Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Sfântul Ioan, cel care l-a botezat pe Domnul
Jan 07, 2017
În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia.
Elisabeta, mama sa, era descendenţă a seminției lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezătorul a saltat în pântecele maicii sale, în momentul în care Elisabeta se întâlneşte cu Fecioara Maria atunci când aceasta Îl purta în pântece pe Domnul, scrie crestinortodox.ro. Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi pe Acesta şi a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!". În condiţiile în care, omul căzut în păcat nu mai doreşte să se afirme decât pe sine, se vrea atotputernic şi suveran peste tot şi toate, Sfântul Ioan Botezătorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirmă despre sine: "Nu sunt vrednic, că plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintei” . Deşi afirmă de două ori: "Iată Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridică păcatul lumii”, iar după botezul Domnului în Iordan: "Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El", mărturiseşte: "Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească." Pare nefiresc ca un om să dorească să se micşoreze, cu scopul ca aproapele sau să sporească. Firesc îi este omului căzut din har, să dorească a creşte şi a se îmbogăţi pe seama şi în dauna celorlalţi. Semenii trebuie să existe pentru un om căzut în păcat, doar să-l admire şi să-i slujească.
Ioan Botezătorul ne poate fi tuturor îndreptar spre a birui mândria. Trebuie să reţinem că avem capacitatea de a ieşi din noi şi a ne jertfi pentru aproapele nostru. Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezatorului ca răsplată.
Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima şi a două aflare a capului lui (24 februarie) şi a treia aflare a capului sau (25 mai).
La mulţi ani celor ce poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.