Globalizarea - un pas important către “Noua Ordine Mondială” 4/4

Mar 16, 2017

România moşteneşte un trecut greu. Educaţia poporului a început târziu; economia modernă a fost creiata în mod forţat şi în mare măsură împotriva tendinţelor de integrare internaţională; politica internă, în special cea comunistă, a fost brutală şi a strangulat energiile multor oameni muncitori şi creatori.

Este adevărat că Ceauşescu a reuşit să plătească datoriile externe ale ţării, dar a epuizat naţiunea şi a lăsat în urma lui o industrie neviabilă. Au existat totuşi şi unele ramuri industriale competitive, dar acestea au fost delapidate de indivizi corupţi şi incompetenţi. Occidentul nu a oferit nici el un model moral şi viabil de tranziţie la economia liberă. Am avut prilejul să cunosc mulţi lideri români post-revoluţionari din diferite ramuri de activitate. La un moment dat l-am intervievat pe primarul Braşovului, o persoană competenţă şi bine intenţionată, care a relatat Vocii Americii despre vizita unei delegaţii din Franţa venită cu intenţia de a achiziţiona uzinele Tractorul. Una din condiţiile pe care le punea delegaţia era să disponibilizeze un număr de angajaţi. Conducerea de la Bucureşti a respins condiţia pentru că urmau alegerile şi avea nevoie de voturile muncitorilor… Am văzut uzinele Tractorul anul trecut şi mi s-au părut o paragină. În primii ani de după 1989 prin apartamentul meu din Washington au trecut multe grupuri de oameni de afaceri americani interesaţi să investească în România. Un asemenea grup identificase o fabrică de avioane din Craiova de care eu nu aveam cunoştinţă şi unde voiau să asambleze avioane de capacitate mică. Nici nu am intrat bine în subiect şi mi s-a propus să devin reprezentantul firmei în ţară. Am zâmbit pentru că începusem să înţeleg ce se întâmplă în ţară şi mă îndoiam că se va ajunge la vreun acord. Ei au insistat susţinând că nu mai rămăsese decât să semneze cotractul, contract pe care nu l-au încheiat niciodată… M-am întrebat deasemenea de multe ori cum a fost distrusă flota comercială a ţării? De ce acele vase pe care România le-a falimentat continuă să străbată şi azi oceanele în folosul unor firme străine? Răspunsul este unul singur: “omul sfinţeşte locul.” Ce se mai poate face acum în ceasul al 12-lea? România are nevoie de reforme reale care să pornească din onestitate, din dragoste de ţară şi din respect pentru oameni. Ţara are specialişti calificaţi; are intelectuali de renume, are un tineret inteligent şi pregătit; are o bună tradiţie industrială chiar dacă şi-a distrus industria; are pământuri agricole fertile; are o natură bogată şi frumoasă. De ce nu-şi găseşte România făgaşul în nouă ordine mondială? Răspunsul îl găsim în cartea citată anterior De ce eşuează Naţiunile… Lideri neinspiraţi, corupţie, interese ascunse, instabilitate, populaţie atrofiată… Toate ţările care s-au afirmat pe plan economic în anii post-belici şi mai ales în ultimele decenii au avut guverne competente şi uneori autoritare care au promovat politici clare. Ele au menţinut controlul asupra unor ramuri industriale strategice şi au protejat ferm alte ramuri necesare statului. Şi azi, de exemplu, petrolul Mexican este proprietatea statului deşi se vorbeşte din ce în ce mai mult de privatizare. Deasemenea, Japonia nu şi-a deschis nici azi piaţa internă de orez pentru a proteja producătorii locali. Statul este în final custodele bogăţiilor ţării şi e răspunzător de integritatea ei teritorială şi de bunăstarea locuitorilor… După prăbuşirea comunismului unii economişti americani au apreciat că refacerea ţărilor din Est va necesită tot atâţia ani cât au trăit ţările respective sub comunism. Au trecut 23 de ani de atunci şi vor mai trece 23. România nu se poate reface dacă nu începe să-şi pregătească “de azi” un loc strategic propriu în noua ordine mondială “de mâine.” Ce se poate spune în concluzie despre globalizare şi despre noua ordine mondială? Din punct de vedere material, globalizarea a adus cu sine o abundenţă reală de bunuri. Oamenii trăiesc mai bine acum după ce frontierele au fost în mare parte deschise şi când comerţul internaţional s-a liberalizat. Acumularea de bunuri nu reprezintă însă un scop în sine decât pentru anumite cercuri. La nivel spiritual, globalizarea a adâncit ruptura dintre cei care cred într-o forţă divină şi într-un scop spiritual al umanității şi materialiştii care vor să realizeze raiul pe pământ. Mulţi gânditori subliniază însă faptul că omul este mai mult decât un simplu producător şi consumator de bunuri. El se formează într-o conştiinţă naţională, moşteneşte anumite valori, nutreşte unele speranţe, şi trăieşte într-o anume credinţă. În acest sens, omenirea are nevoie de direcţie şi semnificaţie în evoluţia ei, semnificaţie oferită în mod tradiţional de religie. Însuşi cuvântul religie, religare în latină, înseamnă “relegarea” omului la originea sa, care este prin implicaţie divină. Globalizarea neglijează latura spirituală a omului. De fapt, pentru a umple golul lăsat de marginalizarea religiei, noua ordine mondială avansează ideea “drepturilor omului.” Acest concept este lăudabil, dar reduce omul la simple relaţii sociale. În altă ordine de idei, noile tendinţe globaliste tind să uniformizeze lumea şi să-i creeze o nouă identitate? Va ajunge omenirea la o conştiinţă comună? Poate va ajunge, dar în câteva sute de ani. Între timp, statele naţionale şi-ar putea pierde unele prerogative, dar naţiunile vor continua să existe foarte mult timp de acum înainte. Până atunci, principala preocupare a liderilor şi gânditorilor români va trebui să rămână prosperitatea României şi a românilor…

Dr. Nicholas Dima

Dr. Nicholas Dima este cetăţean american născut şi format în România. În Statele Unite, a fost redactor la Vocea Americii şi professor (şeful catedrei de Studii Europene) la Centrul Militar Special JF Kennedy din Carolina de Nord. Dr. Dima este autorul a numeroase articole în limba engleză şi a unui număr de şase cărţi. Articolul a fost publicat în revista Academiei Române, Revista Academică ediţia pe luna octombrie 2012.