Fiecare ţară are Evreii ce merită 1/2

Apr 24, 2017

În ziarul „Tricolorul” din zilele de 13 şi 14 iulie 2007, a apărut un articol „Evreii noştri  – fiecare ţară are parte de evreii pe care îi merită”, semnat de prof. univ. Ion Coja. Citind acest articol, am rămas mai mult decât mirat, din cauza titlului articolului, „Fiecare ţară are Evreii ce merită”, expresie pe care au lansat-o evreii cu secole în urmă.

Totodată mi-am amintit, că anul trecut am citit o carte: „Neamul românesc în Bucovina” de Nicolae Iorga, în care profesorul demonstrează falsitatea acestei exprimări.

Cartea „Neamul românesc în Bucovina” a apărut în 1905, în Editura Institutului de Arte Grafice „Minerva” , Bucureşti. Recent a apărut ediţia a II-a a acestei cărţi, în Editura „Semne” , Bucureşti, 2006, într-o ediţie de lux. Felicitări şi mulţumiri directorului editurii, domnul  Dulu Ştefan.  Cartea a fost scrisă de prof. Nicolae Iorga, în urma unei vizite de documentare în provinciile româneşti Bucovina şi Basarabia, stăpânite vremelnic de imperiul austriac şi cel ţarist.

Nicolae Iorga a fost îngrozit de faptul constatat, că neamul românesc în Bucovina, era aproape de dispariţie, după 130 de ani de stăpânire austriacă a acestei provincii. Administraţia austriacă a practicat o politică feroce de deznaţionalizare a românilor în acest teritoriu, răpit din trupul Moldovei, pe care l-a denumit Bucovina. Austriacii au colonizat Bucovina cu evrei, ruteni, ucraineni, germani şi chiar cu polonezi (care de fapt erau tot evrei, trecuţi la religia catolică). Cel mai mare număr de colonişti erau evrei leşeşti, veniţi din aceanul iudaic (Polonia).  Nicolae Iorga a rămas consternat de încuibarea temeinică a evreilor în Bucovina. Încetul cu încetul, evreii stabiliţi în Bucovinna, chemau şi alţi evrei, până se ajungea ca satul, comuna sau oraşul să fie populate integral cu evrei. Aşa se ajunsese ca oraşul  Zastavna (Frontiera)  - vechea denumire a localităţii româneşti, o localitate la graniţa cu Polonia – să fie locuit integral cu evrei. Ei schimbau chiar şi denumirea localităţilor. Iniţial localitatea s-a numit Târgul Nistrului, apoi Frontiera şi evreii i-au schimbat denumirea în Zastavna şi aşa a rămas până în ziua de azi. În cartea sus menţionată, Nicolae Iorga scrie următoarele „Evreul face câte un copil pe an, îi pare rău că nu s-a găsit mijlocul de a face unul pe lună” (pag. 191). Munca nu l-a caracterizat pe evreu niciodată.

Prezint în continuare o parte din constatările lui Nicolae Iorga, în localităţile vizitate: „Chiar în satele nemţeşti, ungureşti, evreul e la mijloc, în jurul lui se învârt toate. În toată Bucovina, ce am cutreierat, am văzut numai doi cârciumari romani, cărora ar fi trebuit să le fi însemnat numele. Pe unul ţin minte că-l chema Agapie. O Agapie, ce vei face tu între atâţia Leşieri şi Moşeşti şi Israeli şi Schulemi şi Meschhulemi… ? În judeţul Dorohoi, puterea era în mâna celor trei Fischeresti: Mochi, Calman şi Froim. Toate moşiile sunt ale lor, împănate şi cârmuite de evrei. Pe încetul lumea pleacă din Dorohoi, unde se poate, pentru a nu muri de foame. Aşa s-a ajuns ca ţăranii moldoveni, izgoniţi de evrei să plece în alte zone ale României, o parte din ei emigrând în Canada şi Statele Unite ale Americii” (vezi pag. 121).

O parte din ţăranii izgoniţi de evrei din judeţul Dorohoi s-au aşezat pe moşiile unor boieri români din Muntenia şi Oltenia şi au rămas uimiţi că ţăranii care lucrau pe aceste moşii erau mulţumiţi. Ei au constatat că aici se practica un socialism patriarhal (vezi cartea „Revizuiri şi Adăogiri” 1945 de C. Rădulescu Motru, pag. 408 şi 409).

Nicolae Iorga în cartea „Neamul românesc în Bucovina” încheie capitolul despre stăpânirea evreiească în Bucovina astfel „Fiecare ţară are evreii ce merită”, a zis cineva al cărui interes era să se creadă astfel. „Fiecare ţară se poartă cu evreii săi cum merită ei”, trebuie să fie răspunsul. Cât merită însă această păcătoasă calicime leneşă, care spurcă ţara pe care o locuieşte? (vezi pag. 195).

Invazia evreiască a teritoriului naţional a avut urmări catastrofale de la începutul începutului şi de acest lucru nu se pomeneşte.

Prezenţa evreilor pe teritoriul locuit de români datează de multă vreme, cu migrări masive în ultima sută de ani. Ei au fost primiţi cu toleranţă, au prosperat şi au început să domine financiar, reprezentând un corp neasimilabil prin tradiţie şi religie, străin de interesele naţionale ale României. Cu toată toleranţa şi înţelegerea poporului român, în vremuri de restrişte evreii au avut o purtare neloială şi ostilă. Totdeauna au răspuns cu ură şi duşmănie la ospitalitatea şi omenia românilor.

