Demersurile ”Românilor Independenți din Serbia” cu succes

Feb 04, 2017

Calusarii-din-Grebenat800.jpg

Organizaţia de interes obştesc „Românii Independenţi din Serbia” (RIS) s-a adresat autorităților republicane, provinciale, ambasadei României la Belgrad şi autoguvernării locale Biserica Albă, prin intermediul unei scrisori deschise, pentru stoparea şi anularea deciziei privind desfiinţarea Cancelariei Locale din localitatea românească Grebenaţ şi ataşarea ei aşezării sârbeşti - Jasenovo.

În baza acestei scrisorii deschise Ministerul Administrației de Stat şi Autoguvernării Locale de la Belgrad, a trimis o Scrisoare preşedintelui Comunei Biserica Alba şi preşedintelui Adunarii Municipale Biserica Albă prin care solicită ca decizia contraversată să fie revizuită, respectiv pentru găsirea unui mod adecvat şi soluție viabilă pentru locuitorii aşezării Grebenaț, astfel încât să-și poată exercita toate  drepturile.

Subliniem că Asociația "Românii Independenți din Serbia" este singura care a reacționat şi a luat poziție fermă în apărarea drepturilor şi intereselor româneşti în localitatea Grebenaț, iar instituțiile instituţionale româneşti din Serbia au rămas simpli spectatori.

Asociaţia de interes obştesc ”Românii Independenți din Serbia” este o necesitate care acționează nemijlocit de un deceniu în beneficiul tuturor românilor din Serbia.

Foto: Călușarii din Grebenaț

 

Articole similare selectate pentru tine

Vlahii din Timoc sunt români autentici!

Absența totală a unui minim de informații în manualele de istorie și atenția redusă pe care o acordă presa scrisă sau audio din România și nu numai comunităților românești din Balcani ridică sigur mari semne de întrebare în rândul românilor: cine sunt românii din valea Timocului?

Valea Almăjului și Valea Timocului

Pe cursul mijlociu al Dunării, românii sunt prezenți de o parte și de alta a fluviului din timpuri îndepărtate. Pe unele segmente ale cursului de apă, putem vorbi de un echilibru etnic și o simetrie etnică, în care Dunărea reprezintă o axă a două imagini sau entități „înoglindă.“ Deși sub aceeași stăpânire, românii din Serbia au avut un destin aparte și o evoluție istorică distinctă.

Spectacol de Crăciun pentru copii

Scena Profesionistă în Limba Română de pe lângă Teatrul Popular „Sterija” din Vârşeţ, vă invită la un nou spectacol pentru copii - ”Misterul lui Moș Crăciun” de Monica Boldovină Bugle, în regia Otiliei Pescariu. Spectacolul este dedicat în exclusivitate Crăciunului.