreau să mor.” Adresându-se apoi copiilor, le-a spus: ”Fiilor, fiți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea feței Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru.” (…)

Antonio Maria Del Chiaro a fost impus de Înalta Poartă secretar și al urmașului lui Constantin Brâncoveanu, Ștefan Cantacuzino. După 16 luni de domnie, la 25 ianuarie 1716, Ștefan Cantacuzino și tatăl său Constantin Cantacuzino au fost maziliți, închiși în aceeași temniță ca și Brâncoveanu și executați la 6/7 iunie 1716. Antonio Maria Del Chiaro a participat și la procesul și execuția acestora, dar nimeni nu știe… cine a uneltit împotriva Cantacuzinilor.

Cu siguranță nu a fost o întâmplare că, după zeci de ani petrecuți în Valahia (care a fost țară adoptivă pentru el – n.a.), pe la curțile domnești, Antonio Maria Del Chiaro s-a stabilit în metropola de pe malul Bosforului. Probabil că-și aranjase culcușul încă pe vremea când era secretarul lui Constantin Brâncoveanu.

Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Antonio Maria Del Chiaro era un alt italian pripășit pe la Curtea Domnească, Niccolo de Porta (…) ,,…secretarul intim și bibliotecarul stolnicului Constantin Cantacuzino, era în același timp și specialistul în despecetluirea și deschiderea scrisorilor, precum și în închiderea și pecetluirea acestora în condiții care să nu permită să se observe că au fost violate.”

După măcelărirea Brâncovenilor și a Cantacuzinilor, datorită intrigilor țesute de viperele aciuite pe lângă Curtea Domnească, Înalta Poartă nu a mai avut încredere în loialitatea domnilor băștinași din Țara Românească și a procedat la numirea în înaltele dregătorii a unor străini recrutați din cartierul Fanar al Constantinopolului, care, prin servilismul și labilitatea specifică parveniților, au câștigat încrederea marilor demnitari ai Imperiului Otoman. În aceste condiții a început pentru țările române epoca neagră a domnilor fanarioți, care a durat mai mult de o sută de ani…

În fața iataganelor turcești, și aceasta a fost o realitate, amenințat cu decapitarea sa, a ginerelui (și sfetnicului său Ianache Văcărescu – n.a.) și a celor patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – n.a.), martirul Constantin Brâncoveanu a refuzat să se lepede de credința creștină și să treacă la legea turcească. Probabil, că astăzi, când privește de dincolo de mormânt la urmașii săi care-și dau sufletul și credința pe câțiva arginți, martirul trăiește o nouă tragedie și o rușine națională. Dacă în urmă cu aproape trei sute de ani conștiința nu avea preț, nu era de vânzare, astăzi a devenit o marfă ieftină, câțiva arginți și o funcție cât de cât, sunt destul.

Din volumul ,,De la steaua lui David la steaua lui Rothschild”, Ieronim Hristea, Editura Țara Noastră, București, 2004