În timpul primului război mondial, în luna decembrie 1916, când armatele germane conduse de generalul Mackensen au ocupat o parte a teritoriului ţării, inclusiv Bucureştii, evreii s-au pus la dispoziţia ocupantului în calitate de „cozi de topor”. Erau colaboratorii Poliţiei Secrete în cercetările şi arestările ce se operau, dirijau trupele de ocupaţie către familiile înstărite, incitându-i pe inamici la devastări, fapte  reprobabile şi chiar crime. Prima casă devastată, distrusă şi incendiată a fost a marelui om politic Tache Ionescu din Str. Take Ionescu nr. 25, unde , funcţionează în prezent Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”. Şi pentru ca  oroarea ignominiei, să fie întreagă, sufrageria şi biroul au fost transformate în cocine de porci câteva luni de zile. (Rog vedeţi cărţile „Take Ionescu – Viaţa şi opera sa” de Romulus Seişanu, Bucureşti, Editura Universul 1930 şi  „Take Ionescu” de Constantin Xeni, Bucureşti 1932. În prezent un evreu, cumano – găgăuz a revendicat imobilul şi l-a câştigat, iar în 24 ianuarie 2013 are loc procesul la Tribunalul Bucureşti, secţia III-a Civilă pentru executarea silită şi evacuare, dosar nr. 4206/3/2012, reclamant Popescu Nasta Călin Mircea  (ce grad de rudenie o avea acest individ cu familia Ionescu şi  din ce prăpăstii ale Asiei o fi venit?), iar pârâţi sunt Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Academia Română, Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Municipiul Bucureşti, Regia de Termoficare Bucureşti (?).  Imobilul a fost lăsat prin testament Academiei Române de Take Ionescu şi acum vine acest venetic să-şi însuşească imobilul, care este simbol al naţionalismului românesc. Cine este acest individ? Ce grad de rudenie are el cu familia lui Take Ionescu? Cine este în spatele acestui hoţ? Singurul lucru care se ştie despre el, că este născut în anul 1921 şi că ar avea domiciliul în Str. Chopin nr. 13A, Sector 2, Bucureşti.

Nu l-a văzut nimeni şi nu s-a prezentat la nici o şedinţă din cele 70 de şedinţe ale proceselor de revendicare a imobilelor din Str. Avram Ion Mincu, nr. 19, Bucureşti, unde a funcţionat o secţie a Muzeului National de Artă, castelul din Oraşul Sinaia, Str. Take Ionescu, nr. 2, unde a funcţionat căminul de copii orfani „30 Decembrie” şi muzeul familiei Take Ionescu şi imobilul din Str. Take Ionescu, nr. 25, Bucureşti, unde mai funcţionează Institutul de Etnografie şi folclor din cadrul Academiei Române. Individul cu acte false, a reuşit să păcălească justiţia, devenind astfel unul din cei mai mari hoţi al secolului. Probabil cu concursul conducerii Academiei Române, altfel nu se puteau sustrage şi distruge documentele din fondul familiei Tache Ionescu din arhiva Academiei Române. Aşa au ajuns unele persoane membri ai Academiei Române. Rog vedeţi cartea „1948 -Desromânizarea Academiei Române” de Neagu Cosma, Editura Bravo Press, 1996 şi revista „Realitatea Evreiască” nr. 252-253/2006 în care sunt prezentaţi evreii membri ai Academiei Române după anul 1948. Aşa s-a ajuns ca şi Academia Română să fie saturată cu evrei. Înainte de 1948 au fost primiţi în Academia Română numai cinci membri evrei. După 1948 au fost primiţi în Academia Romana peste 50 membri evrei. Care o fi numărul real al evreilor membri ai Academiei Române în prezent, din cei 156 (78 titulari şi 78 membri corespondenţi). Vezi revista Academica Nr. 8-9/2012.

În contextul invaziei sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord, comportamentul populaţiei evreieşti a fost profund antiromânesc, lăsând mult de dorit. Evreii aclamau intrarea sovieticilor în ţară, barau calea ostaşilor români în retragere, care aveau ordine să nu răspundă la niciun fel de provocări, îi scuipau, îi dezarmau, îi dezbrăcau şi îi stropeau cu apă fiartă, benzină, murdârii. În această perioadă, evreii au ucis soldaţii români, ofiţeri, preoţi, învăţători, profesori, funcţionari, copii, femei însărcinate, bătrâni, oameni bolnavi, oameni care încercau să fugă din calea cotropitorilor. Trebuie să ştie toată lumea că la „cedarea” Basarabiei au fost asasinaţi de către bandele ucigaşe de evrei, 42.000 de ostaşi români şi un număr cel puţin asemănător de civili. De ce se ascunde acest adevăr atât de autorităţile ruseşti, evreieşti cât şi de cele româneşti?. S-au mai scris o dată cifrele (nu vor fi niciodată suficient amintite). Explozia de ură (ura de rasă) şi violenţa, a evreilor împotriva românilor din Basarabia şi Bucovina, l-a îngrozit chiar pe I. V. Stalin care a luat măsurile corespunzătoare împotriva Evreilor.

Tudor Voicu